Idilă interzisă: ea 32 de ani, el 17. Tragica poveste de iubire dintre o profesoară franţuzoaică şi un elev | VIDEO
- Roxana Roseti
- 25 septembrie 2012, 23:36
Urmărită de justiţie, condamnată la închisoare, o profesoară sfârşeşte prin a se sinucide. Gabrielle Russier şi unul dintre elevii săi au "intrat", acum 44 de ani, în ceea ce presa franceză numeşte "istoria idilelor interzise ale lumii".
Cazul Gabrielle Russier -cum a fost numit, a făcut înconjurul lumii, povestea a fost chiar ecranizată, rolul profesoarei de la liceul din Marseille, printre altele implicată politic în mişcarea de eliberare a femeilor, fiind jucat de actriţa Annie Girardot. Totul a început în 1968, anul "Primăverii de la Praga" (o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, când a venit la putere Alexander DubÄek şi a durat până în 20 august, acelaşi an, când Uniunea Sovietică şi aliaţii săi din Pactul de la Varşovia -cu excepţia României, au invadat ţara). În focul acelor zile de primăvară revoluţionară, când mapamondul era bântuit de febra libertăţii, a început o poveste care considerată de presa franceză "încă învăluită în mister": o profesoară s-a îndrăgostit de un elev. După ce evenimentele revoluţionare ale anului 1968 au eşuat, presa şi lumea s-au năpustit asupra profesoarei păcătoase. "Noi eram lucizi" Gabrielle Russier, 32 de ani, era o foarte bună profesoară de litere la un liceu din Marseille. Fiică de avocat, divorţată, îşi împărţea viaţa între pasiunea de a preda şi cei doi copii pe care îi creştea singură. Organiza seri literare, îşi îndemna elevii să citească, să cunoască cultura franceză, invitându-i adesea în propria ei casă. "Nu a fost deloc greu să fie profesoara-camarad", după cum a titrat presa. În timpul grevei generale care a paralizat multă vreme Franţa în primăvara anului 1968, Gabrielle era în stradă cu elevii săi. Aşa l-a cunoscut mai bine pe Christian Rossi, unul dintre elevii săi, în vârstă de 17 ani, fiul unor profesori, asistenţi ai Universităţii din Aix-en-Provence. Liceanul devine tot mai legat de profesoara de franceză, iar profesoara se îndrăgosteşte de tânărul care nu arăta precum colegii lui. Părinţii lui Christian, oameni cu vederi de stânga, observă ataşamentul celor doi…Ştiau că băiatul lor doarme mai mult la profesoara lui decât acasă. "N-a fost pasiune, a fost dragoste. Pasiunea nu este lucidă, or noi eram lucizi", a declarat, la doi ani după evenimente, Christian. A mai marturisit că nu îşi făcuseră promisiuni de căsătorie, că nu era prima lui legătură, dar cu siguranţă era prima oara când iubea. Gabrielle îi scria o scrisoare pe zi, iar părinţii lui au început să îi interzică să o mai vadă. Au denunţat-o pe Gabrielle, care a fost acuzată de corupere de minori. Internat cu forţa A fost închisă timp de opt luni, până la începerea procesului care s-a ţinut cu uşile închise, în iulie 1969. Procesul a avut loc în iulie 1969 şi va face obiectul unor adevarate dezbateri publice, deoarece toate resentimentele celor care fuseseră deranjaţi de revoluţionarul an 1968 aveau să se reverse în acest caz, crucificând- o pe profesoara cu "vederi de stânga şi moralitate îndoielnică"-după cum a fost descrisă atunci. Tânărul a fost internat cu forţa, de parintii lui, intr-un spital de psihiatrie. Gabrielle a fost condamnată la 12 luni de închisoare şi la plata unei amenzi de 500 de franci, pedeapsă care, la scurt timp, avea sa fie amnistiată. Din păcate, prea târziu. Parchetul a facut apel, Gabrielle urma să fie rejudecată. Dar n-a mai rezistat: scandalul imens a făcut-o să cedeze. În septembrie 1969, exact înainte de începerea cursurilor, a lăsat deschise gazele în apartamentul său…Ziarele s- au năpustit asupra lui Rossi, care avea să declare: "Timpul pe care l-am petrecut împreună mi l-a lăsat doar mie ca amintire.N-am de gând să povestesc nimic. E doar al meu. Restul îl ştiţi: a fost o femeie care se numea Gabrielle Russier. A iubit, a fost închisă şi a murit. E simplu". A fost asasinată? Presa vremii consemnează că după ieşirea din spital tânărul ar fi fost ajutat de un preot să se readapteze societăţii. Azi există încă persoane care susţin că profesoara ar fi fost asasinată, guvernanţii timpului considerând-o periculoasă, deoarece Gabrielle solicitase un proces public cu dezbatere televizată. Subiectul a revenit în actualitate nu demult, pe France 2, care a propus o dezbatere pe tema "Profesori- elevi-iubirea interzisă". După filmul care a câştigat aprecierea criticii - "Mourir d'aimer" ("Să mori din dragoste"- 1971) cu Annie Girardot în rolul principal, în 2009 regizoarea Josée Dayan şi scriitorul Philippe Besson aduceau din nou în discuţie "faptul divers" care a stârnit atâtea dezbateri în Franţa: idila dintre profesoară şi elevul ei. Analiştii spun că subiectul este delicat din mai multe puncte de vedere şi naşte numeroase întrebări, printre care: "Este vorba doar de o pasiune vinovată, rezumată prin formula "corupere de minori" ? A fost Gabrielle victima unei societăţi înţepenite, care refuză diferenţa, o societate care tolerează legătura amoroasă dintre un bărbat matur şi o adolescentă, dar nu şi invers?". Şi tot analiştii sunt cei care notează că "este foarte interesant de urmărit, cum e privită acum, în noul secol, iubirea interzisă dintre profesori şi elevi"… <iframe width="630" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/v5tK2Tqedl0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>