Igor Grosu, mesaj înaintea alegerilor europarlamentare, pentru anumiți cetățeni din Republica Moldova
- Nicolae Comănescu
- 3 iunie 2024, 13:21
Igor Grosu, președintele Parlamentului din Republica Moldova, a transmis un mesaj publica, adresat tuturor basarabenilor care au drept de vot la alegerile europarlamentare. Este vorba despre cetățenii care dețin pașapoarte românești sau de alt tip, europene.
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), împreună cu mai mulți deputați, primari, a susținut o conferință de presă cu tema „Mergem la vot la europarlamentarele din 9 iunie”.
Liderul Parlamentului i-a îndemnat cetățenii Republicii Moldova, care dețin pașapoarte europene și românești, să voteze în cadrul alegerilor europarlamentare.
Igor Grosu, mesaj pentru cetățenii din Republica Moldova, care au drept de vot la alegerile europarlamentare
„Este important ca toți moldovenii de acasă și din diasporă, care au documente, să participe activ, în perioada 6-9 iunie, la alegerile pentru Parlamentul European. Ce se vor desfășura în perioada 6 - 9 iunie.
Cu cât mai mare va fi participarea celor din Republica Moldova cu atât se va auzi mesajul că oamenii din Republica Moldova au un cuvânt de spus în direcția spre care merge Uniunea Europeană.
Este un exercițiu cu care trebuie să ne obișnuim, pentru că în viitorul tare apropiat vom vota pentru deputații noștri în Parlamentul European”, a spus oficialul. În Basarabia vor fi deschise 52 de secții de votare, conform oficial.md.
Mesaj și de la președinta Maia Sandu
De asemenea, tot legat de acest context, președinta Maia Sandu a lansat un îndemn pentru toți cetățenii Republicii Moldova, care dețin cetățenii ale statelor Uniunii Europene, prin care le solicită să participe la alegerile pentru Parlamentul European. Șefa statului atrage atenția că aceste alegeri sunt importante pentru Republica Moldova, deoarece următorul Parlament al UE va decide asupra procesului de integrare europeană a statului de peste Prut.
„Dragi moldoveni, mă adresez celor care au deja cetățenie europeană, fie că au pașaport românesc, bulgar, italian, francez sau al altui stat al Uniunii Europene. În perioada 6-9 iunie, milioane de oameni din toate cele 27 de state ale UE vor merge la vot, pentru următorul Parlament European. Cetățenii moldoveni care au și cetățenie europeană pot participa aici, acasă, sau în statele membre, la alegerea următorului Parlament European (...), a spus Maia Sandu