Iliescu a evacuat “golanii” de ruşinea bulgarilor. Iar spionii “doi ş-un sfert” au mers pe 13 iunie să se tundă

Cum arată “rebeliunea legionară” trăită de un cadru al UM 0215 alături de Ion Iliescu şi Petre Roman la Palatul Victoria. Plus alte mărturii percutante ale spionilor “doi ş-un sfert”.

Unii au mers la frizerie să se tundă. Alţii au fugit prin podul magazinului Victoria. Pentru prima oară, lumea serviciului de contraspionaj al Ministerului de Interne din perioada celei mai sângeroase mineriade se deschide.

EVZ prezintă în premieră fragmente din declaraţiile făcute în faţa procurorilor militari de ofiţerii UM 0215, serviciul secret pus în 1990 de Gelu Voican Voiculescu la dispoziţia intereselor FSN. Mărturiile ofiţerilor aflaţi pe statele de plată ale serviciului de contraspionaj al MI reconstruiesc desfăşurarea evenimentelor din cele mai fierbinţi zile ale verii anului 1990.

În urmă cu două decenii, atât în lunile premergătoare, cât şi în perioada 13-15 iunie, agenţii UM 0215 au executat misiuni de importanţă vitală pentru destinul politic al Frontului Salvării Naţionale, filând golanii din Piaţa Universităţii, reactivând reţelele informative şi făcând “act de prezenţă” în momentele importante ale celei mai sângeroase mineriade.

Legenda înfiorătoare, apărută după moartea unei mari artiste a României. Cum a fost găsită în coșciug

Vreme extrem de rece în toată România. Temperaturi negative record în aceste regiuni

Controversata UM 0215, file de mineriadă

EVZ a selectat câteva fragmente din zecile de mărturii ale agenţilor “doi ş-un sfert” prezente în dosarul Mineriadei. Filele ne-au fost puse la dispoziţie de Asociaţia 21 Decembrie 1989 din Bucureşti, aflată în posesia unei copii a rechizitoriului întocmit de procurorii militari (după ce preşedintele asociaţiei, Teodor Mărieş, a recurs la greva foamei pentru a i se pune la dispoziţie actele din dosar).

Declaraţiile ofiţerilor serviciului de contraspionaj al MI reconstruiesc detaliile din spatele unei istorii asupra căreia planează încă o mulţime de necunoscute. Cum arată ziua de 13 iunie 1990 pentru oamenii care ar fi trebuit, conform fişei postului, să asigure protecţia cadrelor asediate de acţiunile “golanilor”? Ce-şi amintesc super-spionii Direcţiei a IV-a a Securităţii, reactivaţi în februarie şi martie 1990 în UM 0215, despre venirea minerilor?

Cum arată “rebeliunea legionară” trăită de un cadru “doi ş-un sfert” alături de Ion Iliescu şi Petre Roman la Palatul Victoria? Mărturiile din dosarul Mineriadei aruncă, pentru prima oară, puţină lumină asupra unor întrebări rămase fără răspunsuri vreme de două decenii. Declarațiile trebuie citite cu distanța aferentă, din moment ce e foarte puțin probabil ca scenariile conturate de ofițerii UM 0215 să fie sută la sută adevărate.

