Încălcarea grosolană a statutului de autonomiei Hong Kong-ului de către China a luat prin surprindere Occidentul. Legea securității naționale, instaurată brutal, dezvăluie fața hâdă a regimului comunist al lui Xi Jinping.
Șeful catedrei de istorie intelectuală a Chinei moderne și contemporane la Școala de Înalte Studii în Științe Sociale din Franța, profesorul Sebastian Veg a analizat doctrina lui Xi într-un interviu pentru Le Point.
Legea securității naționale, impusă de Beijing Hong Kong-ului reprezintă sfârșitul modelului „o țară, două sisteme”?
Legea reprezintă o breșă adâncă în edificiul care garantează un înalt grad de autonomie pentru Hong Kong. Există îndoieli serioase legate de constituționalitatea procedurii de promulgare; legea nu a făcut obiectul nici unei consultări la Hong Kong; ea a creat un nou birou al guvernului central la Hong Kong, cu puteri extinse, care nu este supus nici unui control din partea guvernului local.
Nici un edificiul juridic nu se prăbușește de la o zi la alta. Însă încrederea locuitorilor Hong Kong-ului în principiul „o țară, două sisteme” era deja foarte scăzut încă dinaintea acestei legi, iar erodarea se continuă.
Și alte țări par să-și piardă încrederea în principiu, după cum o arată reacțiile europenilor și americanilor.
Mai este posibilă supraviețuirea unor insulițe democratice la Hong Kong?
Hong Kong-ul are o societate civilă foarte dezvoltată, veche și cu structuri solide, cu un mare număr de asociații bine finanțate, în care mulți cetățeni sunt implicați, fie că e vorba de grupări civice, politice, de petrecere a timpului liber, religioase, filantropice…
Hong Kong are și o lungă tradiție a libertății presei și a tiparului care nu se va șterge de azi pe mâine în ciuda presiunilor noii legi.
Universitățile, tribunalele și presa au pentru moment mijloace de a opune o anumită rezistență presiunilor Beijingului.
Partidele pro-democrație controlează 17 din cele 18 consilii districtuale și au sprijinul a 60% dintre alegători, chiar dacă veritabilele pârghii de putere sunt toate controlate de forțele pro-Beijing.
În fiecare zi, apărătorii libertății presei și ai lidertății de exprimare sunt tot mai neliniștiți. Ziarele libere sunt condamnate?
Percheziția la redacția Apple Daily, cel mai mare cotidian pro-democrație, și arestarea lui Jimmy Lai, proprietarul și patronul grupului de presă Next transmit semnale negative legate de libertatea presei.
De asemenea, decizia poliției de a limita accesul la conferințele sale de presă pentru anumite publicații și crearea unui birou pentru vize speciale pentru acreditarea ziariștilor străini ridică temerea față de dispariția presei tradiționale.
În sfârșit, guvernul a instituit un control asupra radioteleviziunii publice (RTHK), până acum critică la adresa puterii.
Există noi organe de presă online, ca InMediaHK sau Stand News, care se bucură de un mare sprijin popular. Însă tendința generală este spre o întărire a controlului presei.
La fel, libertatea de exprimare este periclitată de noua lege care nu are nevoie de manifestări violente pentru a califica anumite cuvinte drept „conspirație”, incitare la „revoltă” sau la „separatism”.
Se observă o creștere a interesului popular pentru anumite titluri, cum este Apple Daily. Poate reuși populația să inverseze tendința?
Media pro-democrație, ca Apple Daily, sau media online, ca Stand News, vor continua cu siguranță să beneficieze de un larg sprijin popular. Dacă media tradiționale nu mai reușesc să funcționeze, ne putem gândi că acest sprijin se va deplasa spre rețelele sociale.
Care sunt viitoarele teritorii aflate în vizorul Beijingului?
