„Legea fugarilor” prin care legiuitorul propune adăugarea unui spor de trei ani persoanelor condamnate care nu se predau în termen de șapte zile de la data sentinței a ajuns masa judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magiatrații au decis că actul normativ încalcă Legea fundamentală a Statului, prin urmare au atacat „Legea fugarilor”trimițând proiectul la CCR. Din cei 88 de magistrați de la Înalta Curte, opt judecători s-au opus procedurilor de sesizare a Curții Constituționale pe motiv de neconstituționalitate.

Legea fugarilor, trimisă la CCR

Judecătorii ICCJ argumentează că Legea fugarilor „are un caracter neclar și neprivizibil”. În plus amendamentele introduse „nu se integrează în fondul activ al legislației penale și procesual penale”

În ședința din 5 decembrie, ICCJ a stabilit că actul normativ nu conține dispoziții clare și previzibile, iar norma nou instituită „nu se integrează organic în fondul activ al lgesilației penale și procesual penale”.

În motivarea decizie judecatorii Înaltei Curți au invocat argumentul potrivit căruia Legea fugarilor „ instituie o altă modalitate de executare a hotărârii de condamnare rămase definitive care, contrar prevederilor din Codul de procedură penală, nesocotește rolul activ al organelor judiciare cu atribuții in executarea pedepsei, instituind in sarcina persoanei condamnate obligații legate de executarea pedepsei privative de libertate prevăzute de hotărârea definitivă de condamnare”.

Principiile de neconstituționalitate sesizate de ICCJ

Cu alte cuvinte magistrații ICCJ au indentificat cel puțin cinci puncte din Legea fugarilor care încalcă principiile de constituționalitate. Referitor la perioada de 7 zile în care condamnații trebuie să se predea, în caz contrar li se vor adăuga un spor de trei ani, Înalta Curte subliniază că legiuitorul a emis să ia în considerare o serie de ipoteze importante.

Printre care amintim „situația în care judecata a avut loc in lipsa condamnatului sau cea in care persoana condamnată se află in stare de deținere in baza altor hotărâri judecătorești pronunțate de alte state, hotărâri despre care autoritățile judiciare din România nu au cunostintă.

Legea fugarilor, demontată de ICCJ

Un alt argument prin care magistrații ICCJ caută să demonstreze supoziția conform căreia Legea fugarilor încalcă Constituția României face trimitere la norma de incriminare. Astfel, potrivit deciziei, norma de incrimiare nu conține „garantii care sa protejeze situatiile obiective in care se pot afla pretinsii subiecti activi ai infractiunii, in cazurile in care, cu titlu de exemplu, persoanei condamnate nu i-a fost adusa la cunostinta, in conditiile legii, hotararea definitiva prin care s-a dispus executarea pedepsei”.

Argumentele invocate de magistrați

Punctual, ICCJ subliniăză următoarele:

• „cu privire la instituirea unui termen de 7 zile de la dată rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei, se observă că legiuitorul nu a avut în vedere o serie de ipoteze, precum: situația în care judecată a avut loc în lipsa condamnatului sau cea în care persoană condamnată se află în stare de deținere în baza altor hotărâri judecătorești pronunțate de alte state, hotărâri despre care autoritățile judiciare din România nu au cunoștință;

• elementul material al infracțiunii constând în omisiunea de a se prezența la organul de poliție nu reglementează situațiile particulare care se pot înregistra în raport de persoanele condamnate, fiind incert dacă orice omisiune, chiar săvârșită fără intenție este de natură să conducă la îndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă;

• se omite reglementarea situației duratei în timp a neprezentării persoanei condamnate după expirarea termenului de 7 zile, termen care reprezintă și momentul consumptiv al infracțiunii de evadare; această întrucât, în premisa rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pentru această infracțiune ar începe să curgă un nou termen de 7 zile, iar prin această modalitate de reglementare se poate ajunge la o imprescriptibilitate a aceluiași comportament omisiv al persoanei condamnate.

• momentul de la care începe să curgă termenul de 7 zile prevăzut de alin. (3/1) al art. 285 din Codul penal este insuficient conturat din punct de vedere legislativ, având în vedere și faptul că, în concret, pot există situații în care mandatul de executare a pedepsei se emite la o altă dată decât cea la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei; mai mult, în același context, normă de incriminare nu este corelată nici cu dispozițiile art. 589 și urm. din Codul de procedura penală, referitoare la instituția amânării executării pedepsei.

• normă de incriminare nu conține garanții care să protejeze situațiile obiective în care se pot află pretinsii subiecți activi ai infracțiunii, în cazurile în care, cu titlu de exemplu, persoanei condamnate nu i-a fost adusă la cunoștință, în condițiile legii, hotărârea definitivă prin care s-a dispus executarea pedepsei.

• anterior incriminarii faptei de evadare prevăzute la Art. I, pct. 1, legiuitorul trebuia să intervină și să reglementeze expres atât obligația de prezentare la organele de poliție, cât și condițiile în care destinatarii normei trebuie să își execute aceste obligații; modalitatea de reglementare aleasă, de a include atât obligația, cât și sancțiunea în cuprinsul aceluiași text echivalează cu imposibilitatea destinatarilor normei de a-și adapta comportamentul, astfel încât să nu între în conflict cu legea penală„, potrivit luju.ro.

Astfel, în baza celor menționate, cei 80 de jucători de ICCJ au concluzionat că Legea Fugarilor, încalcă principiul legalitatii, dreptul la un proces echitabil, dreptul la libertate individuala, dar si principiul neretroactivitatii legii. Prin urmare judecătorii de la CCR vor decide asupra constituționalității proiectului propus de ministerul Justiției.