MARTORII

• Emilia Mitran, maior în cadrul serviciului Secretariat– “Mi-am desfăşurat activitatea la serviciul secretariat, având obligaţia de a întocmi situaţia cu toate notele pentru guvern şi preşedinţie. O parte din notele informative strict secrete erau redactate de ofiţeri şi înmânate personal şefului unităţii. Din câte ştiu, multe dintre rapoarte ajungeau şi la Gelu Voican Voiculescu şi Viorel Tache, cei care comandau unitatea 0215. La începutul lunii iunie 1990, am auzit în timpul redactării notelor informative către d-l preşedinte că trebuie evacuată Piaţa pentru că bulgarii au filmat în corturi, unde se petreceau lucruri care aduceau atingere la demnitate. Totodată locatarii din zona Pieţei sunau şi veneau la guvern pentru a cere să se facă ordine. Urmare acestei conjuncturi s-a luat decizia să fie evacuată Piaţa. Pe 13, am primit ordin de la Calapod să duc material la guvern. În momentul plecării mele de la MI am văzut cum manifestanţii se îndreaptă spre clădirea noastră strigând “Jos Chiţac”. Nu am observat ca aceştia să aibă bâte sau sticle incendiare. La guvern, am rămas alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Răzvan Theodorescu, Virgil Măgureanu şi alte persoane. Clădirea era înconjurată de armată, iar o mulţime adunată în jurul guvernului striga “Jos Iliescu”. După puţin timp au început să sune telefoanele, de la MI, de unde suna generalul Andriţa care solicita sprijin. Întrucât nimeni nu a răspuns la acel telefon, am răspuns eu, dar acest lucru s-a întâmplat după ce telefonul sunase de mai multe ori, timp în care Ion Iliescu şi ceilalţi nu au avut nicio reacţie, stând impasibili. Din câte reţin, spre seară s-au luat nişte măsuri de apărare a ministerului de către armată. Nu cunosc cine a redactat acel comunicat către ţară citit de crainic la TV în numele preşedinţiei, cu toate că în perioada respectivă m-am aflat în încăperea unde se aflau Iliescu şi Roman. Spre seară, Gelu Voican a venit în încăpere şi a cerut o maşină întrucât avusese un incident cu manifestanţii care asediau clădirea şi i-au smuls câteva fire din barbă. Acesta a solicitat acea maşină întrucât voia să-şi schimbe fizionomia. Eu personal l-am însoţit la frizerie în zona Dorobanţi. La frizerie acesta şi-a râs barba şi şi-a tuns părul încât să nu fie recunoscut”
• Ion Constantinescu, şef birou sinteză în cadrul serviciului Protecţia DGPMB – “În ziua de 13 mă aflam în sediul Poliţiei Capitalei şi executam diverse lucrări de birou. În jurul orelor 15 s-a aflat că numeroase persoane din Piaţa Universităţii intenţionează să atace sediul Poliţiei Capitalei. Am hotărât să rămânem în sediu, să apărăm bunurile şi documentele. Am observat de la fereastră cum în incinta Poliţiei Capitalei a pătruns un grup de tineri în vârstă de 19-22 ani, toţi având capetele acoperite cu căşti gen motociclist. Tinerii au aruncat cu sticle incendiare în uşa de acces. Nereuşind s-o deschidă au luat din curtea Poliţiei un microbuz albastru cu ajutorul căruia au încercat să spargă poarta de acces în clădire. M-am întors în birou, am hotărât să asigurăm sediul serviciului şi să părăsim sediul. Am trecut din sediul nostru în sediul magazinului Victoria, vânzătoarele ne-au scos în Calea Victoriei şi am venit la intrarea principală în ideea de a ne apăra eventualii colegi care s-ar mai fi aflat în sediu. Acolo se aflau multe persoane, cu figuri dubioase, aşa că am părăsit locul. (...) În ziua de 15 am efectuat sarcini de birou, în aceea zi sărbătorindu-l la sediu pe colonelul Dumitru Constantin cu ocazia zilei de naştere”
• Ştefan Nistor, locotenent-colonel în cadrul serviciului Protecţia DGPMB – “În acea perioadă coordonAm activitatea ofiţerilor care asigurau pe linie de contraspionaj Sectoarele 1, 5 şi 6 de Poliţie. Pe această linie, şeful serviciului, col. Ionea Dumitru, ne-a ordonat să obţinem date şi informaţii despre eventualele intenţii şi pregătiri ale unor manifestanţi de a ataca sediile de poliţie şi a întreprinde acţiuni violenţe împotriva dispozitivelor de intervenţie ale MI. Pe 13, am plecat acasă, la 14:30, iar la ora 16 am fost anunţat telefonic de o cunoştinţă că sediul Poliţiei a fost incendiat. M-am deplasat în zonă şi am observant că platoul Poliţiei era ocupat de civili care eliberaseră persoanele aflate în arest, iar din imobil ieşea un fum gros. M-am deplasat la sediul MI, însă şi acesta era atacat cu pietre şi sticle incediare de persoane civile. În acelaşi timp, se încerca smulgerea uşii de la intrarea din str. Brezoianu, de care se legase un cablu de oţel, tras de o tanchetă a armatei”
