Ignatul este o tradiție mult mai veche decât creștinismul, adică una păgână. O avem de la strămoșii noștri daci, iar semnificația ei este una surprinzătoare.
Ignatul este o tradiție care datează de pe vremea dacilor. Strămoșii noștri considerau zilele că în zilele de 21-22 decembrie să dă lupta între întuneric și lumină. Mai exact solstițiul de iarnă era considerat considerat definitoriu pentru ca lumina să câștige, drept urmare dacii încercau să îl ajute pe soare pentru ca divinitatea întunericului să nu pună stăpânire pe lume.
Așa că hrăneau soarele printr-un sacrificiu al unui animal, porcul. De altfel acest animal era considerat ca făcând parte din lumea întunericului, de aceea a fost ales pentru a fi sacrificat. Dup solstițiul de iarnă, ziua începe să se mărească, acesta fiind semnul triumfului luminii asupra întunericului.
Așa a ajuns și Crăciunul, varianta creștină să fie o sărbătoare a vieții și a luminii. În tradiția dacă ziua sacrificării porcului trebuia sp fie veselă și însoțită de vin pentru cinstirea animalului sacrificat. O astfel de tradiție exista și la romani. Mai exact în perioada Crăciunului creștin aceștia sărbătoreau Saturnaliile.
Ignatul la romani
Drept urmare sărbătoarea începea cu sacrificarea unui scroafe în Templul lui Saturn. “Se dezlegau picioarele zeului, ca semn al libertăţii sărbătorilor. Se făcea acest sacrificiu al animalului şi se continua cu rugile înălţate de preot”. Spune scriitorul și istoricul Sergiu Prapogescu. Acesta mai susține că un senator roman anunța începerea petrecerii strigând “Io, Saturnalia!”
Se oferea apoi o masă publică, iar a doua zi fiecare își sacrifica animalul din ogradă pentru zeul Saturn. Tradițiile românești păstrate de sute de ani spun că dacă porcul nu este tăiat de Ignat atunci nu se mai îngrașă. Pe de altă parte, femeile care muncesc de Ignat vor avea de suferit.
Asta pentru că porcii le vor rupe hainele pe parcursul anului de va urma. Pe de altă parte se mai spune că cei care nu au un porc gras de Crăciun nu au cunoscut cu adevărat fericirea.