A venit vremea să punem întrebarea dacă Vladimir Putin e, obiectiv vorbind, un agent al imperialismului american. Fiindcă nici un american nu a făcut vreodată nici măcar jumătate din răul pe care însuși conducătorul rus l-a făcut acelui lucru pe care Putin îl numește „lumea rusă”.

Acest gând mi-a venit în minte recent, când vizitam orașul ucrainean Liov, discutând cu ucraineni transformați în refugiați în propria lor țară de către războiul lui Putin. „Am fost o vorbitoare de rusă până pe 24 februarie”, mi-a spus Adeline, o studentă la arte din orașul Nova Kahovka, în prezent sub ocupație rusă, referindu-se la data declanșării invaziei ruse din anul acesta. Rusia nu a reușit să captureze cultura ucraineană, a afirmat ea, astfel că acum s-a pus s-o nimicească. Alți câțiva studenți ucraineni mi-au spus că în literatura ucraineană au descoperit „spiritul libertății”, pe când în cea rusă l-au observat pe cel al obedienței față de putere.

Tetiana, o refugiată din orașul bombardat și distrus cu cruzime Mariupol, a suferit fără căldură, lumină și apă într-un beci, sub bombardamente necontenite, și-a văzut prietena cea mai bună ucisă de o rachetă rusească și apoi a reușit să scape din oraș - o adevărată epopee traumatizantă. Tetiana nu numai că vorbește rusa mai bine ca ucraineana; mama ei e efectiv din Rusia, la fel și socrii ei. Președintele rus ar considera-o rusoaică. Astfel că am întrebat-o ce mesaj ar vrea să-i transmită lui Putin. Mi-a răspuns că i-ar plăcea să-l omoare.

Oriunde m-am dus, la fiecare discuție pe care am avut-o, a existat o respingere totală nu numai a dictatorului rus, nu numai a Federației Ruse ca stat, ci a orice e rusesc și aproape a oricărui rus. Sondajele Institutului Internațional de Sociologie din Kiev relevă că în 2013 cam 80% din ucraineni aveau o atitudine pozitivă față de Rusia; nu mai târziu de mai 2022 acea cifră ajunsese la 2%. Un lector universitar mi-a spus că studenții lui scriu acum „rusia”, cu literă mică. „Eu nu-i corectez.”

Și poate că nici nu e surprinzător pentru Ucraina, o țară care suferă din cauza unui război rusesc care este îndreptat acum în principal contra populației civile. Însă același lucru se întâmplă acum într-o mare parte a teritoriilor fostului imperiu rus (și ulterior sovietic) - pe care, de la începutul anilor 2000, Moscova a încercat să și-l reimagineze drept „russkii mir”, adică lumea rusă.

Resentimentele puternice față de Rusia neo-imperială sunt mai mult decât de înțeles în Georgia, dat fiind că Rusia ocupă din 2008 o cincime din teritoriul suveran al țării (Abhazia și Osetia de Sud). Însă în urma invaziei din Ucraina acea ostilitate îi vizează acum pe aproape toți rușii. Ironia sorții, acest lucru îi afectează pe zecile de mii de ruși care au fugit în Georgia tocmai pentru a scăpa de mobilizare și a nu lupta în războiul lui Putin contra Ucrainei. Georgienii întreabă: de ce nu protestați la voi în țară? Sau, după cum scria pe o pancartă: „Putin omoară oameni în Ucraina, în vreme ce rușii mănâncă khachapuri în Georgia”. (Khachapuri e un soi de lipie cu brânză, tipic georgian.)

Aceeași repulsie se regăsește și în țările Asiei Centrale, care încă au legături strânse cu Moscova. Pe YouTube se poate urmări un perdaf magnific administrat într-o rusă fluentă de către jurnalistul kazah Arman Șuraev agresivului ambasador rus în Kazahstan, Alexei Borodavkin. „Rusofobia e tot ce ați obținut cu faptele voastre stupide”, spune el. Dacă Rusia va invada Kazahstanul așa cum a făcut cu Ucraina, „întreaga stepă kazahă va fi împânzită de cadavrele recruților voștri [...] Sunteți niște idioți. Sunteți niște canibali care se mănâncă pe ei înșiși.”

