Incendiar! Un document secret care dezvăluie lista comandanților de penitenciare cu deținuți politici, a fost făcut public. Cine se face vinovat de măsluirea adevărului și ascunderea probelor

Incendiar! Un document secret care dezvăluie lista comandanților de penitenciare cu deținuți politici, a fost făcut public. Cine se face vinovat de măsluirea adevărului și ascunderea probelor

Dezvăluiri șocante au fost făcute chiar din ograda USR Iași. Filiala stă pe un butoi cu pulbere, susțin cei de la bzi.ro. Cel care a ținut ascunse toate detaliile este, potrivit jurnaliștilor ieșeni, deputatul Cosette Chichirau. Pe de altă parte, istoricul Marius Oprea a oferit DCNews.ro un document secret ce conține lista comandanților din penitenciarele unde au fost supuși terorii sute de mii de deținuți politici.

Armagedonul torționarilor

„Ceea ce m-a convins, în cele din urmă, să-mi asum riscul de a da publicității un document secret este însuși caracterul său secret. E secret, în raport cu un conținut care ar fi trebuit să fie cunoscut de toți românii, imediat după așa-zisa cădere a regimului comunist. Este vorba de lista comandanților și a subordonaților lor cu funcții de comandă ai penitenciarelor din România, în anii terorii staliniste, când nu exista loc de detenție în țară în care să nu fi fost închiși, maltratați, supuși exterminării sute de mii de detinuți politici”, a afirmat Marius Oprea, pentru DCNews.

„De ce e documentul secret?”, se întreabă retoric Oprea. „De ce a avut, din 1992, de la alcătuirea sa, și e de presupus că are (pentru că n-a fost dat publicității, deși e de interes public), acest document, regimul unui secret de serviciu? Pentru că torționarii să nu poată fi judecați, să-și poată primi în liniște pensiile speciale. Cei ce au comandat pușcăriile sunt ultima verigă a unui sistem”, a tunat și fulgerat istoricul în denunțul său.

Ne puteți urmări și pe Google News

30 de ani de secretizare

„Au trecut treizeci de ani, de secretizare a crimei, dar și de stergere a urmelor, prin distrugeri masive ale dovezilor: Cazul „Berevoiești" nu a fost o întâmplare, ci un reflex de apărare a sistemului. Un sistem care a secretizat, secretizează crima și ignoră, își bate joc de victimă. Practic, nu se mai poate face nimic. „Procesul comunismului” a eșuat. Criminalii au murit, în marea lor majoritate. Ar fi timpul, însă, să înceapă cercetarea celor care se fac complici la crimă, prin ascunderea ei. A celor care au făcut și fac, printr-un abuz de putere inimaginabil, din crimă și din numele criminalior un „secret de serviciu”, a mai spus Marius Oprea.

articolul integral pe https://www.bzi.ro/fabulos-s-a-publicat-un-document-secret-iata-lista-comandatilor-de-penitenciare-cu-detinuti-politici-690726?fbclid=IwAR0rzMNoCwE2X4eZJYwB7tmSzzW2STfGfIQi3lXNffQIeskopLmEQGzd8GY