• Nicolae Neferoiu, maior în cadrul serviciului Protecţia DGPMB – “În dimineaţa zilei de 13 am plecat de la sediul serviciului pentru efectuarea unor întâlniri de rutină pe raza sectorului 2. Revenind la sediu, în jurul orei 14, am asistat de pe Strada Eforie la pătrunderea în forţă în sediu, unde au fost devastate şi incendiate mai multe încăperi. Acţiunile grupului respectiv erau aprobate şi aplaudate de persoanele care locuiau în blocul din vecinătatea sediului Poliţiei, care instigau la incendierea clădirii şi suprimarea cadrelor de poliţie. După aceasta, în jurul orei 15, grupul respectiv s-a deplasat la sediul MI, unde şi-a continuat activitatea devastatoare, până noaptea târziu, când efectivele MApN au intervenit. În ziua de 14, comanda unităţii a transmis ordinul referitor la implicarea întregului efectiv în identificarea persoanelor care au instigat şi coordonat acţiunile devastatoare de la Sediul MI şi al Poliţiei. În această perioadă, din câte îmi amintesc, au fost obţinute o serie de informaţii referitoare la implicarea în astfel de activităţi a principalelor persoane care au acţionat în Piaţa Universităţii, în frunte cu numita Rebeca (n.r. ofiţetul se referă la Doina Rebeca Cercel)”
• Mircea Lazăr, maior în cadrul serviciului Pompieri Militari – “În ziua de 13 m-am prezentat la locul de muncă pe la 9, după care m-am deplasat la o frizerie din zona Sălii Palatului unde m-am tuns. Eram însoţit de Iliescu Dumitru, care atunci era coleg cu mine (n.r. ulterior ajuns şeful SRI Dolj). La ieşirea din frizerie am observant în partea opusă Sălii Palatului coloane de fum, fapt ce ne-a determinat să ne deplasăm la faţa locului. Ajunşi în Piaţa Universităţii am observat o coloană de manifestanţi care se deplasa spre Poliţia Capitalei şi sediul MI. Aceştia se manifestau violent şi pregăteau sticle cu benzină”
• Dumitru Culea, locotenent-colonel în cadrul serviciului Analiză-Sinteză – “Pentru a exemplifica despre fenomenul Piaţa Universităţii pot arăta că au apărut tot felul de grupuri care comiteau infracţiuni, cum ar fi grupul lui Ilie Săftulescu, zis Şchiopul, grupul lui Doina Cercel, zisă Rebeca, Vladimir Zbora, Dincă Dumitru, zis Gogoşarul, ca introducând băuturi alcoolice, droguri sau obiecte contodente. Nu recunoşteau activitatea poliţiei despre care spuneau că a rămas tot comunistă. Informaţiile le primeam de la ofiţerii operativi, iar de întocmirea notelor mă ocupam eu, Lupu Andrei şi Tănăsescu Mircea. Notele de informare erau scrise de mână, într-un singur exemplar şi date comandantului care le difuza mai departe. Pe aceste note nu se consemna cine le centraliza şi scria. Notele de informare care conţineau decizii, inclusive politice, eau expediate preşedintelui şi primului-ministru. Deşi regula era ca după luarea la cunoştinţă notele să fie restituite organului emitent, în fapt acestea nu au mai fost restituite. Aşa se face că nu poate fi justificată activitatea unităţii. Notele de informare erau duse persoanelor avizate de Mitran Emilia. Calapod Florin (şeful UM 0215) avea obiceiul să întocmească legitimaţii cu nume conspirative. În perioada campaniei electorale, Constantin Ticu Dumitrescu căuta prin discursuri să transforme fenomenul într-o mişcare pentru răsturnarea prin forţă a puterii – acest aspect ne-a venit ca informaţie şi am transmis-o mai departe”
• Marin-Mihai Paraschiv, secretar la cabinetul lui Florin Calapod – “Pe data de 14, trecând pe la sediul unităţii, a venit la mine col. Marica Ion şi mi-a ordonat să-l însoţesc la sediul Asociaţiei foştilor deţinuţi politici. Deplasarea am făcut-o cu un autoturism Dacia. Colonelul Marica a intrat, eu rămânând afară. Sediul asociaţiei era deja devastat, dar nu am văzut mineri înăuntru. Am auzit de la mai mulţi colegi că au fost în zona Piaţa Universităţii pentru a observa ce se întâmplă”
• Dragomir Schiopu, şofer – “În dată de 14, am mers la sediul asociaţiei foştilor deţinuţi, două autoturisme. Colonelul Marica şi Nedelcu Florin au coborât, cred că şi cei doi mineri din autoturismul meu. Nu am staţionat mai mult de zece minute. De acolo, ne-am întors la sediul MI, pe traseu am văzut lume multă, iar circulaţia era foarte greoaie. Despre plutonierul Dumitrescu, pot arăta ca în ziua de 14 era liber. Probabil că la ordin s-a prezentat la locul de muncă”
• Mihai Branda, locotenent-colonel – “În dată de 14, în preajma ministerului se aflau foarte mulţi mineri. Reţin că unii dintre ei mi-au arătat pungi cu Dero despre care pretindeau că este heroină. În seara zilei de 13 nu am putut intra în minister din cauza asediului exercitat de către manifestanţi care au forţat intrarea în MI cu o maşină, iar subofiţerul din post a uzat de armament. Ştiu că în acele momente lucrătorii din sediul MI dispuneau de 72 cartuşe”