Șoferul bolidului care trecut cu viteză printr-o barieră coborâtă din comuna Brănești, Ilfov, este un cunoscut medic urolog. Era beat, potrivit primelor informații
Anchetatorii l-au audiat pe șoferul mașinii care a intrat în viteză în barierele de cale ferată, cu puțin înainte de trecerea unui tren de călători, la Brănești. Surse judiciare, citate de Cancan, susțin că șoferul inconștient este un cunoscut medic urolog, Vlad Roșca, de la Spitalul Județean Ilfov.
Acesta este cercetat pentru producerea a două incidente rutiere, la distanță de câteva zeci de minute unul de celălalt. Mai întâi a rupt barierele de la trecerea de nivel cu calea ferată, la trecerea de nivel din satul Pasărea, comuna Brănești, după care s-a răsturnat cu mașina într-un șanț.
Cum s-au produs incidentele de la Brănești
Primul incident s-a produs pe DN 3, marți, pe 3 august, în jurul orei 19.38, la trecerea de nivel cu calea ferată din satul Pasărea, comuna Brănești. După ce a spulberat bariera coborâtă, mașina condusă și-a continuat drumul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Ulterior, după câteva zeci de minute, autoturismul a fost implicat într-un alt accident rutier, tot pe raza comunei Brănești. Șoferul a intrat cu vehiculul într-un parapet de pe partea stângă a drumului și s-a răsturnat într-un șanț. Un pasager, aflat în autoturism a fost rănit în acest nou eveniment.
Informația a fost prezentată de Poliția Rutieră Ilfov, prin intermediul unui comunicat de presă, conform căruia, șoferul avea o alcoolemie de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat. Șoferul, despre care se spune că este medicul Vlad Roșca, a intrat cu autovehiculul în parapetul de pe partea stângă a drumului și se răstoară, rănind un pasager din mașină.
Poliția a fost sesizată printr-un apel la numărul de urgență 112, iar în urma cercetărilor de la fața locului a stabilit că șoferul consumase alcool, potrivit IPJ Ilfov.
Pasagerul rănit a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Imaginile cu șoferul care a rupt barierele au ajuns pe internet
Vineri, imaginile cu incidentul de la bariere au ajuns pe internet, fiind postate de reprezentanții CFR Infrastructură.
„Nu puţine sunt situaţiile în care şoferii inconştienţi ignoră semnalizarea de la trecerile la nivel şi forţează traversarea printre barierele aflate în poziţia orizontală, considerând că astfel fentează trenul. Un astfel de caz a fost surprins de camerele de luat vederi de la trecerea la nivel cu calea ferată din satul Pasărea, comuna Brănești, marți, 3 august 2021, în jurul orei 19.38, când un şofer inconştient rupe practic brațele barierei, aflate deja în poziţia orizontală, și traversarea în viteză trecerea la nivel”, se arată în postarea de pe Facebook.
În urma apariției imaginilor, IPJ Ilfov a anunțat că a fost identificat autoturismul și „desfășoară activități pentru identificarea conducătorului”. Anchetatorii au stabilit că este vorba despre aceeași mașină care a produs accidentul de marți seară.
„Polițiștii din Pantelimon s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, a precizat IPJ Ilfov.