Încă o veste proastă pentru fumători! Politicile UE și aplicarea lor la noi
- Lucian Ionescu
- 11 decembrie 2019, 07:36
Faptul că fumătorii sunt principala țintă a politicienilor, fie ei de la București sau de la Bruxelles, devine din ce în ce mai evident.
În expunerea de motive la proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020, printre măsurile ministerului Finanţelor Publice de numără majorarea accizei la ţigarete.
Potrivit MFP se are în vedere actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete, respectiv creşterea acesteia de la 366,147 lei/1.000 ţigarete la 386,377 lei/1.000 ţigarete.
Conform Codului fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale.
Astfel, de la 1 ianuarie 2020 nivelul accizei totale pentru ţigarete se va majora de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503.97 lei/1.000 ţigarete
Prin această măsură se respectă prevederile art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE privind structura şi ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, respectiv acciza globală pe ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, potrivit digi24.ro