În PNL începe lupta pentru succesiune: Iohannis vs. Tăriceanu
- Andreea Udrea, consultant politic
- 23 mai 2014, 00:01
Liberalii se așteaptă ca Antonescu să demisioneze de la șefia PNL după europarlamentare. Proaspăt reînscris în partid, Tăriceanu țintește el președinția. Iohannis este la rândul său gata să preia puterea.
Liberalii au fost luați prin surprindere de decizia lui Tăriceanu de a reveni ieri în PNL. Acesta s-a înscris în organizația municipală PNL Satu Mare, condusă de Adrian Ștef, cumnatul proaspătului social-democrat Ovidiu Silaghi. Înscrierea sa a fost cu cântec, în condițiile în care președintele organizației județene Satu Mare, Virgil Enătescu, a afirmat că nu acceptă primirea lui Tăriceanu și că acest lucru ar fi o eroare.
Potrivit surselor EVZ, fostul premier ia în calcul să candideze la funcția de președinte al PNL la Congresul partidului, care se prefigurează a avea loc după alegerile europarlamentare.
Aceleași surse au mai precizat că liderul PNL, Crin Antonescu, va demisiona din funcția de președinte al partidului indiferent de scorul pe care liberalii îl vor obține la alegeri, mai ales în condițiile în care aceștia se așteaptă la 17-18%. În aceste condiții, este previzibilă o confruntare Tăriceanu-Iohannis, acesta din urmă declarând, în repetate rânduri că este dispus să preia conducerea PNL dacă Antonescu demisionează.
„Încă nu s-a decis să fie în PNL un Congres și orice discuție trebuie amânată după alegeri. Cred că fiecare ar trebui să-și aducă aportul ca PNL să ia un scor cât mai mare”, a afirmat Tăriceanu, pentru EVZ. Potrivit surselor EVZ, Tăriceanu ar avea susținerea a cincișapte organizații ale partidului, dar nu neapărat la nivelul conducerilor filialelor: Vâlcea, Gorj, Argeș, Iași, Ialomița și Prahova. Negocierile vor începe în filiale marți, după alegeri.
Nu este însă cert dacă lui Tăriceanu i se va permite să candideze. „Potrivit statutului trebuie să aibă vechime ca să candideze pentru o funcție la nivel de partid. Nu aș accepta o anumită derogare. Oricum PNL Satu Mare e sub ocupație PSD. E un fel de Crimeea”, a declarat liderul deputaților PNL, George Scutaru, pentru EVZ. Cu toate acestea, nu este exclus ca Antonescu să îi permită lui Tăriceanu să candideze pentru a nu-l victimiza.