Când se percepe impozit pe moștenire. Mulți români comit această greșeală

Moștenirea se dezbate în fața notarului public. Sursa foto: pexels.

Când se percepe impozit pe succesiune. Codul Fiscal prevede aplicarea unui impozit, care poate fi consistent, unei persoane care nu a dezbătut la timp succesiunea.

Când se percepe impozit pe moștenire. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut de lege, moștenitorii sunt impozitați. Aceștia datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.

Din punct de vedere fiscal, masa succesorală cuprinde numai activul net imobiliar declarat de succesibili.

Succesiunea se poate dezbate în fața notarului. Sursa fgfoto: Stoica Eduard.

Mai simplu spus, orice persoană care nu a dezbătut succesiunea într-un termen de doi, de la decesul antecesorului direct sau indirect, va fi impozitată cu unu la sută.

Potrivit art. 953 Cod Civil, prin moștenire se înțelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în viață. Regulile care guvernează moștenirea se pot aplica numai în cazul morții unei persoane fizice.

Astfel, moștenitorii au la dispoziție o perioadă de doar doi ani, în care nu sunt obligați la plata impozitului de unu la sută.

Moștenirea se poate accepta sau nu

Codul Civil cuprinde mai multe articole legate de succesiunea. Este foarte important de știut că dezbaterea unei succesiuni se poate face în fața notarului public sau direct la judecătorie.

De asemenea, este foarte important de știut că există o diferență între deschiderea succesiunii cu dezbaterea succesiunii.

Deschiderea succesiunii reprezintă momentul decesului autorului acesteia, moment există o moştenire sau este deschisă calea de a moşteni. Când se percepe impozit pe succesiune

De asemenea, dezbaterea succesiunii reprezintă derularea procedurii notariale sau judecătoreşti, în care persoana primește calitatea de moștenitor.

În această etapă, cei care acceptă moștenirea trebuie să facă dovada cu martori că doar moștenitorii de drept s-au prezentat în fața notarului. De exemplu, martorul trebuie să declare în scris că persoana decedată a avut un număr de copii.

Când se percepe impozit pe moștenire

Moștenirea se poate accepta sau nu. În cazul în care persoana decedată a avut datorii, prin acceptarea moștenii, moștenitorul poate răspunde cu bunurile peste care a devenit proprietar.

Moştenirea se va înregistra şi se va dezbate la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se va face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.