Inacceptabil: țările europene resping cu fermitate planul lui Trump de a ocupa Gaza
- Nicolae Comănescu
- 7 februarie 2025, 06:25

Propunerea lui Donald Trump de a „prelua controlul” în Gaza și de a strămuta 1,8 milioane de palestinieni pentru a transforma enclava devastată în „Riviera Orientului Mijlociu” a fost întâmpinată cu critici puternice. Țările europene au avertizat că ideea s-ar ciocni cu soluția celor două state.
„Expulzarea populației civile palestiniene din Gaza nu ar fi doar inacceptabilă și contrară dreptului internațional. Dar ar duce şi la noi suferințe și o nouă ură”, a spus într-un comunicat Annalena Baerbock, ministrul de externe al Germaniei. „Nu trebuie să existe nicio soluție peste capetele palestinienilor”.
Țările europene au luat foc când au auzit ce vrea să facă Trump în Gaza
Franța a respins fără echivoc planul lui Trump, spunând că transferul forțat al populației palestiniene pentru a permite supravegherea americană „ar constitui o încălcare gravă a dreptului internațional, un atac la aspirațiile legitime ale palestinienilor și de asemenea un obstacol major în calea soluției celor două state”.
„Viitorul Gazei nu trebuie să fie în perspectiva controlului de către un stat terț, ci în cadrul unui viitor stat palestinian, sub egida Autorității Palestiniene”, a spus Ministerul de Externe francez.
Spania și Irlanda, două țări care au recunoscut anul trecut statul Palestina, s-au opus propunerii neașteptate, care răstoarnă decenii de politică externă americană. Nu au fost dezvăluite detalii specifice, cum ar fi finanțarea și logistica. (The Wall Street Journal a raportat că ideea i-a venit lui Trump de-abia în ultimele zile.)
„Vreau să spun un lucru foarte clar: Gaza este țara palestinienilor din Gaza și ei trebuie să rămână în Gaza”, a declarat miercuri dimineață ministrul spaniol de externe José Manuel Albares. „Gaza face parte din viitorul stat palestinian”.
Omologul său irlandez, Simon Harris, a spus că va judeca Casa Albă „în baza a ceea ce face, nu a ceea ce spune”, însă a cerut clarificări cu privire la comentariile președintelui.
„Avem nevoie de o soluție cu două state, iar atât poporul palestinian cât și poporul israelian au dreptul de a trăi în state sigure unul lângă celălalt, și trebuie să se concentreze pe asta”, a spus Harris,.
„Orice idee de a muta oamenii din Gaza în altă parte ar fi în contradicție clară cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite”, a adăugat Harris.
Regatul Unit, Starmer își exprimă și el rezervele
În timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri în Camera Comunelor, prim-ministrul britanic Keir Starmer și-a exprimat rezervele în prima sa ruptură publică majoră cu administrația Trump.
„Palestinienilor din Gaza trebuie să li se permită să se întoarcă acasă. Trebuie să li se permită să reconstruiască și ar trebui să fim alături de ei în această reconstrucție pe calea către o soluție cu două state”, a spus Starmer.
Prim-ministrul britanic a subliniat că cea mai importantă problemă este sprijinirea încetării focului dintre Israel și Hamas, în act din ianuarie, inclusiv eliberarea ostaticilor și circulaţia ajutoarelor către Fâșia Gaza, unde este în desfășurare o catastrofă umanitară.
Tajani: „Iordania și Egiptul sunt împotriva ei, așa că...”
Ministrul italian de externe Antonio Tajani a recunoscut că Roma va examina planul lui Trump, dar că țara este în continuare favorabilă soluției cu două state.
„Mi se pare că, în ceea ce privește evacuarea populației civile din Gaza, răspunsul Iordaniei și Egiptului a fost negativ, așa că este puțin dificil (de implementat planul)”, a spus Tajani.
Anterior, Trump sugerase că Iordania și Egiptul ar fi gata să primească aproximativ două milioane de palestinieni strămuți - o propunere respinsă de ambele țări.
Miercuri, regele Iordaniei Abdullah a respins „orice încercare de a anexa pământul și de a strămuta palestinieni”, în timp ce ministrul egiptean de externe Badr Abdelatty, într-o întâlnire cu premierul palestinian Mohammad Mustafa, a cerut comunității internaționale să reconstruiască Gaza, fără a muta rezidenții palestinieni într-o altă locație.
Comisia Europeană nu a comentat încă observațiile lui Trump
Între timp, în Țările de Jos, Geert Wilders, liderul Partidului pentru Libertate (PVV), de extremă-dreapta, a făcut notă discordantă de majoritatea liderilor europeni, fiind de acord cu Trump. Wilders nu face parte din guvern, însă partidul său este cea mai mare forță din coaliția formată din patru partide.
„Iordania=Palestina”, a scris Wilders pe rețelele de socializare. "Lăsați palestinienii să se mute în Iordania. Problema Gaza este rezolvată!"
Potrivit presei olandeze, Iordania a denunțat comentariile lui Wilders drept „poziții rasiste”, iar ministrul de externe Caspar Veldkamp a fost nevoit să clarifice că acestea nu reprezintă politica oficială a guvernului.
„Pentru Țările de Jos nu există nicio îndoială: Gaza aparține palestinienilor”, a spus Veldkamp. „Poziția noastră este și rămâne neschimbată: Țările de Jos susțin o soluție cu două state. Aceasta înseamnă un stat palestinian independent și viabil alături de un Israel sigur”.
Nu este prima dată când europenii se pronunță public împotriva agendei expansioniste a lui Trump. Propunerea sa de a prelua Groenlanda, insula semi-autonomă care face parte din Regatul Danemarcei, a fost întâmpinată şi ea cu mult dezacord.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / it.euronews.com