În plină criză a energiei, Ungaria reușește să dea o mare lovitură. La ce strategie au recurs maghiarii

În plină criză a energiei, Ungaria reușește să dea o mare lovitură. La ce strategie au recurs maghiarii sursa: arhivă EVZ

Ungaria reușește să se administreze foarte bine, din punct de vedere al energiei electrice, în plină criză la nivel european. Ce au făcut oficialii maghiari.

Ungaria va deveni complet independentă din punct de vedere al energiei electrice și puţine ţări se mai pot lăuda cu acest lucru, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Centrala Nucleară de la Paks.

Ungaria reușește să devină independentă din punct de vedere energetic

În cadrul vizitei efectuate la Paks, ministrul a remarcat că „aici funcţionează una dintre cele mai sigure şi mai eficiente centrale electrice din lume”, care garantează continuitatea furnizării de energie electrică şi reprezintă un avantaj competitiv uriaş pentru economie. În ultima vreme s-a dovedit că în furnizarea de energie pot apărea situaţii de criză în orice moment. În astfel de cazuri, în siguranţă se află statele care reuşesc să producă singure mare parte din necesarul propriu de energie”, a mai precizat Szijjártó.

Oficialul a declarat că, în prezent, aproximativ jumătate din energia electrică produsă în Ungaria are legătură cu centrala nucleară de la Paks. Centralele nucleare înseamnă o formă sigură, curată şi ieftină de producere a energiei, a declarat Péter Szijjártó. Iar Guvernul Ungariei a decis să construiască încă două reactoare cu o capacitate de 2400 de megawaţi, a spus.

Ne puteți urmări și pe Google News

O mare criză în Europa, prețurile au sărit în aer

Odată cu realizarea acestora şi cu implementarea investiţiilor în energia solară, Ungaria va deveni complet independentă în domeniul energiei electrice, a subliniat ministrul. „Aşadar, investiţiile de la Paks au meritat cu vârf şi îndesat şi vor fi în continuare rentabile pentru Ungaria”, a spus Szijjártó.

Europa trece printr-o mare criză de energie, iar prețurile au crescut foarte mult, fapt resimțit din plin de consumatori. Nici România nu a fost ocolită de facturile uriașe.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, luni, că social-democrații au finalizat pachetul de măsuri menit „să stopeze escaladarea prețurilor și ieftinirea facturilor la populație cât și în economie”. El a spus că reducerea TVA de la 19% la 5% pentru energie și gaze naturale este suportabilă de către bugetul statului iar măsura trebuie implementată de la 1 februarie. Totodată, Ciolacu a criticat fostul guvern pentru liberalizarea prețului la energie electrică în timpul pandemiei.