Suntem casatoriti de sapte ani. Unul s-a nascut la sat, celalalt la oras si fiecare isi sustine obarsia. Voi ce spuneti?

Ca de la cer la pamant Sunt  taranca. Am invatat relativ greu sa folosesc rujul, sa traversez pe zebra si mai am inca indemanarea de a da la gaini. Dar nu asta face diferenta dintre taran si orasean, ci firea. Taranul gandeste dintotdeauna in viitor.

El asteapta o primavara in care sa semene, apoi spera la o vara in care sa ploua suficient ca porumbul lui sa creasca, dupa care viseaza la o toamna in care munca sa i se numere in vedre de vin si-n sinice de boabe.

Omul de la oras viseaza doar la concediu. Restul e rutina, iar rutina e un prezent care deja a fost. De aceea este oraseanul atat de preocupat de felul in care se imbraca sau arata, din dorinta de a schimba ceva, de a se muta intr-un alt spatiu, fie el vestimentar. Sa fie acesta motivul pentru care depresia ocoleste satul, venind tinta catre oras? Habar n-am.

Stiu doar ca taranul se uita deseori spre cer pentru a gasi raspunsuri: cat e ceasul, cat timp mai are pana incepe ploaia sau cat de asezata-i o ninsoare. Taranul merge mult pe jos si are o prispa pe care se asaza seara sa se gandeasca la ale lui.

In acelasi timp, domnul de la oras trece printre altii privind in jos si doar uneori, cand traverseaza, in stanga si-n dreapta. Inainteaza greu, blestemandu-si zilele intr-un furnicar, si cauta la sfarsitul saptamanii un loc incare sa se ascunda. De cine? Chiar de oras. (Elena Georgescu)

De ce injurati inima? Cand ai crescut printre betoane, te adaptezi ca arborele ce-si rasfira radacinile sub asfalt. Inveti sa ocolesti cand nu poti strapunge, sa te retragi cand nu ai sanse, sa negociezi si da!, sa castigi. 

Noi, orasenii, suntem nevrotici si neseriosi, dar adaptabili. Lasati in puterea noptii un orasean pe camp si se va descurca. Abandonati in miezul zilei un om de la sat pe Magheru si se va invarti ore in sir ca o girueta in bataia vantului. Cu toate tarele lui, locuitorul metropolei traieste in realitate. In schimb, ce ne place sa idealizam taranul!

Ca e legat de pamant, ca merge la hore duminica in costum popular ori ca si-a pastrat neschimbate obiceiurile de veacuri. Marele oras e injurat de toata lumea. Se spune ca pleava se strange aici, in timp ce boabele raman la tara. Dar cum se face ca toti acesti indragostiti de linistea rurala sunt atrasi ca un magnet de acest mediu nociv? E multa ipocrizie aici, ca si cum globulele de sange ar barfi inima in timp ce gonesc nebuneste spre ea.

As intreba-o pe scumpa mea sotie: „Daca lucrurile stau asa, de ce nu ai ramas la tara si nu te-ai maritat cu un baiat de-acolo?”. Dar n-o fac. Viata intre betoane m-a invatat ca aia care au ultimul cuvant intr-o casnicie ori isi snopesc nevestele, ori dorm pe pres. Asa ca am sa pun raspunsul ei pe seama farmecului meu personal, fara nicio legatura cu mediul in care am rasarit fiecare.(Adrian Georgescu)

Comentati pe www.adriangeorgescu.ro