Prezența navelor marine rusești, inclusiv a navelor de debarcare, în apropierea insulei strategice Götland („portavionul” Balticii), a constrâns statul major suedez să-și pună trupele în alertă și să consolideze temporar capacitățile deja desfășurate acolo.
„În prezent există o activitate militară intensă în Marea Baltică, condusă de actori ruși și occidentali, la o scară care nu a mai fost văzută de la Războiul Rece”, a comentat Ministerul suedez al Apărării această situație.
De unde, în plus, și misiunile desfășurate în mod regulat în regiune de cele două avioane de informații Gulfstream IV ale forțelor aeriene suedeze . Avioane, la fel de regulat, interceptate de piloții avioanelor de vânătoare rusești.
Astfel că ministrul suedez al Apărării, Peter Hultqvist, a ridicat tonul la adresa Rusiei, acuzând-o de provocare „total inacceptabilă” după ce două nave de război ruse au încălcat apele teritoriale suedeze. Adică au depășit limita de 12 mile nautice începând de la coastă.
Potrivit lui Hultqvist, cele două nave s-au apropiat de insula Vinga, la zece mile marine la vest de Göteborg. Evident, fără a fi invitate.
„Este o încălcare și trebuie să reacționăm și să o denunțăm.(…) Am convocat diplomați ruși ”, a spus Hultqvist, miercuri, la postul de televiziune suedez SVT, în condițiile în care tocmai semnase un acord de apărare trilateral asociind Norvegia și Finlanda.
„Acest lucru este legat în mod natural de situația de securitate, care s-a schimbat de-a lungul timpului. Vedem o creștere a forțelor rusești în regiunea Murmansk în ceea ce privește capacitățile și în alți termeni. Putem vedea înființarea unei baze lângă granițele cu Finlanda. Și observăm o întărire militară în toată regiunea arctică din partea rusă ”, a explicat ministrul Hultqvist în legătură cu acest acord trilateral.
În ceea ce privește intruziunea celor două nave rusești, aceasta a avut loc la 14 septembrie. Potrivit statului major suedez, acestea ar fi două corvete, al căror tip nu a fost specificat. Navele rusești ar fi rămas 11 minute în apele suedeze, înainte de a li se cere să plece, prin mesaje radio.
Un test sau o provocare
Potrivit cotidianului Dagens Nyheter, cele două corvete rusești aparțin claselor Steregouchtchi și Gremyashchiy, de concepție recentă.
Solicitat de cotidianul Expressen, Jonas Kjellén, analist la Agenția Suedeză de Cercetare în domeniul Apărării, nu a exclus complet o posibilă eroare din partea celor două corvete rusești.
Cu toate acestea, ar putea fi vorba, potrivit lui, de „un test sau o provocare” deoarece „11 minute sunt o perioadă suficient de lungă pentru ca rușii să realizeze că se află într-o zonă în care nu au ce să caute”.
De notat că cele două corvete rusești nu au fost singurele care s-au „pierdut” în apele teritoriale suedeze.
Potrivit Stockholmului, și o navă militară daneză a comis aceeași faptă, practic în același loc, dar două zile mai târziu.
Există precedente
În noiembrie 2014, după săptămâni de cercetări, statul major suedez a confirmat, cu dovezi justificative, că un „mic” submarin a navigat printre cele 30.000 de insule, insulițe și recife ale arhipelagului Stockholm.
„Nu știm cine este responsabil pentru această încălcare (...) dar permiteți-mi să le spun clar: acest lucru este absolut inacceptabil, nu vrem nicio activitate de informații în apele noastre”, a avertizat Stefan Löfven, la acea vreme șeful Executivului suedez.
El a adăugat: „Cei care intenționează să intre ilegal pe teritoriul suedez ar trebui să fie conștienți ce riscurile enorme implică aceasta pentru cei care sunt implicați direct într-o astfel de încălcare” a normelor de drept.
La acea vreme, s-a susținut că analiza probelor colectate de marina suedeză nu a putut identifica naționalitatea intrusului. Dar, ulterior, Stockholm a decis să consolideze capacitățile forțelor sale armate (prin creșteri bugetare), să reînvie conceptul de „apărare totală”, să restabilească serviciul militar și să reia manevrele militare la scară mare.
Și aceasta, în timp ce un raport guvernamental sublinia, în 2017, că riscul unui atac - limitat - împotriva Suediei nu putea fi exclus.
Un astfel de atac venind de la vecinii săi scandinavi fiind de neconceput, se presupunea că amenințarea ar putea veni doar din partea Rusiei. Mai ales că au existat unele „incidente” în anii precedenți.