De Revelion, Moscova ne-a surprins cu un cadou neașteptat. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, a ieșit de după brad cu o declarație șocantă: „De facto, moldovenii sunt români și, deci, complet occidentali.” Într-un târziu, slujbașii Imperiului recunosc: moldovenii sunt români, iar românii sunt parte a Occidentului latin. Ce se întâmplă de a ajuns Kremlinul să renunțe la conceptul-cheie prin care și-a justificat vreme de două secole politicile coloniale dintre Carpați și Marea Neagră? 

Ultimul Imperiu.

De ceva vreme Internetul e infestat de postări cu iz de votcă ieftină: ”România este o colonie a Occidentului!” Uneori, aceste susțineri ciudate au priză la cei care habar nu au ce-i aceea o colonie. Sistemul colonial european a fost inventat de Spania acum 500 de ani. El s-a bazat pe ”încredințare” pentru controlul elitelor și ”contractare” pentru controlul economiei. Sute de ani, coloniile spaniole au fost administrate de oameni născuți în Spania și trimiși peste Ocean să-i guverneze pe ”băștinașii” care le erau ”încredințați” (encomendados) spre creștinare și civilizare.

Dacă erai născut în Lumea Nouă, nu aveai dreptul să ocupi demnități administrative, juridice sau militare – chiar dacă părinții fuseseră funcționari veniți din Spania. În mod similar, astăzi în Iacuția (Saha), republică siberiană ”autonomă” a Federației Ruse, mai vastă decât Rusia europeană, localnicii nu au dreptul să-și aleagă conducătorii, nici măcar la nivel de primărie: Moscova-i numește și le încredințează ”băștinașii”, spre creștinare și civilizare. Sistemul e similar în majoritatea celorlalte 20 republici ”autonome” din cadrul Federației.

A doua componentă a jugului colonial este ”contractarea”. Dacă doreai să trimiți marfă din Viceregatul Noii Granade (Venezuela) în colonia vecină, Căpitănia generală a Guatemalei, nu se putea decât prin Casa de Contractare din Sevilla (Spania). Traseul dus-întors dura un an și permitea Spaniei să dijmuiască comerțul coloniilor. În mod similar, în Iacuția a fost descoperit, în 1989, un enorm zăcământ de gaze naturale, Chayandinskoye: 1.500 miliarde metri cubi de gaz metan. Republica Saha avea perspective să devină noul Quatar – iar în Quatar, 14% din familii sunt milionare. Dar nu așa merg lucrurile în Imperiul Rus! În 2008, zăcământul Chayandinskoye a fost încredințat fără licitație companiei GAZPROM din Sankt Petersburg. Dacă vrei să exporți gaz spre China vecină, prin conducta Power of Siberia, trebuie să ți se aprobe de la St. Petersburg!

Și, evident, GAZPROM plătește impozite la St. Petersburg, nu în Siberia. În contextul financiar dificil creat de războiul din Ucraina, efectele la nivelul Republicii Saha sunt devastatoare: anul 2024 s-a încheiat cu un deficit bugetar nefinanțabil de 27 de miliarde ruble. Nu au fost bani pentru revizia centralelor termice, care acum, la -46°, cedează una după alta. Prin blocurile ridicate pe al treilea depozit de gaz natural din lume, locuitorii își încropesc sobe pe lemne furate. Și asta, în condițiile în care Saha produce 99% din diamantele Rusiei, adică un sfert din producția mondială de diamante.

Asta înseamnă colonialism intern: Rusia e ultimul Imperiu colonial al planetei. Siberia cuprinde 77% din teritoriul Imperiului, 35% din populație și cam 80% din resursele sale naturale – dar companiile ruse care exploatează petrolul și gazele, lemnul și minereurile, aurul și diamantele Siberiei plătesc impozite în Rusia Europeană, pe când în republicile-colonii siberiene se oprește iluminatul pe străzi, iar temperatura în apartamente e de -10°.

