Dovada o reprezintă zona deşertificată şi navele rămase în urmă, ca nişte adevărate fantome ce bântuie amintirile celor puţini care au rămas legaţi de pământul pe care s-au născut.

Guvernul sovietic deţinea controlul acestei zone în anii 1960 şi a hotărât să folosească resursele de apă pentru irigaţii şi pentru industria bumbacului. Preţul acestei decizii a fost scump plătit: nivelul apei a scăzut dramatic, iar soarele a uscat locul până când s-a format peisajul dezolant din prezent.

Poluarea cauzată de fabricile de bumbac a redus numărul peştilor, dar Uniunea Sovietică nu a luat nicio măsură pentru a îndrepta efectele genocidului ecologic. Furtunile de nisip au devenit obşinuite, iar poluanţii au otrăvit plămânii celor rămaşi în zonă. Ceea ce s-a întâmplat în acest loc a fost caracterizat ca fiind “unul dintre cele mai rele dezastre de mediu ale planetei”.

Astăzi, regiunea este o ruină şi numai turiştii pasionaţi de astfel de imagini o mai vizitează. Din cauza dezechilibrului cauzat de sovietici, Mo’ynoq are veri incredibil de fierbinţi şi ierni mai reci ca la Polul Nord.