Imagini incredibile de pe Marte care dezvăluie cu ce fenomen s-a confruntat planeta roşie în urmă cu trei miliarde de ani

Imagini incredibile de pe Marte care dezvăluie cu ce fenomen s-a confruntat planeta roşie în urmă cu trei miliarde de ani

O rețea de mici poligoane de pe suprafața marțiană care par să fi fost la origine crăpături în noroiul uscat apărute în urmă cu peste 3 miliarde de ani a fost filmată de rover-ul Curiosity Mars al NASA. Mai multe imagini filmate cu așa-numita "Mastcam" a rover-ului au fost combinate pentru realizarea unui mozaic al regiunii numite "Squid Cove" (Golful calamarului).

Locația se află în zona "Formațiunii Murray" de la baza Muntelui Sharp din Craterul Gale. Camera de pe rover a realizat aceste fotografii pe 20 decembrie 2016, în cea de a 1.555 zi a misiunii Curiosity pe Marte. Rover-ul a continuat să urce în Craterul Gale înainte ca posibilele fisuri în noroiul uscat să fie depistate pe imaginile prelevate de "Mastcam". Posibila dovadă privind evoluția mediului în zonă a făcut ca rover-ul să fie întors pentru o inspecție mai amănunțită a "Squid Cove" și a rocilor din împrejurimi. În cele din urmă imaginea finală a fost publicată pe 18 ianuarie de NASA.

Scena este prezentată de NASA cu o ajustare de culoare care încearcă să redea modul în care rocile și nisipul ar apărea în condiții de zi pe Pământ.

Poligoanele au între 1 și 2 centimetri dintr-o parte în alta și ar putea fi rezultatul unui proces în trei pași. În primă fază se acumulează sedimente aduse de vânt în fisurile deschise, în timp ce în a doua fază aceste sedimente și noroiul uscat devin roci sub presiunea straturilor mai tinere care se acumulează deasupra lor. În perioade mai recente, după ce straturile suprapuse au fost erodate de vânt, materialul format a ajuns să reziste mai bine eroziunii decât materialul noroios, așa că modelul care semăna inițial cu niște fisuri are acum muchii.

Fisurile în noroi ar putea fi dovezi ale unui interval secetos dintre perioade mai bogate în apă care au asigurat formarea unor lacuri în zonă. Rover-ul Curiosity a descoperit dovezi ale existenței unor lacuri în straturi mai vechi de roci dar și în rocile argiloase mai recente din zona "Squid Cove". (sursa foto: Agerpres)

Ne puteți urmări și pe Google News