Odată cu apropierea Paștelui și a zilei Sfântului Gheorghe în Bulgaria (6 mai), a izbucnit un alt scandal în domeniul alimentar. Asociația pentru Creșterea Oilor din Bulgaria este nemulțumită că are concurență la carnea ieftină de miel provenită din Macedonia de Nord și amenință cu proteste și blocade. Fermierii și comercianții au anunțat că în Bulgaria se va vinde carne de miel din Macedonia de Nord, deghizată ca fiind bulgărească.
De fapt, se repetă cunoscutul scenariu legat de grâul ucrainean și ouăle poloneze - industria alimentară denunță importul ca fiind de „dumping” și de „calitate îndoielnică”.
Agenția Bulgară pentru Siguranța Alimentelor (ABSA) susține însă că importurile sunt sub un control „extrem de atent”, iar falsificarea originii este imposibilă, amintind că dacă carnea este de la un animal crescut în Bulgaria, este marcată cu albastru, dacă este de altă origine - este marcat cu cerneală roșie.
Potrivit Asociației bulgare pentru Creșterea Oilor, până acum peste 200 de tone de miel au intrat în Bulgaria din Macedonia de Nord, la un preț de sub 7 euro kilogramul.
Datorită unui acord între Uniunea Europeană și Macedonia de Nord privind comerțul fără taxe vamale, în Bulgaria se importă carne care este cu 30% mai ieftină decât producția internă, a anunțat, în urmă cu câteva zile, copreședintele Asociației Naționale de Creștere a Oilor și Caprinelor, Simeon Karakolev.
Bulgaria importă din România carne
“Vecinul de la vest nu respectă reglementările europene privind utilizarea furajelor, vaccinurilor și medicamentelor în ceea ce privește creșterea animalelor, iar calitatea cărnii respective este îndoielnică”, a explicat Karakolev pentru postul Radio Focus. Potrivit acestuia, lipsa reglementărilor europene, împreună cu costurile mai mici de producție din Macedonia de Nord, fac ca prețul să fie mai mic, iar în loc să fie sub lupă, controlul în Bulgaria este redus.
Carnea nu intră în Bulgaria direct, ci prin Grecia ca reexport, întrucât Bulgaria nu are un punct aprobat de UE pentru importul de carne din țări din afara Uniunii Europene, pentru importul de carne din țări terțe. Conform normelor europene, odată ce mărfurile au intrat deja într-o țară din UE, nu există nicio cerință pentru verificări amănunțite la următoarea frontieră. Nici grecii nu detaliază verificările”, susține Simeon Karakolev.
Potrivit datelor de la Asociația pentru Creșterea Oilor, din cauza importurilor ieftine din Macedonia de Nord, anul trecut, peste 20.000 de miei din Bulgaria au rămas nevânduți, iar acum se va întâmpla același lucru. Industria explică că există și importuri din România, ceea ce, însă, nu-i deranjează pentru că prețurile sunt apropiate de cele din Bulgaria. Carnea de miel în rețeaua de magazine variază între 20 și 29 de leva pe kilogram, potrivit segabg.com
Fermierii și comercianții bulgari explică presei că se aplică următoarea schemă - mieii sunt importați din Macedonia de Nord, sunt sacrificați în abatoare din Bulgaria, iar carnea este plasată în rețeaua comercială ca fiind bulgărească (este marcată cu albastru, iar carne de import e marcată cu cerneală roșie), pentru a se evita controalele stricte.
În acest sens, Asociația Bulgară pentru Siguranța Alimentelor a demarat o campanie amplă de control a abatoarelor și magazinelor. Iată ce a explicat pentru BNR doctorul Kalina Milușeva, șefa Departamentului pentru Controlul Alimentelor din cadrul Direcției Regionale pentru Siguranța Alimentelor din orașul Blagoevgrad: “În regiunea Blagoevgrad nu există import de miei din Macedonia de Nord pentru carne, sunt miei din Grecia în două abatoare. Carnea este marcată cu ștampilă roșie și în actele care ies din abator către întreprinderi sau măcelărie se arată că animalul a fost crescut în altă țară, nu în Bulgaria.
(Traducerea Rador)