Oamenii din spatele show-ului dau amănunte despre etapele de triere şi calificare, dar şi despre concurenţii care sunt preferaţi la megaproducţia Antenei 1.
Audiţiile de la Cluj pentru găsirea viitoarelor talente X Factor au adunat în parcarea de la Iulius Mall aproape 1.000 de oameni, dintre care mai mult de jumătate au fost concurenţi. Spre mirarea echipei, majoritatea celor veniţi au cântat foarte bine şi peste trei sute de oameni au trecut în etapa următoare.
"La Cluj am avut voci de toate felurile, personaje de toate tipurile, dar mai ales oameni cu potenţial. Foarte mulţi, chiar. Am rămas plăcut surprinşi", a spus Dani Oţil.
"Oamenii au fost foarte mulţi, dar cu toate astea, foarte disciplinaţi şi cu voce extraordinară. Ne aşteptam într-un fel, pentru că la Cluj este şi Academia de Muzică Gheorghe Dima, însă nu putem să nu recunoaştem că am fost impresionaţi. Românii trebuie să înteleagă totuşi că noi nu căutăm o voce lucrată, ci una cu potenţial. Nu trebuie să ai studii de muzică, trebuie să ai încredere că vocea şi atitudinea te pot face celebru", a ţinut să precizeze Răzvan, cea de-a doua jumătate de la Neatza.
Regulament
Audiţiile se desfăşoară, conform contractului adoptat de formatul internaţional. Concurenţii cântă trei piese fără acompaniament în faţa unei echipe care a urmat un traning special.
Din echipa care îi selectează pe cei ce vor merge mai departe fac parte specialişti din muzică şi televiziune.
Pentru cei ce sunt nemulţumiţi de decizia luată, există o cabină specială unde oricine poate asculta înregistrarea. De-a lungul show-ului, decizia cine rămâne şi cine pleacă este luată fie de producători şi juriu, fie uneori chiar de public.
Prima fază a audiţiilor va dura până pe 15 iunie. În acest interval, caravana va merge la Constanţa, pe 21 mai, Timişoara pe 28 mai, Iaşi, 4 iunie şi, în final, pe 11 iunie la Bucureşti, unde preselecţiile vor dura patru zile.
Pentru cei admişi în prima fază a audiţiilor urmează o noua triere. La final, cei rămaşi intră într-o "tabără de pregătire" sub îndrumarea unui membru al juriului. Pe "sticlă", emisiunea va fi difuzată din toamnă. Deşi Antena 1 nu a anunţat încă o componenţă a juriului, printre numele membrilor se vehiculează Horia Brenciu sau Mircea Badea.
Numeroasa echipă de producţie a megashow-ului anunţat la Antena 1 este coordonată de Sergio Lazarov, care este şi regizorul spectacolului. Fiul regretatului Valeriu Lazarov a fost ales deoarece a participat la realizarea acestui show şi în Spania. Alături de el s-a alăturat o echipa complexă de profesionişti din ţară şi din afară.
"Echipa de oameni implicaţi este, aşa cum probabil vă imaginaţi, numeroasă. Un show de o asemenea amploare nu poate fi făcut cu o echipă restransă. Veţi vedea la Antena 1 un show cum nu s-a mai auzit", a spus Viorel Chesaru, director Executiv Intact Production. Părerea specialiştilor
Cu toate că oferă cel mai mare premiu din istoria show-rilor din România, 200.000 de euro, şansele ca emisiunea să depăşească audienţele înregistrate de "Românii au talent", de la PRO TV, sunt greu de prevăzut.
"E un pronostic imposibil de dat şi, oricum, o miză puţin serioasă din punctul de vedere al business-ului. Scriam acum ceva vreme pe Comanescu.ro că Antena 1 s-ar putea considera mulţumită dacă "X Factor" ar avea constant peste 10 puncte de rating . Nu cred că piaţa de publicitate e pregătită pentru ratinguri-mamut, de peste 20 de puncte, deşi la "Românii au talent" a existat un consum destul de ridicat, după unele date, puse la dispoziţia publicului de PRO TV.
Primul anunţ al Antenei legat de X Factor e, în orice caz, o premisă bună pentru show: Răzvan şi Dani în postura de prezentatori sună mai bine decât Pavel Bartoş şi Smiley, care nu veneau nici cu imaginea de cuplu gata creată, şi nici cu nişte sezoane de relativ succes la activ. Antena 1 ar putea marca însă un punct decisiv dacă ar găsi nişte judecători ca lumea. La "Românii au talent", singurul care s-a achitat bine de rol a fost Andi Moisescu. Sigur că, până la proba contrarie, şi Mihai Petre e bun, dacă faci recorduri de audienţă cu el. Dar asistăm la o ascuţire a concurenţei", a spus Iulian Comanescu, analist media.
AUDIENŢĂ ON LINE
Un concurent la 100 de vizitatori
De când s-a lansat anunţul de audiţii, site-ul emisiunii, www.xfactor.a1.ro, a înregistrat peste 200.000 de vizitatori unici; rata de înscrieri a fost de un concurent înscris la 100 de vizitatori (raportat la cei 2.000 de înscrişi).
Pentru audiţiile din Constanţa din 21 mai Răzvan şi Dani au pregătit pentru primii 100 de participanţi kituri speciale XFactor. Într-un rucsac troler norocoşii vor găsi un tricou, o pelerină de ploaie şi o cană toate marca X Factor. Acelaşi kit îl vor primi şi concurenţii care vor trece în etapa următoare.