Relația dintre Ilie Năstase și Ioana devine tot mai tensionată, cei doi părând să nu mai găsească o cale de împăcare. Certurile din ultima perioadă au lăsat o amprentă profundă asupra cuplului.
După incidentul din Mamaia, în care au avut schimburi dure de replici, provocate de faptul că fostul tenismen și-a surprins soția vorbind la telefon cu un alt bărbat. În celebrul cuplu, a izbucnit un nou scandal în complexul rezidențial din Mamaia, unde Ilie Năstase și soția sa au apartamente vecine. Totul a început când fostul tenismen și-a auzit partenera discutând la telefon cu un alt bărbat. Fără să stea pe gânduri, Ilie s-a dus direct să ceară explicații. Însă, în loc să clarifice situația, tensiunile au crescut și mai mult. Ilie Năstase o suspectează pe soția sa de infidelitate, iar presa a aflat și cine ar fi persoana implicată.
Se pare că este vorba despre un vechi cunoscut al Ioanei Năstase, un bărbat cu o situație financiară solidă, cu care bruneta ar fi avut o relație scurtă în trecut. Pentru a menține suspansul, vă dezvăluim că milionarul nu locuiește în România, dar este bine cunoscut la noi datorită generozității sale față de femeile din viața lui. Cine este protagonistul relației secrete? Se pare că vorbim despre nimeni altul decât Nick Rădoi. Un om care nu trăiește din pensie.
Relația dintre Ilie Năstase și Ioana, faza pe inele
Exclusiv putem dezvălui acum și motivul pentru care Ioana Năstase este extrem de supărată pe soțul ei. Ce a făcut, sau mai degrabă ce nu a făcut Ilie Năstase, încât să-și scoată soția din minți? Vă spunem că sunt în joc 22.000 de euro, iar Brigitte Sfăt este implicată!
Ioana Năstase a demonstrat mereu că este o femeie care știe ce vrea și nu acceptă compromisuri. Deși Ilie Năstase a încercat să îi arate că se poate schimba pentru ea, gelozia rămâne o problemă majoră. Astfel, după ce a zburat de urgență la Istanbul pentru a o verifica pe Ioana, suspectând că aceasta ar fi interesată de un căpitan de vas de croazieră, Ilie nu s-a oprit aici. A avut o altă criză de gelozie la Mamaia, când a auzit-o vorbind la telefon cu un presupus bărbat. Cu toate acestea, sursele noastre ne-au dezvăluit că fostul tenismen s-a mai calmat, probabil realizând că gelozia lui nu era justificată. Totuși, o altă problemă a apărut pentru el: Cum să-și împace soția, care este extrem de supărată nu doar din cauza crizelor de gelozie? S-a aflat ce își dorește cu adevărat Ioana de la soțul ei.
Sursele noastre au aflat că Ioana Năstase, cunoscută ca o femeie greu de recucerit și mulțumit, ar putea totuși să fie împăcată printr-o metodă relativ simplă, dar costisitoare: un inel de logodnă.
De ce vrea inelul
Vă întrebați probabil cum de își dorește un inel de logodnă, când are deja verigheta de la Ilie Năstase? Totul se pare că pornește de la gelozia Ioanei față de fosta soție a lui Ilie. Deși Ilie a fost mereu generos cu Ioana, cum ar fi atunci când i-a oferit un Range Rover de 100.000 de euro, ea nu este complet mulțumită, dorindu-și o bijuterie care să strălucească mai tare. Cât de tare? Ei bine, cât de tare a strălucit inelul oferit de Ilie fostei soții, Brigitte Sfăt, în 2011, când a cerut-o în căsătorie.
În 2011, presa era plină de știri despre spectaculoasa cerere în căsătorie pe care Ilie Năstase i-a făcut-o lui Brigitte Sfăt. Fostul tenismen s-a așezat în genunchi și i-a adresat marea întrebare în luna septembrie, la Saint-Tropez, oferindu-i un inel de logodnă în valoare de 22.000 de euro. Acest inel din aur galben, încrustat cu 18 diamante prețioase, a fost motiv de mare bucurie pentru Brigitte, care se lăuda cu el ori de câte ori avea ocazia. După despărțirea de Ilie, Brigitte a păstrat această bijuterie de lux, scrie cancan.ro.