Limba, cultura, rana care nu s-a închis după războiul civil. Dar şi impozitele, chiar şi fotbalul. Sunt multe motivele din spatele creşterii mişcării de independenţă catalană, care a trăit o adevărată explozie în ultimii 5 ani: astăzi aproape 50% din populaţie, potrivit sondajelor, este favorabilă divorţului de Spania.
Independentismul în Catalonia are rădăcini vechi care vin de la câştigarea regiunii de către Burboni în 1714, după un asediu asupra Barcelonei care a durat 14 luni, în epoca războiului de succesiune spaniol. Înfruntarea cu Madridul a explodat din nou în mod sângeros, sute de ani după, în timpul Războiului Civil, în 1936, cu lupte între republicani şi junta mlitară. În anii dictaturii lui Francisco Franco (din 1939 până în 1975), limba catalană şi simbolurile regionale au fost interzise şi abia în 1979, la patru ani după moartea lui Franco, a intrat în vigoare un nou statut care consfinţea autonomia Cataloniei în interiorul Spaniei.
Statutul a fost reformat în 2006 prin intermediul unui acord între preşedintele catalan Artur Mas şi primul ministru socialist Josè Luis Rodriguez Zapatero. Noul document extindea autonomia regiunii în domeniul fiscal şi judiciar, comporta adoptarea limbii catalane de către funcţionarii publici. În preambul, Catalonia era denumită naţiune. Împotriva noului statut, Partidul popular a făcut recurs şi în 2012 Curtea Constituţională a declarat abolirea vechilor înţelegeri. Tocmai de la falimentul proiectului de autonomie s-a dezlănţuit noua dorinţă de independenţă catalană: cei favorabili independenţei a crescut în 5 ani de la 15% la 48%. Încă din 2014 preşedintele catalan Arturo Mas a încercat să facă un referendum, sprijinit de parlamentul regional. Şi atunci însă a fost declarat ilegitim de Curtea Constituţională, dar Mas s-a hotărât să continue pe acelaşi drum şi a ţinut un vot ''informal'': 80% dintre votanţi s-au exprimat pentru independenţă, dar n-a fost nicio urmare legală.
Dacă cu puţini ani în urmă motivele pe care se sprijinea independenţa erau mai ales culturale, lingvistice şi identitare, în ultimii ani s-au remarcat puternice sentimente antiguvernamentale şi au luat amploare tematicile economice. Catalonia e locomotiva economiei spaniole, cu un PIB de 211.915 milioane de euro şi o taxă a şomajului puţin peste 13% (mult mai scăzută decât în restul Spaniei). Începând cu 2008, cu criza economică, s-a remarcat o saturaţie de taxarea impusă de Madrid şi s-a născut în mulţi aspiraţia de a gestiona autonom resursele fiscale.
Ne puteți urmări și pe Google News
Un rol central în difuzarea catalanismului, scrie Il Tempo, l-a jucat şi fotbalul, cu jucători şi susţinători ai Barcelonei deschişi susţinători ai independenţei. De ani de zile în timpul meciurilor, la minutul 17,14 (în amintirea cuceririi de către Burboni în 1714) microbiştii de pe Camp Nou cântă imnul independenţei şi expun bannere adresate adversarilor cu textul ''Bine aţi venit în Republica Catalonia''. Recent a fost protagonist fostul antrenor Pep Guardiola, care în iunie s-a alăturat de partea referendumului în uriaşa manifestare independentistă organizată în vederea votului. ''Vom vota chiar dacă statul spaniol nu vrea'', i-a asigura Pep adresându-se unei mulţimi de 40.000 de susţinători.
Recomandările noastre
