De numai o săptămână a avut nevoie președintele PNL, Crin Antonescu, pentru a demonstra că va fi un actor foarte important în alegerile prezidențiale care vor fi organizate la sfârșitul acestui an.

Corecția usturătoare aplicată starostelui oficinei de propagandă a defunctei USL, Mihai Gâdea, și lecția de principialitate politică oferită premierului Victor Ponta în parlament prin anunțarea demisiei sale din funcția de președinte al senatului (al doilea om în statul român după președintele Traian Băsescu) l-au transformat pe iconoclastul om politic într-o vedetă a dreptei și un star al tribunei indecișilor care asistă la spectacolul politic. De numai două apariții publice a avut nevoie Crin Antonescu pentru a deveni mai vizibil, mai dinamic, mai spectaculos și aparent mai bine racordat retoric la așteptările opiniei publice decât toți ceilalți candidați ai dreptei anunțați deja sau aflați încă în faza de stand by. Îl cunosc pe Crin Antonescu din 1992. Am fost colegi la PAC și, ulterior la PNL. A fost și a rămas ceea ce se numește competitorul perfect. În atmosfera plictisitoare a reuniunilor politice de tot felul venirile sale la microfon au fost mereu așteptate cu sufletul la gură, erau, a priori, garanția că atmosfera se va anima brusc și că discuțiile vor căpăta o cu totul altă dinamică, vor lua un alt curs după intervenția sa. Discursurile lui Crin Antonescu puteau fi etichetate oricum, ca fiind perverse, ticăloase, manipulatoare, dar până și adversarii săi cei mai redutabili trebuiau să recunoască până la urmă o calitate a lor: nu erau niciodată plictisitoare. Adevărate focuri de artificii, pline de vervă, spontaneitate, franchețe, umor, ironie, inteligență tăioasă, întorsături logice spectaculoase, paradoxuri, qui-pro-quo-uri, probe de siguranță de sine, vorbele lui Crin Antonescu au fost mereu ascultate cu sufletul la gură și aplaudate deopotrivă de prieteni și adversari. Este genul de orator pe care ți l-ai dori mereu la tine în echipă și care, chiar dacă nu poate înclina de fiecare dată balanța, aduce un aport semnificativ la susținerea cauzei. Nu la fel de simplu este de aflat în ce crede cu adevărat Crin Antonescu. La PNL, de pildă, l-am văzut trecând peste noapte din partea susținătorilor președintelui de atunci, Valeriu Stoica, în cea a adversarilor săi („grupul” Dinu Patriciu), pentru că nu primise un post râvnit și, poate, promis, de prim- vicepreședinte al partidului. Dincolo de respectivul post se confruntau însă două viziuni diametral opuse despre viitorul PNL (Stoica dorea apropierea de PD și Traian Băsescu, Patriciu a fost mereu în siajul PSD) și, implicit, despre România în care vrem să trăim. Un om cu o viziune politică fermă ar fi trebuit să meargă pe același drum , chiar dacă dezavuează și chiar denunță comportamentul politic al omului cu care a avut un anumit tip de diferend. Nu poți, de pildă să spui că ești adeptul integrării euro-atlantice, dar să o iei spre Rusia și China doar pentru că, la un moment dat, un om în care ai crezut te-a dezamăgit. Mărturisesc sincer că niciodată nu am putut să identific viziunea lui Crin Antonescu despre România, convingerile intime ale liderului liberal, gândurile sale profunde, dincolo de feeria de confetti din vorbele sale. Plăcându-mi sincer prestația sa din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2009, am constatat că după întâlnirea candidaților în care a fost strălucitor, rămăsesem în minte cu o impresie generală foarte bună despre candidatul Crin Antonescu, dar cu nici măcar o idee importantă rostită de acesta. Am căutat pe site-ul PNL transcriptul intervenției sale și... surpriză. Dincolo de spuma de cuvinte, nici o idee de forță, menită să sugereze o viziune despre România, nu se lăsa identificată. Aceeași lipsă de consistență ideatică și de viziune am simțit-o și în intervențiile lui Crin Antonescu din această