Locuitorii din Shanghai sunt obligați să facă un test COVID cel puțin o dată pe săptămână până la sfârșitul lunii august. Din luna aprilie a acestui an, China se confruntă cu o nouă epidemie de cazuri.
Un oficial local a prelungit ordinul actual care impunea testarea pentru coronavirus până la sfârșitul lunii iulie. Shanghaiul a ieșit în iunie dintr-un blocaj de două luni, dar în ultimele săptămâni a înregistrat zeci de cazuri noi în fiecare zi. Astfel, s-a luat decizia de lansare de campanii de testare în majoritatea districtelor sale. Hotărârea a venit să completeze de obligația săptămânală de testare, notează Antena 3.
Luna trecuta, locuitorii orașului Shanghai așteptau ore în șir pentru a fi testați. Ei erau nevoiți să prezinte rezultate negative la intrarea în spațiile publice. La acel moment, aceste restricții au provocat noi nemulțumiri deoarece populația s-a aflat în lockdown timp de două luni. Metropola a început o carantină în două etape la data de 28 martie, care a fost extinsă pentru a verifica toți locuitorii, a raportat 8.581 de cazuri asimptomatice de COVID-19 și 425 de cazuri simptomatice de COVID pentru data de 3 aprilie. De asemenea, le-a cerut rezidenților să se autotesteze în fiecare duminică.
China a trimis armata să testeze localnicii
În luna aprilie a acestui an, autoritățile de la Beijing au trimis armata și mii de lucrători din domeniul sănătății în Shanghai pentru a ajuta la efectuarea testelor COVID-19 pentru toți cei 26 de milioane de locuitori ai metropolei. Astfel, 2.000 de membri ai personalului medical din cadrul armatei, marinei și forțelor de sprijin logistic comun au ajuns la Shanghai. În ajutorul lor, au venit peste 10.000 de lucrători din domeniul sănătății din provincii precum Jiangsu, Zhejiang și Beijing. Această măsură a fost luată contextul în care țara s-a confruntat, în acel moment, cu cel mai grav focar epidemic din ultimii doi ani.
A fost cel mai mare răspuns de sănătate publică din China de când a început focarul inițial de COVID-19 din Wuhan, unde virusul a fost descoperit pentru prima dată la sfârșitul anului 2019. Consiliul de Stat a declarat a trimis atunci peste 4.000 de membri ai personalului medical în provincia Hubei, unde se află Wuhan.