Ministerul Științei, Cercetării și Tehnologiei și Ministerul Educației Naționale din Iran au avertizat că elevele care nu poartă vălul în conformitate cu regulile islamice nu vor mai putea urma cursuri în școli.
Elevele care nu respectă regula obligatorie a purtării vălului islamic pe cap în școlile și universitățile din Iran nu vor mai putea participa la cursuri.
Potrivit presei iraniene, Ministerul Științei, Cercetării și Tehnologiei, căruia îi sunt afiliate instituțiile de învățământ superior, și Ministerul Educației Naționale au emis comunicate separate pe această temă. Ambele ministere au anunțat că elevele și studentele care nu poartă în mod corespunzător vălul nu mai pot frecventa cursurile.
Proteste în Iran și obligația de a purta vălul
Proteste au izbucnit în numeroase orașe din Iran în luna septembrie a anului trecut, când Mahsa Emini, în vârstă de 22 de ani, a murit după ce a fost reținută de poliția moralității pe motiv că nu avea capul acoperit.
Pe fondul protestelor s-au reluat discuțiile privind relaxarea legii vălului obligatoriu, care este în vigoare din 1979. În unele orașe conservatoare au apărut critici virulente la adresa femeilor care au încetat să mai poarte vălul islamic în urma protestelor care au durat patru luni.
Disidență dusă și pe rețelele de socializare. Postările care scot din minți autoritățile de la Teheran
În timp ce pe rețelele de socializare apar poze cu femei care nu poartă vălul pe stradă sau la muncă în unele orașe, conservatorii pro-regim deranjați de această situație reacționează cerând autorităților să se asigure de aplicarea legilor.
sursa: RADOR / haberturk.com