Încă un pod surpat în România. O gaură uriașă a apărut chiar în mijlocul șoselei. Video

Încă un pod surpat în România. O gaură uriașă a apărut chiar în mijlocul șoselei. Video Sursa: ISU Neamţ

Autoritățile din Neamţ au anunțat că s-a surpat o bucată din podul de pe DN 15 B, în zona localității Petru Vodă. Polițiștii au restricționat traficul în zonă pentru mașinile de mare tonaj. Ulterior, au fost montate semafoare, traficul fiind reluat pe un singur fir, alternativ, a anunțat Poliţia Română.

Autoritățile din Neamţ au anunțat că incidentul s-a produs datorită suprasolicitării, podul respectiv nefiind semnalat cu probleme de la ultima revizie efectuată de experți. Circulația automobilelor cu o masă mai mare de 3,5 tone a fost interzisă, iar acum se fac verificări structura de rezistență a podului.

Mai exact, o bucată de pod s-a desprins şi a lăsat o gaură lungă de câţiva metri chiar în mijlocul şoselei. La fața locului a venit o echipă condusă de profesor inginer Cristian Comisu de la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași pentru a evalua starea podului și a părții carosabile.

„Pompierii de la Garda 2 de intervenţie Poiana Teiului intervin pentru asigurarea zonei ca urmare a desprinderii unei bucăţi din structura căii de rulare a podului de pe DN 15 B în comuna Poiana Teiului, în zona intersecţiei spre Mănăstirea Petru Vodă”, anunţă ISU Neamţ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avertisment pentru şoferi: Incidentul a survenit la kilometrul 8+600 metri

Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române a anunţat că circulația automobilelor cu o masă mai mare de 3,5 tone a fost întreruptă pe podul din zona localităţii Petru Vodă.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza surpării carosabilului pe un pod pe DN 15B Târgu Neamţ – Poiana Largului, la kilometrul 8+600 metri, în zona localităţii Petru Vodă, judeţul Neamţ, a fost luată măsura restricţionării circulaţiei autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone”, se arată în comunicat.

Specialiștii susțin că s-a depășit cu mult greutatea standard de 40 de tone pe unitate de transport fapt care a dus la dislocarea unei părți din carosabil. Rezultatul măsurătorilor și soluțiile găsite fac obiectul unui raport aflat în curs de elaborare.

În iunie un alt pod s-aa rupt deși fusese reabilitat

Mai trebuie subliniat că este al doilea pod din județul Neamț care are probleme. Este vorba despre podul de peste râul Siret care s-a rupt unde un autocamion şi o autoutilitară au fost surprinse în zonă, nu au existat victime. Podul fusese reabilitat recent, fiind unul dintre obiectivele intens promovate de preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, transmite TVR