Ilie Năstase are o datorie mare! I s-a spus că trebuie s-o achite. „Nepotul meu știe.″

Ilie Năstase are o datorie mare! I s-a spus că trebuie s-o achite. „Nepotul meu știe.″

Fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase a declarat vineri că nu a uitat de datoria pe care o are față de Simona Halep, căreia i-a promis la cununia civilă că-i va dărui una dintre rachetele pe care le-a folosit în anii în care a devenit primul lider ATP din istorie.

Fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase a declarat vineri că nu a uitat de datoria pe care o are față de Simona Halep, căreia i-a promis la cununia civilă că-i va dărui una dintre rachetele pe care le-a folosit în anii în care a devenit primul lider ATP din istorie.

Prezent la evenimentul de lansare a platformei TennisWin, o reţea socială dedicată iubitorilor de tenis, Năstase a fost întrebat dacă i-a dat racheta de tenis Simonei Halep. ”Simona nu a primit încă racheta de la mine pentru că nu am găsit. Trebuie să cumpăr şi eu de pe Internet o rachetă de-ale mele.

Chiar nu mai am rachete de-ale mele. Nu ştiu cât costă o rachetă, 30, 40, 50 de euro… Nepotul meu ştie, el se ocupă”, a spus cel poreclit Nasty (n.r. - răutăciosul).

Simona Halep s-a distrat la maximum

Prezentă la același eveniment, Simona Halep a declarat: ”Sunt într-un moment de euforie prelungit pentru că sunt bucuroasă şi fericită de ceea ce se întâmplă în viaţa mea. Eu spun că m-am adaptat la noul statut nu sunt schimbări, doar emoţionale. Am fost emoţionată la cununie atunci când am mers spre domnul primar.

Dar după ce s-a încheiat ceremonia m-am relaxat şi m-am bucurat să îi am lângă mine pe toţi cei apropiaţi. A fost o seară de neuitat, m-am bucurat tare mult, am dansat foarte mult, mă dor tălpile încă. Acum o să mă recuperez câteva zile, dar a fost o noapte de neuitat şi îi mulţumesc lui Toni pentru că s-a ocupat de tot şi a făcut să fie totul la superlative.

Simona Halep și Ilie Năstase

Cel mai frumos cadou (n.r. – de la cununie) au fost rachetele de tenis de la doamna Ruzici. Au fost cadouri cerute... Pentru că am rugat-o să îmi dea o rachetă cu care a evoluat la Roland Garros. Soţul meu face o cameră, un fel de muzeu, cu toate trofeele mele, a fost dorinţa lui, nu a mea.

Racheta de tenis a lui Ilie Năstase, cadoul perfect

Dorinţa mea a fost să facem această cameră la Constanţa, dar s-a schimbat planul şi este la Bucureşti. Toni a vrut o rachetă de-a domnului Ţiriac, una a domnului Năstase şi una de la doamna Ruzici. Până acum am primit doar de la doamna Ruzici, bărbaţii se lasă greu observ.”

Altfel, Ilie Năstase a schimbat și câteva mingi cu Simona Halep, Gheorghe Popescu şi Victor Hănescu. A făcut-o fiind îmbrăcat în uniforma de general de culoare albă.

”Am jucat tenis în toate costumaţiile, azi am făcut-o un costum de general. În militar nu am mai jucat, e prima oară. Mi-am făcut uniforma asta albă fiindcă m-am dus la nunta Simonei. Şi având loc la Marea Neagră şi fiind acum două săptămâni şi Ziua Marinei am hotărât să îmi fac uniformă alba”, a afirmat Năstase.