Imagini de la prima aterizare a unei sonde spaţiale pe o cometă | VIDEO

Imagini de la prima aterizare a unei sonde spaţiale pe o cometă | VIDEO

European Space Agency (ESA) – Agenţia Spaţială Europeană a reuşit nu demult aterizarea unei sonde spaţiale pe cometa 67P/Churyumov–Gerasimenko. Deja o premieră a epocii explorării spaţiale a omenirii.

Misiunea a început acum zece ani, iar coborârea sondei pe cometă a durat şapte ore, dar, în urmă cu două zile, premiera a fost marcată.

Odată aterizată, sonda a început să transmită date, iar naveta purtătoare, Rosetta, care orbitează în jurul cometei, a localizat sonda şi a realizat o serie de fotografii ale acesteia pe suprafaţa cometei. Fotografiile confirmă reuşita misiunii.

Durează 64 de ore

Naveta Rosetta a fost lansată în martie 2004 şi a călătorit 6,4 miliarde de kilometri până să ajungă la cometă, pe data de 6 august 2014. Din acel moment, Agenţia Spaţială Europeană a analizat care ar fi cel mai bun loc pentru aterizarea sondei, odată ce naveta se afla pe orbită. Aterizarea a avut loc după mai multe luni de analiză şi pregătire. Chiar şi aşa, se pare că nu totul a decurs conform planului: poziţionarea sondei nu pare a fi cea gândită de specialişti, din cauza unei posibile disfuncţionalităţi a unor părţi din echipament.

Sonda are o baterie care durează 64 de ore şi poate realiza fotografii panoramice ale locului unde se află; totodată, poate colecta şi analiza mostre din mediul său înconjurător şi este acoperită de panouri solare, care să ajute la reîncărcare. Teoretic, sonda ar trebui să poată transmite imagini şi date până în luna martie a anului viitor, dată după care se estimează o încălzire puternică a cometei, fapt care va face imposibilă continuarea misiunii sondei.