La începutul acestei săptămâni, am fost la Kiev pentru o reuniune post-summitul NATO şi semnificaţiile pentru Ucraina. Cu această ocazie m-am întâlnit cu Evgheni Marchuk, fost premier al Ucrainei (1995-1996), fost Secretar al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare (1999-2003), fost Ministru al Apărării (2003-2004). Întâmplarea face că întâlnirea a avut loc chiar în ziua în care violenţa a explodat din nou în Estul Ucrainei, în numai 24 de ore fiind ucişi 7 militari ucraineni iar alţi 14 fiind răniţi de către trupele ruse-pro-ruse.

Escaladarea conflictului era anunţată de mai multă vreme de semnale consistente pe teren, în special prin cantităţile enorme de armament adus în Donbas - şi sigur nu pentru a sărbători Crăciunul sau pentru a asigura “apărarea” separatiştilor în faţa ucrainenilor, dacă ar vrea să-i atace pentru a-şi recupera teritoriul. Apoi monitorii OSCE de pe teren au fost atacaţi, intimidaţi, s-a tras în ei, le-au fost doborâte dronele de supraveghere cândaau intrat în anumite arii sensibile, şi nu-şi pot îndeplini funcţiile. Aplicarea acordurilor de la Minsk a devenit o utopie, ca şi condiţiile puse Rusiei pentru reluarea angajării directe: respectarea dreptului internaţional şi a propriilor angajamente, retragerea trupelor şi armamentelor din Donbas, predarea controlului frontierei către autorităţile legitime de la Kiev şi inversarea situaţiei anexării Crimeii. Toate înscrise formal, explicit, în declaraţiile finale ale summitului NATO dar şi prezentate direct la reuniunea NATO-Rusia de săptămâna trecută.

 

Dealtfel, după ce a trecut momentul în care s-a decis la UE prelungirea sancţiunilor la aresa Rusiei(probabil puţină reţinere a existat pentru că se spera într-un eventual blocaj al deciziei) şi după summitul NATO (un atac direct şi relansarea confruntărilor înainte de summit ar fi dus la reacţia mult mai dură şi emoţională a Alianţei, care ar fi acordat tot ce solicitau statele din Flancul Estic şi probabil şi arme Ucrainei), Rusia are mâinile dezlegate pentru că nu mai are ce pierde. Mai are şi alegeri generale în Duma de Stat în septembrie, deci o acţiune militară şi cucerirea Donetsk-ului, Slavianskului şi probabil a Mariupolului în august i-ar prinde bine la imagine. Cu mai multe victime, e adevărat, Ucraina nu mai e cea de acum doi ani când a izbucnit conflictul, are capabilităţi militare şi soldaţi antrenaţi de către statele aliate mult mai competitivi, dar nu poate face faţă unui atac rus pe scară largă.

 

Dezvăluirea cea mai şocantă a fost făcută de Marchuk chiar presei, cu ocazia acestei conferinţe în care a participat: “militanţii pro-ruşi” din Donbas(numiţi terorişti de către Kiev) au mai multe tancuri de luptă decât au armatele Germaniei şi Marii Britanii împreună. Fireşte, cumpărate în piaţă, la Rostov pe Don, dacă e să credem explicaţiile în zeflemea furnizate de Rusia privind prezenţa tehnicii sale blindate grele în Estul Ucrainei.

 

"Ştim absolut sigur că în cealaltă parte există 702 tancuri moderne, gata de luptă. Sunt mai mult de 1000 de susteme de artilerie de diferite categorii: tunuri, lansatoare de rachete, mortiere, şi altele, de diferite calibre şi cu diferiţi parametri privind raza de acţiune. Acestea sunt cele mai importante componente în război legate de acţiuni ofensive, de regulă, pentru că au capacitate să producă pierderi importante oponenţilor," a declarat Marchuk pentru Canalul 5, televiziunea ucraineană privată a Preşedintelui Poroshenko, înainte de a prelua poziţia de şef al statului.

 

Tot el a spus că cele două corpuri de armată create de ruşi în regiunea separatistă se află sub comanda ofiţerilor profesionişti ai armatei ruse, inclusiv cei din Statul Major al Federaţiei Ruse. Este vorba despre ceva între 3.000 şi 6.000 ofiţeri profesionişti ruşi şi despre circa 32.000 – 36.000 trupe ruse şi pro-ruse, omuleţi verzi fără însemne sau cu însemne separatiste, toţi ofiţeri şi militari ruşi de carieră. Toată această prezenţă identificată arată că perspectiva reluării ostilităţilor pe scară largă în Ucraina este foarte posibilă şi că se aşteaptă probabil numai luna august, a vacanţelor la Bruxeles pentru a fi relansat conflictul.