Prințesele au fost, sunt și probabil vor fi crescute în continuare încă de la naștere în așa fel încât să fie caste până la limita frigidității, asigurând în felul acesta moștenitori legitimi marilor case regale ale Europei. Exemplul de mai jos stă mărturie.

Dacă virtutea putea fi învățată, frumusețea nu. Pe vremuri, ambasadorii, vânzând o marfă pe nevăzute unui potențial soț regal, exagerau înfățișarea prințesei prin laude hiperbolice, aducând adesea un portret măgulitor drept dovadă.

În 1540, Henric al VIII-lea al Angliei (1491-1547) a fost păcălit de trucul cu portretul pe când își căuta o a patra soție. Dorea să consolideze o alianță cu Franța și îi scrisese lui Francisc I, cerându-i recomandări.

Un concurs de frumusețe ratat

Francisc i-a răspuns cu amabilitate, trimițându-i numele și portretele a cinci nobile domnițe. Dar Henric nu a fost mulțumit. „Pentru Dumnezeu“, a spus el, studiind chipurile șterse, lipsite de emoție, din portretele pictate, „nu am încredere decât în mine însumi. Lucrul acesta este prea important pentru mine. Doresc să le văd și să le cunosc o vreme înainte să mă decid.“

Și s-a gândit să organizeze un fel de concurs de frumusețe în orașul Calais, pe atunci al englezilor, pe coasta nordică a Franței, unde urma să aleagă personal câștigătoarea, după o analiză detaliată. Ambasadorul francez i-a răspuns acid că Henric ar fi trebuit poate să se culce pe rând cu fiecare din cele cinci și să se însoare cu cea care se va fi dovedit cea mai bună la pat - consemnează Eleanor Herman în volumul „În pat cu regele. O istorie a amantelor regale” (Litera, 2020).

Walkiria

Francisc a făcut o remarcă sarcastică: „În Franța nu se obișnuiește să trimitem demoazele de asemenea rang și din familii așa de nobile și de princiare ca să fie trecute în revistă ca și cum ar fi iepe (cocote) de vânzare“.

Pus la punct, Henric a revenit la studierea portretelor și s-a decis asupra unei alianțe protestante bazate pe imaginea adorabilă a Annei de Cleves. Când însă mirele regal a întâlnit-o pe Anne, a fost șocat de cât de mică era asemănarea între Walkiria mătăhăloasă, cu chipul ciupit de vărsat de vânt, și delicata femeie cu chip de porțelan din portret.

„Nu o iubesc!”

Regele a încremenit când i-a fost prezentată regina. Nu mai fusese niciodată atât de consternat ca în clipa în care a văzut o femeie atât de diferită de ceea ce i se prezentase. A urlat: „În cine să se încreadă bărbații? Vă spun pe onoarea mea că nu văd nimic din ceea ce mi-a fost arătat despre ea prin imagini și însemnări. Îmi este rușine că ați slăvit-o așa cum ați făcut-o! Nu o iubesc!“

Oricât a încercat, regele nu s-a putut sustrage căsătoriei cu această „iapă de Flandra“, așa cum o poreclise el pe Anne. Ducatul de Cleves s-ar fi considerat jignit dacă Henric ar fi „returnat marfa“. A decis, așadar, că-i mai bine să nu se complice.

Prima noapte de amor

Henric s-a dus la nunta lui cu mai puțină tragere de inimă decât cele mai multe dintre victimele sale care merseseră la execuție - mai speculează istoricul Eleanor Herman. Noaptea nunții a fost, cum era de așteptat, un fiasco.

În dimineața următoare, când lordul Thomas Cromwell, care aranjase nunta, l-a întrebat nerăbdător pe Henric cum o găsise pe mireasa sa, regele a tunat: „Cu siguranță n-o plăceam nici înainte, dar acum îmi displace și mai mult! Nu are pic de grație și plutesc în jurul ei cumplite miesme”.

Fecioară sau...

Mai mult: „Nici n-aș fi zis că e fecioară după cât de lăbărțați îi sunt sânii și alte lucruri, care, atunci când le-am pipăit, m-au șocat atât de tare în adâncul inimii, că nu am mai avut nici voința, nici curajul de a merge mai departe. Nu pot avea vreun apetit pentru ifose dezgustătoare. Am lăsat-o la fel de fecioară precum am găsit-o“.

Fideli standardelor vremii, nimeni nu i-a cerut Annei părerea despre înfățișarea regelui. Mirele ei regal avea un pântec cu o circumferință de 150 de centimetri și o ulcerație purulentă la un picior.

Cum s-a sfârșit combinația regală?

Anne s-a trezit în doi timpi și trei mișcări divorțată! S-a bucurat că a plecat cu capul pe umeri. Lordul Cromwell, în schimb, a simțit forța mâniei lui Henric sub forma unei securi ce i-a despicat grumazul.