Fraudarea alegerilor prezidenţiale din Rusia nu a avut loc la urne, ci în etapa anterioară, când statul rus a monopolizat mass-media şi a blocat înregistrarea partidelor din opoziţie, consideră Cristian Ghinea, directorul Centrului Român de Politici Europene. Analistul a declarat, într-un interviu pentru EVZ, că în Rusia a face opoziţie înasemnă a trăda patria, după cum reiese din discursul de câştigător susţinut de Putin, duminică seara, la Moscova.

EVZ: Vladimir Putin este din nou preşedinte. Ce părere aveţi despre corectitudinea alegerilor? Au existat voci ale observatorilor străini, ale opoziţiei, ale OSCE, care spun că au fost fraude, că s-au furat voturi, Putin a fost clar favorizat în campania electorală. Credeţi că aceste nereguli au fost semnificative, că au influenţat rezultatele scrutinului?

Nu avem de unde să ştim din numărul total de voturi, câte au fost fraudate, dar la diferenţa asta, de 65% dintre voturi pentru Putin, nu cred că problema a fost la urne. Ci la etapa anterioară, pentru că alegerile astea n-au început acum, au început cu mult timp înainte, de când statul rus a monopolizat mass-media, a folosit resursele publice pentru a-l favoriza pe Putin în mod masiv, de când a blocat înregistrarea partidelor de opoziţie, a unor candidaţi în alegeri etc. Evident că nu poţi vorbi de alegeri libere şi deschise în Rusia, da nu din cauza furtului la urne, ci din cauza modului în care funcţionează democraţia aceea, în general.

Rezultatul alegerilor prezidenţiale era previzibil. S-a spus că unul dintre motive era că toţi cei patru contracandidaţi, pe care i-a avut Putin, erau fie foarte slabi, fie nu erau cunoscuţi şi, practic, ruşii nu aveau pe cine să aleagă.

Dacă ne uităm la lista de candidaţi, e ca şi când Putin şi i-a ales singur, adică: un comunist nefrecventabil, un fascist nefrecventabil şi un oligarh, care acum încearcă să devină frecventabil. Contracandidaţi mai proşti decât ăştia, sau mai buni pentru Putin, nici nu se puteau găsi! De altfel, marile figuri ale opoziţiei nu au intrat în cursă, pentru că ştiau că e o cursă în care s-a furat startul. Cred că acordăm prea mare atenţie acestor alegeri, pentru că a fost vorba de un exerciţiu pseudo-democratic, de validarea unui candidat deja ales de sistem. Nu a fost genul acela de alegeri în care aşteptăm până în ultimul moment, cu sufletul la gură, să vedem cine iese, ne frământăm, ne bazăm pe exit-poll-uri. Nu, a fost un exerciţiu de validare, de către popor, a unui om deja ales de sistem. Se vedea şi după modul în care au fost aleşi contracandidaţii sau modul în care li s-a permis unora să candideze contra lui Putin.

Se anunţă proteste din partea opoziţiei. Vor avea vreun efect pe plan intern, vreun ecou în plan internaţional sau vor fi doar un fapt divers trecător?

Aceste proteste au avut deja un efect serios în plan intern. Alegerile de acum au fost mai controversate, în sens pozitiv, decât se aştepta toată lumea în urmă cu un an, de pildă. Faptul că a candidat Putin şi că a câştigat nu este o surpriză, surprinzător este faptul că o parte serioasă a societăţii ruseşti respinge consensul pe care s-a bazat puterea lui Putin. Era un consens oarecum primitiv, care se baza pe un contract social care spune: noi avem bani, pentru că vindem petrol şi gaze, şi cu banii ăştia vă asigurăm vouă nişte pensii stabile, nişte salarii mici, dar stabile, vă punem nişte mămăligă pe masă. În schimbul acestora, voi acceptaţi conducerea noastră – noi ăştia suntem şi voi nu aveţi ce să faceţi. Era un contract de genul „mâncare contra extirparea conflictului democratic”. Acest consens social este zdruncinat de aceste demonstraţii, care, evident, nu-l vor schimba pe Putin, pentru că oamenii aceia care ies în stradă sunt mult mai slabi decât forţele de ordine pe care sistemul îi poate concentra împotriva lor. Dar faptul că ies în stradă este semnificativ, deoarece arată că nu toată lumea este de acord cu acest contract social.

Se va schimba ceva în Rusia, în următorii 6 sau 12 ani, din nou cu Putin la Kremlin? Dacă da, ce anume?

Dacă vă uitaţi pe discursul victoriei, acesta este un discurs, în esenţa lui, paranoic. Este aceeaşi logică de până acum: în Rusia a face opoziţie înseamnă a trăda patria. Ce le-a spus Putin supuşilor săi ieri, în esenţă este asta: vă mulţumesc că m-aţi ales, din nou, şi, împreună, am preîntâmpinat complotul mondial împotriva Rusiei! În esenţă, asta a spus. Nu că opoziţia este legitimă, că este un sistem democratic în care vedem lucrurile diferit, dar eu am avut mai multe voturi, cum spune un câştigător într-o ţară normală. Dacă vă uitaţi, a fost stalinism curat: am salvat patria, aţi preîntâmpinat ca trădătorii să vină şi să distrugă Rusia! Nu înţeleg de ce este atât de încrâncenat Putin, în condiţiile în care a câştigat cu aproape 65%, putea şi el să fie relaxat. În condiţiile acestea, eu nu am cum să mă aştept la lucruri bune în viitor. Dimpotrivă, mi-e cam frică de ce vor păţi oamenii ăia care ies în stradă.

