Lumea se plânge de școală, așteptându-se la nu știu ce schimbare ministerială. Or, deja acestă schimbare există. Orice progres a fost de multe ori asociat cu sfârșitul unei epoci. Tensiunea resimțită în perioadele de acumulări devine criză, faliment, colaps. Sfârșitul lumii. Epuizarea societății.
Ultimele decenii au adus internetul și telefoanele mobile, iar ultimii ani - o societate paralelă. Câți oameni mai iau în serios istoria oficială? Școala? Statul? Mai este cineva atent la discursul unui politician ori la descoperirile epocale ale unui savant? Mai interesează pe cineva ce legi s-au votat ieri? Ziarele au căzut, televiziunea e pe moarte, iar despre cărți nici nu mai merită să vorbim. Nicio autoritate nu are timp să se manifeste: între glorie și decădere, timpul e tot mai scurt și mai cârpit. Liderii societății au viață de lăcustă, derulată între pușcării și colectarea acerbă a banilor care plătesc ieșirea din pușcărie.
Ceea ce este tonic însă, în toată harababura, este faptul evident că nimeni nu pare interesat ori afectat de această harababură. Iar liniștea asta se explică prin faptul că lumea, grosul ei, de fapt, acea lumea care contează și care face ca istoria să funcționeze, ia parte la noua societate, una paralelă și autistă, din care fac și eu parte.
În toate zonele de forță ale vechii societăți s-au produs prăbușiri și apariții discrete. Poșta e o fantomă, iar firmele de curierat prosperă. Presa clasică a murit, dar în imensitatea virtuală oricine poate să ia parte la confecționarea știrilor. Televiziunea e o bătrânică din ce în ce mai stridentă, dar prin site-urile netului au răsărit mii de tele-vorbiri si de tele-dezbrăcări.
Și asta nu-i tot. Lucrurile au mers și mai departe. În fiecare zi apar structuri și instituții paralele. Mulți indivizi și-au consumat un sfert din viață încercând să-și ridice locuințe independente, debranșate cu totul de la utilitățile publice. Alții au făcut societăți, organizații și sindicate paralele. Au apărut servicii care intermediază legătura individului cu statul. Ori structuri de gherilă.
Uber-ul este un exemplu. Cine n-a avut în viața lui nemulțumiri legate de taxiuri? Cine nu s-a enervat când a dat peste șoferi care te întrebă mai întâi unde vrei să mergi și abia după aceea îți comunică dacă au chef să te ducă? Uber-ul este remediul civic. Este un mod de-a lăsa de-o parte mașinăia care nu merge și de-a face alta alături. După cum Waze înseamnă un fel de a întoarce spatele întregului trib de cravate care se prefac de ani mulți că au grijă de drumuri. Aș putea spune chiar, că Waze este cea mai bună școală pe care o poate face un om al noii societăți. Mergi pe-o autostradă și din când în când arunci un ochi pe Waze, unde o sumă de șoferi, care aleargă pe autostrada aia, îți spun totul despre obstacole, primejdii sau despre beneficiile acelei autostrăzi. Waze este un fel de coaliție, ca multe altele care s-au făcut și s-au desfăcut în ultimii ani, determinând direcții, alegeri ori crime. Ca orice act de solidaritate este și bun și rău, dar mai presus de asta e o acțiune care deplasează centrul de interes al lumii. Guvernanții, parlamentele și instituțiile statului rămân în urmă, izolați în fiecare secundă, ca celulele alterate, aduse sub epiderma unui acneic.
Grație aceleași inițiative, multă lumea a renunțat la televizor, în favoarea filmelor și a altor producții video circulate, subtitrate și clasificate de mințile anonime și neplătite ale noii societăți.
În aceeași categorie aș include și blogurile, ținute sub bagheta câte unui dirijor de conjunctură, rețelele de socializare, și multe alte acțiuni, colective sau individuale, făcute de dragul evadării.
Căci lumea paralelă care ia naștere chiar acum este un fel de omidă care-și părăsește pupa și din care mâine va apărea un fluture, un zeu sau deja anunțatul Leviatan.
Recomandările noastre