În noiembrie 1929, într-un acces de sinceritate, Stalin arăta că Rusia nu are colonii peste mări, pe care să le exploateze pentru a-și finanța industrializarea, în schimb are colonii interne, de unde extrage resursele necesare. Cuvintele sale sunt și azi valabile, cu observația că resursele nu mai sunt investite în industrializare, ci irosite în război. Un război colonial, de recucerire a fostei colonii nesupuse, Ucraina.

Durere mare la Kremlin!

De secole, Imperiul Rus e un imperiu colonial. Iar mentalitatea colonialistă e atât de bine ancorată în mintea slujbașilor Imperiului, încât pentru doamna Zaharova o țară e ori metropolă, ori colonie. Cale de mijloc nu e! Astfel, în viziunea sa, Republica Moldova e colonie NATO: „Actualele autorități moldovenești nici măcar nu consideră Moldova un stat suveran. Ele vor doar să o integreze în România, iar prin România, în NATO.” Iar concluziile rusoaicei sunt de un comic total: „Toate acțiunile întreprinse vizează eliminarea completă a culturii, limbii, identității și industriilor Moldovei, în special a sectorului de apărare.” Adică, cum? Acțiunile întreprinse vizează eliminarea completă a culturii, limbii și identității moldovenilor care sunt români și înlocuirea lor cu cultura, limba și identitatea românilor, care sunt totuna cu moldovenii? Deci îl înlocuim pe Eminescu cu Eminescu, pe Ion Creangă cu Ion Creangă, pe Sadoveanu cu Sadoveanu, pe Nicolae Iorga cu Nicolae Iorga și pe Enescu cu Enescu? Mahmureală netratată, zău așa!

În realitate, doamna Zaharova încearcă, prin divagații absurde, să mascheze adevărata preocupare a Moscovei: „industriile Moldovei, în special sectorul de apărare”. Asta doare la Kremlin: Rusia nu mai poate menține avanpostului militar-industrial din Transnistria! 

”O situație dificilă”.

Imperiile nu sunt organizații de binefacere. Occidentul nu a abandonat practicile coloniale clasice fiindcă i se rupea inima de soarta băștinașilor, ci fiindcă sistemul colonial nu e rentabil. Pragmatici, englezii și-au abandonat imperiul colonial în anii 1950, urmați curând de olandezi și francezi. Regimul Salazar din Portugalia s-a încăpățânat să-și mențină prin forța armelor imperiul colonial – până în anii 1970, când Portugalia a dat faliment.

Imperiul Rus este acum într-o situație similară. Date recent publicate de Ministerul rus de Finanțe arată că în 2024 cheltuielile directe de ”apărare” au crescut de la 10.280 miliarde ruble la 16.310 miliarde ruble – adică cu 59%. Fără acces la credite internaționale, pentru a finanța aceste cheltuieli s-a recurs la o șmecherie: Banca Centrală a oferit băncilor comerciale împrumuturi pe termen scurt în valoare de 2.000 miliarde ruble, pentru ca acestea să cumpere obligațiuni de Stat, refinanțând deficitul bugetar. Este o emisiune mascată de monedă. De când cu războiul, volumul monetar în circulație a crescut cu 150%, iar din iulie creșterea producției industriale este zero. Din toamnă, Banca Centrală semnala că cererea internă depășește capacitatea economiei de a produce bunuri și servicii, ceea ce alimentează inflația. Cerc vicios: stagnare și inflație, adică stagflație.

Dacă nu reduce drastic cheltuielile cu războiul colonial, Rusia va intra în hiperinflație în trimestrul II/2025, când creditele ajung la maturitate. În aprecierea lui German Gref, fost ministru al Economiei și președinte al SBER BANK (care deține jumătate din depozitele bancare din Rusia), „numeroși debitori vor fi în situație dificilă, iar și băncile creditoare vor fi într-o situație dificilă; suntem deja într-o situație dificilă”.