Ce ar putea păţi?

Cred că regimul va trece la represiune. Când au anunţat că au 100.000 de protestatari la Moscova şi la Sankt Petersburg şi spun că aceştia sunt „agenţi străini, controlaţi din afară, care vor să distrugă Mama Rusia”, e clar că atunci treci la represiune. Era momentul ca Putin să se relaxeze, a câştigat puterea, 6 ani nu-l mai dă la o parte nimeni de acolo...era un moment când putea să fie relaxat, dar nu a fost un discurs relaxat, ci unul extrem de încrâncenat.

Cum credeţi că vor evolua relaţiile bilaterale ale României cu Rusia, în plan economic, cu schimburile comerciale sau politica energetică; în cele politic - se vor dezgheţa sau nu; sau în plan strategico-militar, va continua să fie un obstacol scutul antirachetă?

România nu prea mai are relaţii bilaterale cu Rusia, propriu-zis, ci ca parte a unui sistem mai mare, cel euro-atlantic. Aceste relaţii sunt trecute prin acest filtru, al relaţiilor UE cu Rusia. Şi e important să vedem cum vor evolua. S-a tot vorbit despre o resetare a relaţiilor între Moscova şi Washington şi nu am văzut această resetare, iar la nivelul UE, prin leadershipul asumat de Germania, s-a tot vorbit despre o nouă structură de securitate în Europa. Doar că am ajuns la nivelul epuizării vorbelor, în care ar fi trebuit să se schimbe ceva în Transnistria mai mult, iar Rusia să dea nişte dovezi de voinţă, pe care nu le-a dat. În condiţiile în care Putin e tot mai convins că Occidentul continuă să-i sape lui puterea acolo, eu mai degrabă aş paria pe o înrăutăţire a relaţiilor Rusiei cu Europa, inclusiv din cauza poveştii cu scutul antirachetă. Nu aştept o dezgheţare a relaţiilor cu România, dimpotrivă.

Nici în plan economic?

În plan economic, nu prea văd cum. Rusia este o mare pompă de benzină, care ne vinde energie. Până nu se schimbă ceva spectaculos pe zona asta, nu ai ce să schimbi. Până nu ai Nabucco sau AGRI, care să aducă gaze din Azerbaidjan, ocolind Rusia, nu ai alternativă. În zona comercială şi cea a investiţiilor...nu ştiu, eu nu prea sunt adeptul acelei vorbării: să facem ceva, să recâştigăm piaţa rusă etc. Dacă sunt oameni de afaceri care vor să se ducă în Rusia, să meargă, nu-i împiedică nimeni! Nu văd ce am putea să facem noi, ca stat român, pe zona respectivă. Rusia este o piaţă foarte pretenţioasă, foarte riscantă şi foarte coruptă; iar dacă oamenii de afaceri vor să-şi investească banii acolo, pe riscul lor, foarte bine. Nu poţi să recâştigi o piaţă la ordinul politicului.

Pe relaţia noastră cu Republica Moldova şi Transnistria, trecând prin Rusia, se poate face vreun progres sau lucrurile vor rămâne mult timp la acest stadiu?

Există o oarecare incertitudine acolo, pentru că atât Rusia, cât şi Europa vor să vadă ce se întămplă cu noua conducere de la Tiraspol. Sunt nişte oameni noi, figuri interesante acolo, s-a schimbat întreaga garnitură de la putere. De la oameni aduşi de URSS, în anii 70-80, cum era şi Igor Smirnov, de altfel, acum sunt toţi tineri, născuţi în Transnistria. Rămâne de văzut dacă vor fi diferiţi faţă de cei vechi. Par mai deschişi la dialog. Niciunul dintre ei nu spune, însă, că nu mai vor ca Transnistria să fie stat independent, ci să se unească cu Republica Moldova, deci rămâne dificilă problema reunificării.După ce Putin se va linişti, rămâne de văzut dacă nemţii vor mai face presiuni pentru rezolvarea problemei din Transnistria, şi ce va însemna această rezolvare. Negocierile în format 5+2 continuă, dar, deocamdată, s-au întâlnit, de două ori, ca să se pună de acord asupra a ce vor discuta, să stabilească agenda. E bine că vor să discute, dar eu nu pun accent pe acest lucru, până nu se lămureşte la nivel de UE ce anume vor să propună, nu se vor mişca acele negocieri. Vor fi poate probleme rezolvate la nivel tehnic, de exemplu va fi deschisă calea ferată între Moldova şi Transnistria şi alte lucruri de genul acesta.

Eu recomand acelaşi lucru, ca şi în relaţia cu Chişinăul: atâta vreme cât nu avem un guvern antiromânesc acolo, trebuie să ne vedem de proiectele noastre. Şi la Moscova la fel: cât vreme nu avem o linie de forţă împotriva noastră trebuie să-i tratăm cu o indiferenţă binevoitoare. Nu poţi să fii obsedat de Rusia, să nu mai facem noi proiecte în Republica Moldova pentru că se supără Rusia, asta e, nu au ce să ne facă.