Imediat după învestirea Maiei Sandu, Igor Dodon va pleca la Moscova

Președintele încă în exercițiu al Republicii Moldova a precizat că va fi însoțit de o delegație formată din fruntași PSRM. „Am întrevederi foarte importante”, a spus Dodon.

Igor Dodon va pleca în Rusia imediat după ceremonia de învestire a președintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu.

Igor Dodon, care altfel se vede destul de des cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu a spus cu cine se va întâlni la Moscova, dar a precizat că e vorba de „întrevederi foarte importante”.

„Pe 25 decembrie, cel mai probabil, voi fi la Moscova. Pe 24 decembrie seara, după ce va avea loc inaugurarea noului președinte, la care am anumite angajamente. Trebuie să particip ca șef de stat, trebuie s-o întâlnesc pe Maia Sandu în această clădire, după inaugurare”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii sale online, scrie Jurnal.md.

„Seara, cel mai probabil, voi pleca la Moscova. Pe 25 deja sunt planificate mai multe întrevederi. N-o să vin acum cu aceste detalii, dar vor fi întrevederi foarte importante”, a adăugat Igor Dodon.

Pe de altă parte, preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut miercuri o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, aflat în vizită oficială la Chişinău. Cei doi au discutat despre relansarea relaţiilor bilaterale, întărirea securităţii regionale şi despre sprijinul reciproc pentru integritatea teritorială şi suveranitatea celor două state, informează Agerpres.

„Am discutat despre iniţierea unei colaborări imediate în vederea relansării relaţiilor bilaterale, care au stagnat patru ani. Am accentuat necesitatea cooperării în ceea ce priveşte integrarea europeană, fortificarea securităţii în regiune, inclusiv prin rezolvarea paşnică a conflictului transnistrean, asigurarea securităţii energetice, îmbunătăţirea infrastructurii în regiune, precum şi facilitarea schimburilor comerciale. Am reiterat sprijinul reciproc pentru integritatea teritorială şi suveranitatea fiecărui stat”, se arată într-o postare publicată de Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Ucraina sprijină Republica Moldova

Referitor la retragerea trupelor şi a muniţiilor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, şeful diplomaţiei ucrainene a declarat că o decizie „depinde în primul rând de Moscova, iar în al doilea rând de Chişinău şi de capitalele care-i sunt prietene, care sunt dispuse sa ajute la restabilirea integrităţii teritoriale”. „Când va fi luată decizia finală de evacuare (a trupelor şi muniţiilor ruseşti), sunt convins că Ucraina va oferi întreg suportul pentru realizarea acestui proiect şi pentru restabilirea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Totodată, Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, căruia i-a mulțumit pentru felicitările adresate cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale și pentru sprijinul constant al Germaniei acordat Republicii Moldova.

„Președintele Steinmeier a reconfirmat susținerea Germaniei în procesul de transformare democratică a Republicii Moldova, menționând atenția sporită ce trebuie acordată reformelor care au un impact direct asupra creșterii bunăstării cetățenilor. Am accentuat că reforma justiției este o prioritate a mandatului meu, combaterea corupției fiind unul dintre subiectele majore pe agenda de reforme a Republicii Moldova, dar și un subiect de maximă importanță pentru securitatea națională a statului. Am discutat despre efectele pandemiei și modul în care putem atenua impactul crizei, precizând că Moldova are nevoie de ajutor de la partenerii noștri pentru a ajuta cetățenii și antreprenorii.

De asemenea, am stabilit că vom avea o întrevedere imediat ce situația sanitară va permite acest lucru”, a scris Maia Sandu pe pagina sa Facebook.

 

Foto: Facebook