Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a anunţat, vineri seara, după înfrângerea cu Chindia Târgovişte (0-1), că se gândeşte să demisioneze din funcţie.
„Cel mai urât meci, am jucat slab, nu ştiu ce se întâmplă, e multă confuzie. Eu sunt antrenor şi eu sunt vinovat de acest lucru. Am avut jucători care au lipsit, dar eram convins că cine intră poate juca bine. Nu dau vina pe ei, eu am vina pentru această înfrângere, am şi probleme, mă gândesc să îmi dau demisia'', a declarat Cristiano Bergodi la Digi Sport.
„Sunt probleme şi poate asta s-a văzut şi în jocul echipei. Jucătorii nu au nicio vină, la pauză se putea schimba toată echipa, dar şi antrenorul. Probabil fără mine echipa porneşte din nou cu altcineva. Eu cred că sută la sută îmi dau demisia'', a mai spus tehnicianul italian.
Cristiano Bergodi a fost numit antrenor la Universitatea Craiova pe 7 mai, când a fost numit în locul lui Corneliu Papură. Venirea sa la echipă a avut un impact pozitiv imediat, cu o serie de victorii, între care şi pe terenul campioanei en titre, CFR Cluj (3-2), iar Universitatea a jucat în ultimul meci cu titlul pe masă, la Craiova, pierzând cu 1-3 ''finala'' cu CFR.
Universitatea a avut un start de sezon senzaţional, cu şapte victorii consecutive, dar apoi a pierdut acasă cu Academica Clinceni (0-1), iar după ce a câştigat în deplasare cu FC Hermannstadt (1-0) a urmat un nou eşec pe teren propriu, 0-1 cu Chindia, vineri, în etapa a 10-a.
Echipa craioveană a fost eliminată încă de la debutul în preliminariile Europa League, de formaţia georgiană Locomotive Tbilisi, care a câştigat cu 2-1 pe teren propriu.
Meciul care l-a dărâmat pe Bergodi
Vineri seara, Universitatea Craiova, liderul la zi al Ligii I de fotbal, a pierdut al doilea meci consecutiv pe teren propriu, 0-1 (0-1) cu Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a 10-a a Ligii I de fotbal.
După 0-1 cu Academica Clinceni, Universitatea a fost învinsă pe ''Ion Oblemenco'' şi de Chindia, prin golul marcat de Daniel Popa (30), dintr-un penalty uşor acordat de arbitru la un duel între Marius Constantin şi Cristian Neguţ.
Universitatea, într-o formulă inedită din cauza numeroaselor absenţe, a făcut multe greşeli în prima repriză şi a fost complet lipsită de inspiraţie la construcţie şi în atac, în faţa unei echipe compacte, care a evoluat disciplinat şi care putea câştiga chiar mai clar.
Universitatea a avut, totuşi două bare, ambele prin atacantul croat Ivan Mamut (62, 70), alte ocazii fiind ratate de Alexandru Tudorie (21), Reagy Ofosu (27), Mamut (62) şi Andrei Ivan (90+2).
Chindia a avut trei situaţie de unu la unu cu portarul, prin Neguţ (12), după o gafă a lui Paul Papp, Denis Dumitraşcu, după o eroare a lui Stephane Acka, şi din nou Neguţ (90+3). În min. 88 a intrat la oaspeţi atacantul Mihai Costea (ex-FC Universitatea Craiova).
Universitatea, după şapte victorii în primele şapte etape, are două înfrângeri în ultimele trei meciuri. Chindia, care venea după două înfrângeri consecutive, este la al şaselea meci în care nu primeşte gol în acest sezon.