„Borodavkin, dacă vrei să vezi naziști și fasciști în Kazahstan, uită-te în oglindă și vei vedea principalul nazist și fascist. Glorie Ucrainei! Înainte Kazahstan!”, conchide el, adresându-i-se direct ambasadorului.

Atunci când Rusia și-a lansat invazia din Ucraina, pe 24 februarie, jurnalista ucraineană Olha Vorojbit a încercat să-i explice publicului din India ce se petrecea. „Vă puteți imagina un Regat Unit care susține că India e în imperiul său?”, scria ea în Indian Express. „Acesta e lucrul pe care Rusia îl face acum.” Analogia aceasta se poate extinde. Imaginați-vă că o dictatură britanică militaristă și revanșardă exploatează noțiunea culturală de „lume vorbitoare de engleză” pentru a justifica o nouă invadare a Indiei. Este exact ce a făcut Putin.

Conceptul de lume rusă a fost resuscitat și reformulat la finalul anilor '90 ca un soi de inițiativă utilizând puterea blândă („mir” înseamnă și „pace”, nu numai „lume”). În 2007 a fost înființată prin decret prezidențial Fundația Lumea Rusă. Era prezentată drept echivalentul rus al British Council ori al Goethe-Institut al Germaniei, însă conceptul a fost ulterior exploatat de Putin pentru a-și justifica războiul de recolonizare din Ucraina. El a menționat explicit termenul într-un discurs care justifica anexarea Crimeei din 2014.

Cultura rusă, victima lui Putin

Rezultatul complet predictibil: repulsia față de războaiele lui de recolonizarea s-a extins la întreaga noțiune generală de „lume rusă”. Firește că o comparație cu lumea anglofonă va evidenția și diferențe mari. Imperiul britanic era răspândit peste oceane, cel rus era un imperiu de uscat compact. Ideologia unei lumi ruse a fost mereu strâns asociată cu proiectul imperial rus, cu Biserica Ortodoxă Rusă (condusă acum de instigatorul ecleziastic la război, Patriarhul Kirill) și cu autocrația. Dar dacă Regatul Unit ar fi invadat din nou India, nici British Council n-ar mai fi fost atât de apreciat. Cei care își justifică războaiele în termeni culturali vor constata că cultura lor e tratată precum un inamic.

În consecință, cultura rusă e o victimă colaterală a canibalismului auto-devorator al lui Putin. La un moment dat exista un viitor alternativ în care cultura rusofonă, la fel ca actuala cultură anglofonă, ar fi putut fi îmbogățită multicultural de scriitorii și artiștii din toate fostele colonii. Ce ar fi literatura engleză contemporană fără scriitorii din India, Africa și Oceania? Și, în definitiv, există scriitori ucraineni contemporani de seamă, cum e Andrei Kurkov, care scriu în limba rusă - sau trebuia să spun „scriau”? 

Dar nu trebuie să scăpăm din vedere tragedia principală. Putin încearcă să recupereze părți din fostul imperiu rus prin forță brută și teroare. El s-a lăudat recent că Marea Azov a devenit un lac intern rus, precizând că până și Petru cel Mare „tot a fost nevoit să lupte pentru a obține acces la [ea]”. Cam 14 milioane de ucraineni, o proporție uluitoare de o treime din populație, au fost transformați în oameni fără adăpost. Europa nu a mai văzut nimic asemănător din 1945.

Până și la Liov, la marginea de vest a Ucrainei, am întâlnit pene frecvente de curent ținând mai multe ore, întrucât Rusia a distrus cam 50% din infrastructura energetică a țării. (Puteți dona aici [https://www.razomforukraine.org/donate/] pentru a-i ajuta pe ucraineni să treacă de iarnă.) De ce are nevoie Ucraina cel mai mult? Absolut fiecare om cu care am vorbit mi-a dat același răspuns: arme, arme, arme. Dați-ne instrumentele, spun ei, și noi vom termina treaba. Și astfel ar și trebui să procedăm. În cele din urmă Vladimir Putin nu va rămâne în istorie doar ca omul care a ratat restaurarea imperiului rus, ci și ca distrugătorul lumii ruse, notează theguardian.com

(Traducerea Rador)