Inamicul public numărul 1 de la Rapid a reacționat. Fanii i-au cerut demisia

Rapidul stă pe un butoi cu pulbere. Sursa foto: agerpres

Președintele echipei Rapid, Daniel Niculae, a reacționat după ce fanii echipei din Grant i-au cerut să demisioneze. Eșecul cu Petrolul Ploiești a aprins spiritele.

Tensiune uriașă la Rapid, după un început dezamăgitor de sezon în Liga I. Echipa antrenată de Cristiano Bergodi nu a câștigat decât un meci, iar în ultima rundă a fost învinsă, pe teren propriu, de Petrolul Ploiești, scor 0-2.

Scaunul tehnicianului italian se clatină serios, iar fanii dau în clocot. Pe lista neagră se află și președintele Daniel Niculae. Fostul atacant, idol al suporterilor, odinioară, a fost admonestat de ultrași, care i-au cerut să demisioneze. Niculae a comentat situația și a spus că nu este primul jucător important, care cade în dizgrație.

Președintelui de la Rapid i s-a cerut demisia

„Cred că au mai fost de-a lungul istoriei foste mari glorii ale echipei care au fost apostrofate. Nu sunt de acord cu injuriile, dar trebuie să înțelegem și suporterii. Nu traversăm o perioadă bună, venim după două înfrângeri consecutive. Îmi pare rău că nu am învins-o pe Petrolul, suporterii au fost alături de echipă, nu avem ce să le reproșăm.

Speram să ne revanșăm duminică. Dacă ar fi să le reproșez ceva jucătorilor ar fi lipsa de agresivitate, dacă sezonul trecut am transformat Giuleștiul într-o fortăreață, iată că acum nu am câștigat niciun meci până acum. Sperăm să ne susțină și la următoarele meciuri”, a declarat oficialul echipei din Grant la Digi Sport.

„Nimănui nu-i convine când pierdem, am fost foarte afectați că am pierdut. Și eu sunt frustrat că nu am câștigat, probabil dacă aș fi fost în tribună, sigur mi-aș fi pus anumite semne de întrebare. Lucrurile nu trebuie să continue așa, trebuie să găsim soluții pentru a ieși din această perioadă nefastă”, a mai precizat „Nico”.

Schimbare pe banca tehnică?

În ultimele zile s-a vorbit și de o posibilă plecare de la echipă a lui Bergodi. Locul lui putând fi luat de Bogdan Lobonț, cel care a devenit recent, antrenorul de portari al giuleștenilor.

„Cristiano Bergodi este antrenorul Rapidului și pregătește echipa pentru următoarele meciuri. Bogdan Lobonț este antrenor cu portarii și este ajutat de Mihai Toader.

Vestiarul este unul dintre cele mai puternice vestiare din prima ligă și vom demonstra asta. Avem jucători foarte buni, avem un vestiar echilibrat și acum trebuie să ne demonstreze acest lucru”, a mai afirmat Niculae.