Actualitate
Mineriada prin lentila lui Ion Iliescu: "de groază" a fost asedierea statului, venirea minerilor e doar "efectul"
“O reacţie firească de respingere a violențelor la care apelau atunci unele forţe interesate”. Aşa se scrie, pentru Ion Iliescu, istoria fenomenului “Piaţa Universităţii”, a primelor alegeri libere din România postcomunistă şi a Mineriadei din iunie 1990. Într-un material postat pe blogul personal, fostul preşedinte respinge teza chemării minerilor la Bucureşti, “o poveste ridicolă”, reluând o retorică veche: “venirea lor a fost efectul şi nu cauza violențelor declanşate”.
Pornind de la momentul alegerilor din 20 mai 1990, care “au legitimat prin vot popular schimbările de regim politic produse în Decembrie 1989”, Ion Iliescu face un inventar pe blogul personal al evenimentelor derulate între “Duminica Orbului” şi Mineriada din iunie 1990. Pentru fostul preşedinte al României, istoria se scrie aşa: “Opţiunea clară a majorităţii covârşitoare în favoarea FSN şi a candidatului său la alegerile prezidenţiale exprima o stare de spirit reală, determinată, pe de o parte de aprecierea celor care s-au afirmat activ, în mod real, în acţiunea de răsturnare a dictaturii şi pe de altă parte, de o reacţie firească de respingere a sloganurilor agresive vehiculate la principala tribună a opoziţiei – „Piaţa Universităţii” – ocupată discreţionar în urma unui miting electoral al PNŢcd”. De ce tolerase FSN-ul, până la data alegerilor, un protest desfăşurat în condiţii ilegale? Pentru că sintetiza opţiunea unor “oameni raţionali care participaseră la manifestările din Piaţa Universităţii dintr-un spirit de fronda faţă de FSN”, crede astăzi Iliescu, care precizează că aceştia “s-au retras a doua zi după alegerile din 20 mai”. “Stângăciile” Poliției: arestări ilegale, violențe nejustificate Restul “un grup radical, aşa-zişii ‘grevişti ai foamei’, încurajaţi şi întreţinuţi (bani şi hrană) de anumite grupări şi forţe interesate în menţinerea unei stări de instabilitate” n-ar mai fi avut niciun motiv să se afle în Piaţa Universităţii după alegeri. De aici până la ziua de 13 iunie 1990 nu mai este decât un pas firesc pentru Ion Iliescu. “După evacuarea Pieţei, în cursul dimineţii de 13 iunie (indiferent de stângăciile manifestate de Poliţie) şi începerea operaţiunilor de curăţire a carosabilului pentru reluarea circulaţiei, spre prânz şi în cursul după-amiezii, grupuri de rebeli, evident pregătiţi, au agresat cordoanele de poliţişti (care nu erau pregătite pentru o asemenea confruntare) şi au incendiat autobuzele acestora”. Fostul preşedinte al României reaminteşte şi un moment adesea uitat, decisiv pentru derularea ulterioară a evenimentelor: “Marian Munteanu a apărut (de ce?!!!) în balconul Universităţii, adresându-se grupurilor din Piaţa ‘înfierbântate’ după ‘isprava’ incendierii autobuzelor, oferindu-le o ‘informaţie’ falsă ! – că grupuri de studenţi ar fi arestate în clădirea Poliţiei Capitalei”.
- De fapt, persoanele reţinute ilegal în ziua de 13 iunie 1990 au fost duse în unităţile militare de la Băneasa şi Măgurele, unde o echipă de procurori condusă de colonelul Trandafiridi s-a ocupat de audierea lor. Ce nu spune Ion Iliescu este faptul că planul de evacuare a Pieţei Universităţii, convenit într-o şedinţă la Palatul Victoria pe 11 iunie 1990, prevedea şi mobilizarea muncitorilor de la Uzinele 23 August, sarcina acestora fiind aceea de a ocupa Piaţa eliberată de grevişti.
Pentru Ion Iliescu “scenele de groază” sunt “devastarea instituţiilor statului, asedierea Ministerului de Interne, coloanele groase de fum care se ridicau din centrul Bucureştiului”. “Nimeni nu înţelegea care era motivaţia acestei răbufniri de ură”, concluzionează astăzi fostul locatar de la Palatul Cotroceni. “Să le dăm riposta cuvenită” “În calitate de preşedinte ales, am adresat cetăţenilor Capitalei, vorbind despre gravitatea situaţiei create pentru soarta democraţiei câştigate şi solicitându-i să sprijine organele de ordine – pentru a curma aceste acte anarhice de vandalism şi de a intra în normalitate”, mai aminteşte Iliescu pe blog.
- Pe 13 iunie 1990, Ion Iliescu a transmis la Televiziunea Română două communicate, ambele după căderea serii. Primul se adresa, într-adevăr, cetăţenilor Capitalei care erau chemaţi, “în numele democraţiei, să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale grupurilor extremiste”.
- Al doilea comunicat, remis după ce postul naţional “suferise” o întrerupere inexplicabilă a emisiei televizate, era mult mai explicit: “este clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate de a răsturna prin forţă conducerea aleasă în mod democrat. Ne adresăm tuturor forţelor ţării care şi-au dat votul pentru stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu forţele de ordine pentru restabilirea ordinii”.
- Mai mult, în aceeaşi seară, într-un discurs susţinut în faţa celor adunaţi în Piaţa Victoriei, Iliescu a anticipat venirea ‘neprogramată’ de a doua zi a minerilor: “Rămâneţi pe loc! Vor veni şi alte forţe din judeţele vecine. Să fim pregătiţi pentru orice încercare a acestor elemente lipsite de raţiune, lipsite de respect pentru opţiunea poporului român. Să le dăm riposta cuvenită! Să înăbuşim din faşă rebeliunea legionară”.
În materialul postat pe blogul personal, Ion Iliescu respinge “poveştile ridicole” privind eventuala sa implicare în provocarea violențelor: “S-a declanşat o adevărată campanie în jurul celor petrecute în zilele de 14 şi 15 iunie, după sosirea minerilor în Bucureşti care ar fi fost chemaţi special de Iliescu sau de conducerea FSN – De ce?!!! Ca să înăbuşe opoziţia! Avea nevoie oare de aşa ceva? Ce interes ar fi avut, după o victorie atât de clară la alegerile din 20 mai?”.
Recomandările noastre