Abandonarea coloniilor.

De decenii, Transnistria funcționează cu un deficit bugetar de 50 – 55%. În 2024, veniturile așa-zisului ”guvern” de la Tiraspol au fost de 3.800 miliarde ruble, iar cheltuielile s-au ridicat la peste 7.000 miliarde ruble. Deficitul a fost acoperit din Contul special de gaze, care nu apare în Bugetul așa-zisului ”guvern” nistrean. Titularul contului este Ministerul de Finanțe al Federației Ruse și aici se vărsau sumele rezultate din vânzarea de gaz și energie electrică în dreapta și stânga Nistrului. În unele momente, chiar și 80% din necesarul de energie al Republicii Moldova era asigurat astfel.

Periodic, deficitul bugetar al Transnistriei era acoperit prin împrumuturi nerambursabile din acest cont. Dar în decembrie 2024 Moscova n-a mai avut bani nici măcar pentru un foc de artificii de Revelion. În ultimul an, prețul cartofilor – mâncarea săracului! - a crescut cu 65%. Se discută în Rusia despre tichete de alimente pentru nevoiași și, precum am văzut, Ministerul de Finanțe nu reușește să închidă exercițiul bugetar: față de 2021, cheltuielile bugetare au crescut cu 67,5%. Contul special de gaze a fost golit: Imperiul Rus nu-și mai permite să subvenționeze și războiul colonial din Ucraina, și colonia sa Transnistria, așa cum în anii 1970 Portugalia lui Salazar nu-și mai permitea să mențină coloniile sale din Guineea-Bissau și Mozambic, și totodată să ducă războiul colonial din Angola.

Până săptămâna trecută, Gazprom pompa zilnic circa 5,5 milioane m3 de gaz către Transnistria, costul fiind achitat de Ministerul rus al Finanțelor. Care nu mai plătește. Și nici Gazprom, ale cărui acțiuni au scăzut în ultimul an cu 33,5%, nu-și permite să mai subvenționeze Transnistria. Deci, Gazprom nu mai livrează gaz, iar sistemul energetic nistrean funcționează în regim de avarie, pe rezervele de cărbune de la Cuciurgan, care se vor epuiza în februarie. Autoritățile din Transnistria nu mai vând gaz și electricitate Chișinăului, Contul extrabugetar de gaze nu mai e aprovizionat, deci Tiraspolul nu mai are cum să-și fundamenteze Bugetul pe 2025. Transnistria e în buza falimentului. Este exact mecanismul prin care Imperiul Rus a fost nevoit să abandoneze succesiv Nagorno-Karabah, Abhazia și Siria, pentru a putea să-și finanțeze războiul colonial din Ucraina. Acum abandonează Transnistria. Cine urmează oare, dacă războiul continuă?

Propuneri de abandonare.

Așa-zisul ”parlament” de la Tiraspol a trimis luna trecută un apel către Kremlin și parlamentul Federației Ruse, ca să permită continuarea livrărilor de gaz. Moscova a spus atunci că va face și va drege – dar nu a mai putut face nimic. Abandonarea coloniei Transnistria este urmărită cu groază de viceregii celorlalte colonii rusești. De fapt, Tiraspolul nici nu era în capul listei de subvenții. Kaliningrad e, de departe, campion la pomeni. După aceea, Cecenia. Transnistria e abia pe locul trei. Iar semnele abandonării coloniei Kaliningrad au și apărut: în toamnă, rușii și-au retras sistemele antiaeriene S-400 care protejau depozitele de arme nucleare tactice din zonă.

