Consiliul Local al Sectorului 6 va majora cu 500 la sută impozitele pe proprietățile neîngrijite de proprietari.
Impozite uriașe pentru clădirile abandonate. Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că, în cursul ședinței Consiliului Local al Sectorului 6, una dintre deciziile adoptate se referă la acest lucru.
Cu alte cuvinte, spune primarul Ciucu, cei care au terenuri sau clădiri neîngrijite vor plăti mai mult. Astfel se speră ca proprietarii de clădiri să le îngrijească. Multe dintre aceste clădiri sunt foste fabrici sau depozite, care au fost lăsate să se degradeze de către proprietari.
„Este vorba despre un proiect care prevede majorarea impozitului aferent clădirilor şi terenurilor neîngrijite cu până la 500%. Cred că nu mai putem continua aşa, sunt foarte, foarte multe terenuri în Sectorul 6 care sunt neîngrijite. Care sunt într-o stare deplorabilă, în care colcăie efectiv şobolanii şi pe care se depozitează gunoi. În al doilea rând, avem şi multe clădiri mai degrabă industriale care, de asemenea, sunt într-o stare foarte proastă. Sectorul 6 este singurul sector care nu are ceea ce se înţelege prin Centru Istoric, zone cu clădiri de patrimoniu. Acesta este specificul nostru, nu avem astfel de clădiri. Dar avem foste zone industriale care se află într-o stare deplorabilă. Acest impozit este menit să îi determine pe cei care îşi lasă terenurile la întâmplare şi clădirile în stare necorespunzătoare să le cureţe şi să le pună într-o stare care să nu afecteze calitatea vieţii şi ţesutul urban”, a spus primarul Ciprian Ciucu.
Poliția locală va stabili gradul de impozitare. Impozite uriașe pentru clădirile abandonate
Pentru a aplica anual această decizie, primarul Ciucu spune că va exista un calendar de constatare și impunere. Astfel, până la data de 31 august a fiecărui an fiscal, polițiștii locali vor întocmi lista cu clădirile și terenurile lăsate în abandon.
„Vor fi notificaţi proprietarii, care vor putea să efectueze lucrări până la data de 15 noiembrie a aceluiaşi an, urmând apoi, dacă nu au făcut aceste lucrări, această comisie să comunice la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 6 unde se află acel teren, cine este proprietarul, pentru a fi supraimpozitat”, a spus Ciucu. Prin aplicarea de impozite uriașe pentru clădirile abandonate, se speră la o reabilitare a acestor zone.
Aplicarea de sancțiuni va fi graduală. Vor exista impozitări intermediare care vor putea merge de la 100 la sută la 500 la sută.
Dacă pentru o clădire abandonată, proprietarul achita în prezent 2.000 de lei, în viitor va plăti 10.000 de lei. Când proprietarul va aduce clădirea la un aspect urbanistic normal, impozitul va scădea la valoarea inițială.
Primarul Ciucu a anunțat și excepții de la taxarea suplimentară. Este vorba despre proprietarii de terenuri sau clădiri, unde există autorizații de construire pentru viitoare imobile. În acest caz, scutirea va fi acordată doar dacă proprietarul a notificat Inspectoratul de Stat în Construcții pentru începerea lucrărilor.