Chișinăul cere Tiraspolului să elibereze toți cetățenii deținuți ilegal în Transnistria

Chișinăul cere Tiraspolului să elibereze toți cetățenii deținuți ilegal în Transnistria

Problemele cu care se confruntă cele opt școli cu predare în limba română din Transnistria și fermierii care dețin terenuri agricole, amplasate după traseul Râbnița - Tiraspol, au fost scoase în evidență vineri, 17 mai 2024, de către vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, la întrevederea avută cu așa-numitul ministru de externe de la Tiraspol, Vitalie Ignatiev. Ședința de lucru a avut loc la sediul OSCE de la Tighina.

Chișinăul cere Tiraspolului anularea deciziilor abuzive privind impunerea ilegală de taxe și de restricții ce fac dificilă desfășurarea lucrărilor agricole

În cadrul celei de-a doua reuniuni de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri în problema transnistreană, negociatorul principal din partea Chișinăului a cerut anularea de către Tiraspol a deciziilor abuzive privind impunerea ilegală de taxe și de restricții ce fac dificilă desfășurarea lucrărilor agricole, recoltarea roadei, depozitarea și transportarea fără impedimente a produselor agricole, a materialului semincer și a echipamentelor necesare către și dinspre loturile de pământ, amplasate după traseul „Rîbnița-Tiraspol”.

Problemele școlilor românești din Transnistria

Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a reiterat dificultățile cu care se confruntă cele opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană, cu solicitarea de a soluționa problema ce ține de returnarea/oferirea clădirilor proprii și adecvate procesului educațional, reducerea tarifelor la utilități la nivelul anului 2023, renunțarea la procesări neautorizate de date cu caracter personal și la practica de remitere a citațiilor pentru evidența militară a elevilor.

Foto: Biroul Politici de Reintegrare

Vicepremierul pentru reintegrare a cerut repetat eliberarea necondiționată a cetățenilor deținuți ilegal în Transnistria

La ședinta de lucru, a fost readusă în discuție situația deținuților ilegali din regiunea transnistreană. A fost salutată punerea în libertate a lui Victor Pleșcanov, pe 16 mai 2024, ținut sub strajă la Tiraspol pe nedrept timp de aproape doi ani, pentru exprimarea propriei poziții față de războiul din Ucraina. În cadrul discuțiilor, au fost evocate și alte cazuri de rezonanță privind cetățenii Ermurachi M., Dimov Al., Dudnic Vl., Menzarari S. S-a cerut repetat eliberarea necondiționată a acestor cetățeni, restabilirea drepturilor lor fundamentale, precum și accesul la locul aflării lor a reprezentanților Oficiului Avocatului Poporului, OSCE și apărătorilor drepturilor omului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Referitor la pretențiile Tiraspolului privind procedura importurilor și exporturilor diferitor categorii de mărfuri (medicamente, echipamente radiologice, bunuri industriale și cu destinație strategică) s-a explicat în mod repetat că autorizarea, vămuirea și emiterea deciziilor de resort pentru categoriile respective de mărfuri este asigurată în condiții egale pentru toate companiile de pe ambele maluri ale Nistrului, conform rigorilor cadrului normativ, cu asigurarea standardelor de securitate și de calitate aprobate.

Serebrian l-a acuzat pe Ignatiev că politizează subiectul plăților vamale și ecologice aplicate în lumina prevederilor noii legislații

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian,  l-a acuzat pe așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, Vitalie Ignatiev, că politizează subiectul plăților vamale și ecologice aplicate în lumina prevederilor noii legislații a Republicii Moldova, racordate la standardele Uniunii Europene.

„S-a reamintit că aceste cerințe sunt valabile în mod uniform și nediscriminatoriu pentru toți agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului, care desfășoară activități licențiate, în baza actelor permisive și cu efectuarea operațiunilor comerciale prin punctele de control vamal ale Republicii Moldova”, potrivit comunicatului emis de Biroul Politici pentru Reintegrare.

Foto: Biroul Politici de Reintegrare

Legislația Republicii Moldova valabilă și în Transnistria

La întrevedere s-a discutat și subiectul ce privește înmatricularea cu plăci de model neutru a mijloacelor de transport necomerciale din regiune la subdiviziunile din orașele Tiraspol și Rîbnița. A fost evidențiat faptul că acest mecanism este aplicabil în limitele stabilite de legislația Republicii Moldova și de Convenția de la Viena asupra circulației rutiere din 8 noiembrie 1968.

La finalul ședinței, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a menționat importanța menținerii dialogului în formatele de interacțiune existente între Chișinău și Tiraspol, inclusiv în vederea impulsionării activității grupurilor de lucru sectoriale, cu propunerea de a seta noi reuniuni ale experților din sfera educației, ecologiei, drepturilor omului, actelor de stare civilă.