Dar Transnistria e prima pe lista coloniilor cu propuneri de abandonare: nu-și mai are rostul. Acum un secol, această colonie a fost născocită de tovarășul Stalin, ca o seceră de oțel sovietic amenințând Gurile Dunării, Odessa și Chișinăul. Trecute vise de glorie: Rusia abia mai are flotă la Marea Neagră. Iar pe cei de la Chișinău nu-i mai sperie cele câteva tancuri antice ale Grupului de Forțe Ruse – umbră a ceea ce-a fost, odinioară, Armata a XIV-a. Și, deîndată ce Kremlinul a deschis birouri de recrutare, tineretul transnistrean a scos de prin sertare pașapoartele românești și a luat calea Germaniei. Chiar și cekiștii au trădat: KGB-ul nistrean a vândut ucrainenilor cam tot ce mai era utilizabil prin vechile depozite de muniție sovietică. Iar în ce privește industria militară din Transnistria, după care plânge doamna Zaharova, din 2021 și până azi exporturile de arme ale Rusiei au scăzut cu 93%, de la 14,6 miliarde $ la numai 1 miliard $.  Și atunci, de ce să mai țină Rusia pe miliarde berechet întreprinderile de armament fără piață de desfacere din Transnistria?

Abandonarea Siriei a marcat renunțarea la visele africane și arabe ale Moscovei. Abandonarea Transnistriei marchează renunțarea la visele de cucerire a Bosforului: Rusia tocmai și-a retras ultimele nave de război din Mediterana. Kaliningrad încă își justifică rolul strategic, de control al accesului dinspre Câmpia nord-europeană. Cecenia încă își justifică rolul de val defensiv față de integrismul islamist. Dar cât își va mai permite Imperiul Rus să le mențină? Nici după ce va ieși din aventura militară ucraineană, Rusia nu va mai avea puterea economică să subvenționeze aceste avanposturi coloniale. Principala sursă de valută a Imperiului, producția de petrol, se prăbușește: datele de pe platforma de analiză SEALA arată că producția de țiței în acest an, în Rusia, a fost cea mai scăzută din 2005 încoace. În aceste condiții, cum ar putea oferi Moscova disponibilități valutare Tiraspolului, sau oricărui alt avanpost colonial, pentru a înlocui importurile de gaz și electricitate pe ruble, din Rusia, cu gaz și electricitate pe Euro, din Uniunea Europeană?

Puterea cunoașterii.

Experiența celorlalte imperii coloniale arată că întotdeauna decolonizarea a generat crize. La fel și acum. La 31.12.2024 a expirat acordul dintre Ucraina și Rusia privind tranzitul de gaze, iar ucrainenii au refuzat să-l reînnoiască. Europa era deja pregătită: Statele afectate vor fi aprovizionate din Grecia, Turcia și România, prin conducta Trans-Balkan. Ungaria și Serbia vor continua să primească gaze rusești prin TurkStream. Nici Transnistria nu ar trebui să fie afectată: există posibilități tehnice de continuare a livrărilor. Dar nu mai există posibilități financiare! Iar o analiză realistă arătă că, la orizontul trimestrului II/2025, fie se ajunge la o încetare a focului în Ucraina, fie Rusia intră într-o hiperinflație de 4 – 5% pe lună. Pentru a masca criza provocată de războiul colonial, Moscova folosește drept pretext o datorie-fantomă de 709 milioane $, pe care auditul internațional nu o confirmă.

Dar, așa cum eu pot vedea cauzele reale în raportările oficiale rusești, și alți analiști, care au acces și la date clasificate, au văzut dinainte ce se va întâmpla.  Gazprom pompa zilnic circa 5,5 milioane m3 de gaz către centrala electrică de la Cuciurgan. Oprirea livrărilor a generat în Republica Moldova un deficit de electricitate de aproximativ 600 MW. Dar Chișinăul se pregătise din vreme și a obținut creșterea capacității transfrontaliere la fix 600 MW, prin rețeaua europeană ENTSO-E. Din acești 600 MW, 430 MW sunt furnizați prin România, prin linia Vulcănești-Isaccea și cele patru linii de 110 kV care trec Prutul, pregătite din vreme.