săptămână. Sub ochii îngroziți ai lui Mihai Gâdea, a destructurat perfect și a pus în evidență lipsa de profesionalism a haidamacilor media de la Antena 3, fapt ce a produs un real entuziasm în mass-media și pe forumurile online. Mult mai vagă, ba chiar de-a dreptul îngrijorătoare a fost însă viziunea președintelui PNL pentru perioada post- electorală, în varianta - fericită pentru el – în care ar fi ales președinte. Pentru că așa cum i-a declarat lui Mihai Gâdea, Antonescu ar intenționa să se adreseze în primul rând PSD în vederea alcătuirii unui nou guvern. De ce își dorește atunci să fie perceput ca un candidat de dreapta? Ce interes ar avea electoratul de dreapta să voteze un candidat care, a spus-o cu subiect și predicat și a repetat-o la rugămintea expresă a domnului Gâdea, se va arunca din prima zi a mandatului său direct în brațele stângii? Cu multă volubilitate, umor, ironie și liniște interioară, dar și fermitate, Crin Antonescu a izbit și în Antena 3, și în premierul Ponta, ca un autentic om de dreapta, dar a ținut să-i liniștească și pe fanii USL, telespectatori fideli ai postului de televiziune care îl găzduia (inclusiv, sau mai ales, mama moderatorului) și să-i asigure de viitorul comun al PSD și PNL. Chiar și în parlament, în momentul anunțării demisiei din funcția de președinte al senatului, Crin Antonescu a lăsat să scape, la un moment dat, că face acest gest doar pentru a fi cu mâinile libere în campania electorală care, practic, s-a declanșat deja. Așa cum se știe, deși USL s-a rupt, iar PNL și PSD se vor confrunta foarte probabil în viitoarea campanie pentru alegerile prezidențiale, grosul armatei PNL din administrație (eșaloanele 2-3 din ministere, oamenii din deconcentrate, directorii de la firme de stat) au rămas la locurile lor, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nimic nu s-a schimbat nici în privința alianțelor din teritoriu. Practic, în afară de cei câțiva miniștri liberali puși să demisioneze și a voltelor retorice ale lui Crin Antonescu, totul a rămas ca înainte. Dacă e să-i dăm crezare lui Vasile Blaga, 30 de parlamentari ai PNL au votat în parlament inclusiv pentru învestirea noului cabinet Ponta. Jocul lui Crin Antonescu este străveziu. Este clar că cele vreo 30% din electorat cu care este creditat USL nu i-ar fi dat nicio șansă în alegerile prezidențiale. Vorba lui Victor Ponta, electoratul se împarte în pro și anti-Băsescu. Iar cei anti, numărați bob cu bob, sunt cei 30% din electorat. Câți din ceilalți sunt pro- Băsescu nu se știe, dar e limpede că nu sunt fundamental anti și reprezintă un potențial electorat de dreapta. Or pentru ca promisiunile USL să fie puse în practică, așa cum frumos a precizat Crin Antonescu, este nevoie ca o parte a acestui electorat imens să fie cucerit. Iar începutul nu a fost deloc rău pentru Crin Antonescu. Întrebarea pe care trebuie să și-o pună electoratul dreptei în legătură cu președintele PNL, înainte de a se lăsa sedus de priceperea lui reală în a lansa minunate bule de săpun este: în ce crede că adevărat Crin Antonescu? În destinul euro-atlantic al României sau în mai vechea lui convingere că nu suntem colonie și ca atare trebuie să ne închinăm doar Rusiei și Chinei. În statul de drept, separația puterilor în stat, egalitate de șanse, domnia legilor sau în privilegii pentru parlamentari, amnistii și grațieri pentru deținuți, încălecarea justiției de către politic, rețele de influență de tip mafiot? Când toate acestea vor fi lămurite în mintea lui și probate convingător în fața opiniei publice, nu doar cu vorba, ci și cu fapta, vom ști clar cine este, pe cine reprezintă și, în final, dacă Crin Antonescu merită votul nostru. Președintele României nu poate fi ales după un casting sau în în urma unui simplu concurs de stand-up comedy! El trebuie trebuie să aibă o viziune despre România și să ne convingă de valabilitatea ei.