În ceasul al doisprezecelea. Statul român se implică în procesul adopției a doi copii români de către un cuplu gay din Anglia
- Alecu Racoviceanu
- 20 iunie 2016, 00:00
Protecția Copilului din țara noastră a făcut o anchetă socială la o familie dispusă să ia în custodie copiii familiei Barbu-Racolța. Rezultatele vor fi trimise la dosarul în care se judecă adopția. Englezii cer arestarea tatălui copiilor
Astăzi, la Londra, are loc ultimul termen de judecată al procesului prin care doi copii ai unui cuplu de români au fost luați din grija familiei și dați spre adopție unui cuplu britanic. Un cuplu de gay, așa cum susțin cei apropiați de familia românilor. Pentru prima oară – din 2014, de când a început drama acestei familii – statul român se implică. Deși s-ar putea să fie prea târziu.
Remember
Florin Barbu și Claudia Racolța s-au cunoscut în Londra. Din relația lor au apărut doi copii, Diana, care acum are 8 ani, și Andy, în vârstă de 5 ani.
Relația părinților a fost furtunoasă, ea l-a înșelat, el a aflat și a făcut scandal. Nu contează cum se iartă acum unul pe celălalt. Atunci lucrurile au degenerat. Violențele din casă au devenit un pericol pentru psihicul copiilor și au fost luați de serviciile sociale din Haringey. În 2014. Nimeni nu vorbea de violențe asupra copiilor, ci doar de stresul certurilor dintre părinți. Totuși, copiii nu se mai întorc niciodată acasă. Sunt dați în custodie unei familii gay și pe rând sunt respinse toate încercările părinților naturali de a oferi variante de cămin.
Situația juridică
Părinții au propus serviciilor sociale 4 adrese unde copiii pot fi dați în custodie, la tată, la mamă, la sora și mama tatălui. Acum puțin timp au fost refuzate toate. Nu din motive care țin de anchete sociale, ci pentru că Diana și Andy nu mai știu limba română. Nu a contat că au cetățenie română – bine, asta n-a contat până acum nici pentru statul român! – sau că părinții ceruseră ca ei să frecventeze, măcar o dată pe săptămână comunitatea românească. Li s-a spus că serviciile sociale nu au destul personal pentru asta.
Joi, Claudia Racolța a pierdut ultimul apel la această decizie. La limită, pentru că luni, 20 iunie, se judecă procesul de dare spre adopție a copiilor către cuplul carei îngrijește acum. Decizia va fi definitivă. Totuși, Florin Barbu – care tehnic nu este parte în proces – mai are o speranță. A mai găsit o familie din România, rude deale sale, înstărită, care s-a oferit să primească minorii.
Aici apare pentru prima oară cu un rol activ statul român în poveste. Joi, Protecția Copilului a făcut ancheta socială la această familie.
Arestarea lui Florin Barbu, pe 1 iulie
Pe 22 iunie, miercuri, trebuia să se judece cererea serviciilor sociale din Haringey ca Florin Barbu să fie arestat. Din motive procedurale, procesul a fost amânat pentru 1 iulie. Arestarea este cerută pentru că tatăl a încercat să le transmită mai multe mesaje soților care-i au în custodie pe micuți. La ultimul termen, s-a dispus ca, dacă e depistat pe teritoriul Marii Britanii, lui Barbu să i se ridice pașaportul. Pe lângă tentativele de a intra în dialog, Barbu mai este acuzat și că ar fi divulgat numele părinților adoptivi.
Un senator
Cazul „Florin Barbu” a făcut vâlvă în București, chiar dacă nu la dimensiunile dosarului Bodnariu. Faptul că s-a pus pe rolul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei un raport privind adopțiile forțate, luările de poziție ale senatorilor Titus Corlățean și Ben Oni Ardelean, mitingurile de protest, toate au ajutat la mediatizarea cazului, dar nu și la rezolvarea sa. La procesul de adopție, la ultimul termen, va fi prezentat și noul raport al Protecției Copilului din România, care indică încă o adresă unde pot fi încredințați Andy și Diana. Deocamdată nu este clar dacă raportul va fi dat judecătorilor de către un reprezentant al Consulatului Român, statul nostru este parte în acest proces, dată fiind cetățenia copiilor, sau de avocatul lui Florin Barbu. Un alt personaj care ar putea duce raportul este senatorul român Ben Oni Ardelean. Acesta, militant activ împotriva adopțiilor forțate, are o împuternicire din partea lui Barbu pentru a-l reprezenta în proces