În PSD se dă un război fără prizonieri

În PSD se dă un război fără prizonieri

Lupta din interiorul partidului a devenit din ce în ce mai acută transformâdu-se într-un război în care nu se mai iau prizonieri. Ultimul caz, cel al lui Gabriel Oprea este cel mai elocvent exemplu. Proaspăt uns ministru de Interne, fostul lider al pesediştilor ilfoveni, a fost mazilit în această după-amiază. Motivul oficial: a încălcat disciplina de partid. Oprea l-a numit în funcţie pe Virgil Ardelean, personaj controversat pe placul lui Băsescu şi al PD-L, dar supărător pentru anumiţi lideri ai PSD. Aceştia, asmuţiţi de Vanghelie şi Hrebenciuc, l-au "curăţat" pe Oprea.

Astfel, de unitatea de partid a PSD, care în trecutul nu prea îndepărtat era dată ca exemplu, acum s-a ales praful. Cel mai bun exemplu de unitate pesedistă poate fi amintit cazul lui Gabriel Bivolaru. Fostul deputat PSD, condamnat în 2004 la cinci ani de închisoare pentru devalizarea de 50 de milioane de euro a BRD, a primit sprijinul întregului partid la acel moment.

Procurorii au început să cerceteze ingineriile financiare în 1996, dupa ce PDSR (actualul PSD) pierduse alegerile. Astfel, ancheta s-a desfăşurat anevoios în primii ani, iar colegii de partid ai lui Bivolaru au încercat în mod vizibil să puna presiune asupra procurorilor.

De pildă, unul dintre prietenii săi apropiaţi în acea perioadă, Adrian Năstase, a adunat în 1997 aproximativ 50 de parlamentari PDS (fost PDSR) şi, împreună, l-au escortat până la clădirea Parchetului General, unde fusese citat de anchetatori pentru a fi audiat.

Dar sprijinul pe care il acorda PSD-ul la nevoia s-a dus pe apa sâmbetei. Azi, pentru că a luat o decizie care a deranjat o parte dintre lideri, Gabriel Oprea a plătit scump.

Puwak, Beuran, Miki Şpagă....

Însă, în urmă cu câţiva ani, PSD făcea scut în jurul lui Mircea Beuran, a lui Hildegard Puwak şi a lui Şerban Mihăilescu, demnitari care s-au aflat sub tirul încrucişat al presei, partidelor şi organizaţiilor civile, pentru acţiunile lor.

Doi dintre miniştri demisionari, Şerban Mihăilescu (ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului) şi Hildegard Puwak (ministrul Integrării) au fost acuzaţi că ar avea legătura cu fraudarea unor fonduri europene.

Puwak a fost acuzată că ar fi primit peste 150.000 de Euro din fonduri europene, prin intermediul firmelor deţinute de familia sa. Presa a arătat că ministrul Integrării a obţinut fondurile respective profitând de funcţia deţinută, de unde şi acuzele pe tema conflictului de interese.

Primul scandal de amploare în care a fost implicat Şerban Mihailescu s-a lăsat cu arestarea unuia dintre consilierii săi, Fănel Pavalache, acuzat că ar fi cerut mită 4 milioane de euro pentru anumite "servicii" pentru lichidarea Băncii Internaţionale a Religiilor. În toamna lui 2003, alt consilier al său, Virgil Teodorescu, a fost acuzat tot de luare de mită pentru a facilita derularea unui proiect finanţat printr-un program Phare. Cazul a dus la demisia ministrului, poreclit Miki Spagă.

Mircea Beuran, fost ministru al sănătăţii în cabinetul Adrian Năstase, a fost dovedit plagiator de o comisie a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila". Însă, în 2005, la nici doi ani de la scandalul în urma căruia s-a dovedit că a copiat nişte ghiduri editate în SUA şi Franţa, "ministrul-copiuţă" a primit avize favorabile de la comisiile de specialitate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) pentru titlul de profesor universitar în chirurgie.

După ce a făcut front comun în jurul celor trei, apărându-i până în pânzele albe, PSD şi-a dat seama că lucrurile nu mai pot continua în acest mod, iar pierderea de imagine în interior şi de credibilitate, în afară - într-un moment în care  negocierile de integrare intraseră într-o fază crucială - i-ar putea fi fatală Guvernului Năstase.

De această dată, însă, social-democraţii nu au mai aşteptat ca numirea lui Virgil Ardelean de către Gabriel Oprea la Direcţia de Informaţii a MAI să aducă prejudicii de imagine partidului şi a demnitarilor care fac parte din Guvernul Boc. Au luat o măsură drastică, retragerea sprijinului politic şi propunerea de excluderea a acestuia din partid.

Excepţia care confirmă regula

A rămas, însă, în memorie momentul în care Antonie Iorgovan a fost exclus din partid după jignirile aduse unor colegi de partid, despre care a spus că fac parte din “gaşca lui Adrian Năstase”, gaşcă al cărei “criteriu de apartenenţă este homosexualitatea, masoneria şi infracţionalitatea”.

Ne puteți urmări și pe Google News