Guvernul chinez este de multă vreme într-o logică iredentistă față de un ansamblu de teritorii: Marea Chinei de Sud, Taiwan, frontiera himalayană… Acesteia i s-a adăugat recent dorința de a controla mai strâns „piețele” aflate deja sub suveranitate chineză, în special regiunea uigură, dar și Hong Kong, impunând un regim de „securitate națională”, în care orice considerație (juridică, economică) trece pe planul doi.
Noutatea este ruptura fără echivoc de dreptul internațional, în cazul de față declarația sino-britanică din 1984 privind Hong Kong-ul.
Pe viitor, Taiwanul este fără îndoială un teritoriu pândit de China, așa cum demonstrează hărțuirea diplomatică (incitare a micilor aliați ai Taiwanului de a recunoaște Beijingul), campaniile de dezinformare digitale și presiunea militară, cu survoluri tot mai frecvente în vecinătatea insulei.
Xi Jinping a relansat cultul lui Mao Tzedun. Asistăm la o revenire a maoismului? Președintele chinez este cu adevărat, așa cum se mai spune, conducătorul cel mai puternic, după Mao?
Xi Jinping aplică o politică foarte diferită de Mao: întărirea statului, sprijinirea companiilor naționale, practica dreptului socialist ca instrument de represiune, toate te duc cu gândul mai degrabă la un fel de neostalinism a la Liu Shaoqi, din anii anteriori Revoluției Culturale, chiar dacă în contextul globalizării această comparație are limitele sale.
Totuși, lui Xi îi place să imite stilul lui Mao, amestecând declarațiile populiste (despre străinii cu punga plină care își permit să dea lecții Chinei, de exemplu) cu un limbaj popular.
El a creat un edificiu ideologic și instituțional pentru a se erija în a treia mare figură a „sinizării socialismului”, plasându-se implicit pe același nivel cu Mao și cu Deng Xiaoping.
S-a crezut că ideile democratice vor sfârși prin a se afirma în China? Aceste speranțe trebuie îngropate?
Raportul cu democrația în China a fost întotdeauna ambiguu. Puternica represiune dusă în ultimii doisprezece ani și întărită de Xi începând din 2013 indică temerea de a nu pierde controlul opiniei publice.
În plus, trebuie să recunoaștem că idealurile democratice cunosc de vreo doisprezece ani o criză profundă la scară mondială, câteva exemple fiind destrămarea unor instituții democratice vechi de către lideri populiști, dezinformarea, trumpismul, apariția de mișcări de protest noi, lipsite de structură politică și, în fine, criza COVID-19, în care guvernele țărilor bogate și democratice afișează majoritatea un bilanț deplorabil, atât în termeni sanitari cât și de reacție politică.
Așadar, aceste evoluții nu sunt propice adeziunii societății chineze în ansamblul său la modelul democrațiilor liberale.
China dă asigurări că nu dorește altceva decât respectul și influența pe care i le conferă noua sa putere. Este ea de bună credință? Dar pretențiile sale sunt legitime?
Evident, cererile de respect sunt legitime, dar este dificil să obții respectul fără a arăta tu însuți respect pentru dreptul internațional.
Diplomații chinezi au dezvoltat în ultimii ani un discurs în care dublul standard este din ce în ce mai frapant. Ultimul exemplu: protestele chineze față de restricțiile asupra Huawei sau WeChat în numele libertății de exprimare, în timp ce un mare număr de companii de Internet sunt interzise în China.
Sau comparațiile militanților pro-democrație din Hong Kong cu naziștii care ar teroriza societatea…
Occidentul adoptă o atitudine mai fermă față de China. Credeți că sistemul chinez se va mai relaxa sau dimpotrivă va deveni și mai coercitiv în anii următori?
Dacă anumite țări europene adoptă răspunsuri mai ferme față de China, se poate spera ca aceste răspunsuri să fie întemeiate pe principii clare ale dreptului internațional și că se va face un efort pentru a se comunica direct cu diferitele componente ale societății chineze, dintre care unele păstrează o atitudine de simpatie pentru Europa și Statele Unite.