Încă o vedetă scandalizată de factura la curent. Fosta soție a lui Gabi Bădălău refuză să plătească facuta de 13 ori mai mare
- Maria Pană
- 20 decembrie 2022, 12:29
Facturile la curent continua să lovească nu doar în românii de rând ci și în vedete. De această data este vorba despre Claudia Pătrășcanu care a primit o factură de 13 ori mai mare decât în mod normal.
Deși locuiește într-o casă bine izolată, vedeta nu înțelege cum s-a putut ajunge la o astfel de sumă. Fosta soție a lui Gabi Bădălău are de plătit nu mai puțin de 1.700 de lei. Ce a enervat-o la culme însă este că până acum, aceasta plătea doar 200 de lei, deci practic actuala factură este de peste 13 ori mai mare. În primă fază, vedeta credea că nu va ajunge într-o astfel de situație, acum însă, susține că în opinia ei, este vorba despre o strategie, mai ales că în cazul ei nu este vorba despre regularizare.
”Mi-au venit 1700 de lei, în condițiile în care eu din luna octombrie stau cu centrala, eu nu fac economie datorită faptului că avem copii. Avem și o casă foarte bine făcută, e destul de călduroasă, din octombrie am dat drumul la căldură, dar nu are legătură. Cam astea sunt strategiile, cam așa vom învăța să trăim dacă nu facem ceva noi, populația”, a spus Claudia Pătrășcanu, după ce a primit factura uriașă la curent. Pentru că i se pare o sumă mult prea mare decât ar fi putut să consume vreodată, fosta soție a lui Gabi Bădălău nu este dispusă să plătească niciun ban fără o explicație. Mai exact, aceasta susține că vrea mai întâi să afle cum s-a ajuns la o astfel de sumă, având în vedere că până acum nu plătea mai mult de 200 de lei. De asemenea, Claudia Pătrășcanu le-a recomandat și altor români să facă același lucru, în cazul în care se trezesc cu facturi la fel de mari, deși consumul nu diferă cu mult de la o lună la alta. ”Nu o voi plăti, clar. Vreau să mi se dea explicații pe ce, cum, în condițiile în care mai mult de 200 de lei n-am plătit, nu am consumat mai mult. Nu plătesc, îi sfătuiesc și pe ceilalți să nu plătească, să vedem ce se va întâmpla, că fără căldura nu ne vor lăsa”, a mai spus Claudia Pătrășcanu la o emisiune televizată.