Alocațiile de stat pentru copii au fost majorate în 2023, însă acest drept poate fi suspendat în anumite condiții. Legea explică clar cazurile în care un copil nu va mai primi alocația și modul în care poate fi făcută reluarea plății.
La începutul anului 2023, alocațiile copiilor au fost majorate. În prezent, alocația unui copil de până în doi ani este de 630 de lei pe lună. Copiii de peste doi ani, dar care nu au atins încă vârsta majoratului, primesc 255 de lei lunar, iar în cazul copiilor cu dizabilități, alocația rămâne de 630 indiferent de vârstă, până la 18 ani.
Alocația de stat pentru copii este achitată și în cazul celor care au împlinit vârsta de 18 ani, condiția fiind ca ei să fie, în continuare, elevi.
Alocația este un drept al copilului, însă există și situații în care plata acesteia poate fi suspendată. Unul dintre cazurile în care se poate întâmpla acest lucru este atunci când se schimbă reprezentantul legal al copilului. Suspendarea achitării alocației de stat poate fi făcută și în cazurile în care aceasta nu a mai fost ridicată o perioadă de trei luni consecutive.
În ambele cazuri se poate relua plata, în urma unei cereri scrise, „întocmită de reprezentantul legal al copilului care se înregistrează la direcția teritorială”.
O altă situație în cazul căreia se suspendă achitarea alocației de stat este atunci când copilul sau tânărul elev moare.
În ce cazuri se suspendă plata alocației pentru copil
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani dar sunt încă elevi pot beneficia de plata alocației. Acest drept le este luat în momentul în care repetă anul școlar, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificate medicale.
Dreptul la alocația de stat pentru copil încetează și atunci când tânărul nu mai urmează cursurile liceale sau profesionale organizate în condițiile legii. Plata alocației este suspendată și în cazul în care copilul cetăţenilor străini sau apatrizi rezidenţi în România, nu mai locuieşte la noi în țară.
Reprezentantul legal al copilului sau tânărul care a împlinit 18 ani dar încă este elev au obligația de a anunța, în scris, Agenția pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din județul de care aparține cu privire la orice modificare intervenită, de natură să determine încetarea, suspendarea sau modificarea plății drepturilor de alocație de stat pentru copii, în termen de 15 zile de la apariția acestora, inclusiv situația în care cetățenii români își stabilesc rezidența în altă țară împreună cu copiii lor.