În ce privește gazele naturale, Republica Moldova dispune de stocuri, tot pregătite din vreme, de peste 70 de milioane de metri cubi în depozitele din România. Iar prin interconectorul Iași-Ungheni, finalizat la timp, cu o capacitate de 6,1 milioane m3 pe zi, se poate acoperi integral necesarul Moldovei. Una peste alta, Chișinăul, spre deosebire de Tiraspol, a anticipat cu mare precizie dimensiunile și calendarul crizei energetice și s-a pregătit în consecință. Efectele sunt profunde: refuzând să mai livreze gaz Transnistriei, Moscova o face dependentă de România și Uniunea Europeană! 

Dar cum a reușit Chișinăul să anticipeze atât de precis criza energetică? Păi, cu sprijinul Occidentului, care a pus de-o parte din vreme 1 miliard de Euro pentru a ajuta Republica Moldova să facă față situației. Occidentul cunoștea din timp evoluția situației financiar-economice a Rusiei, știa când va veni momentul abandonării coloniilor - Nagorno-Karabah, Abhazia, Siria și acum Transnistria. Și știe și când va veni momentul încetării războiului colonial din Ucraina: când inflația în Rusia va fi de 1% pe săptămână.

Calvarul coloniilor siberiene.

În Imperiul Spaniol, dacă nu aveai norocul să fii născut în Spania, nu aveai drepturi politice. Altfel stau lucrurile în Imperiul Rus de azi: cei din provincie au drepturi mai mari decât locuitorii Moscovei! Spre exemplu, dreptul de a răbda de frig, dar și de a muri pentru Kremlin. Un studiu efectuat de Universitatea din Exeter arată că un tânăr moscovit are o șansă neglijabilă, 1 din 10.000, să își lase oasele pe frontul din Ucraina. Dar un tânăr din Republica Tuva are de 54 ori mai multe șanse să moară pentru Cauza Kremlinului, unul din Buriatia de 40 de ori mai multe șanse, iar un băștinaș din Altai, Sahalin sau Zabaykalsky Krai, de 28 de ori mai multe șanse. La nivelul populației coloniale, impactul războiului e devastator: de cinci luni încoace, numărul de morți și răniți crește neîncetat. Într-o singură zi, 19 decembrie, Imperiul Rus a pierdut pe frontul din Ucraina 2.200 de militari!

Comportamentul extractiv direct și brutal al metropolei coloniale moscovite sărăcește coloniile interne, iar sărăcia îi determină pe tinerii siberieni să se prezinte la recrutare, în timp ce mașina de tocat carne se învârte din ce în ce mai repede. Iar valul de tineri care revin de pe front în sicrie sau în cârje alimentează nemulțumirile, care evoluează în cerc vicios. De aceea, popoarele Siberiei urmăresc cu atenție ce se întâmplă în Transnistria: de fiecare dată când Imperiul Rus a dat semne de slăbiciune, siberienii au încercat să scape de sub jugul colonial. În 1918, la Omsk și Vladivostok au luat ființă guverne regionale, care timp de câteva luni au administrat cu adevărat autonom Siberia. Bolșevicii au reimpus jugul colonial, dar ideea unei Siberii independente a reapărut în 1989. Moscova a fost nevoită să ajungă la un compromis cu independentiștii: Înțelegerea Siberiană, reconfirmată de Federația Rusă în 1992 și ignorată azi de Regimul Putin.

De aceea, Siberia urmărește cu atenție derularea evenimentelor. Cu aceeași atenție situația este urmărită și de China, unde deja orașele sud-siberiene figurează pe hărți cu vechile lor denumiri chineze, de dinainte de Tratatele Inegale de acum un secol. Iar  chiar și analiștii apropiați Kremlinului, cum e Alexey Chadayev, susțin în interviuri publicate de presa mainstream că „Rusia ar putea ajunge într-o situație similară cu cea din Siria, dacă nu se vor face schimbări interne”. Adică, dacă nu va trece la decolonizare.