Ianis Hagi, tot mai aproape de un transfer important. Va călca pe urmele tatălui său

Ianis Hagi, tot mai aproape de un transfer important. Va călca pe urmele tatălui său Ianis Hagi. Sursă foto: Arhiva EvZ

Ianis Hagi este legitimat la Glasgow Rangers, iar în prezent se recuperează după o accidentare gravă. Turcii de la Galatasaray au pus se pare ochii pe el, iar antrenorul echipei ar dori să îl transfere la Istanbul.

Ianis Hagi (24 ani) a moștenit talentul tatălui său și este decis să îi calce pe urme. El a devenit unul dintre cei mai apreciați jucători de fotbal din România. Tânărul evoluează în prezent la Glasgow Rangers, dar sunt și alte echipe care stau cu ochii pe el. Presa din Turcia scrie că oficialii de la Galatasaray îi urmăresc cu atenție pe fiul lui Gică Hagi.

Pe urmele tatălui său

Fotbalistul se reface după o accidentare serioasă, care l-a ținut departe de teren aproape un an. El se află la Glasgow și a anunțat recent că a reluat antrenamentele.

Galatasaray Istanbul este aproape de un nou titlu în Turcia după ce în vară a transferat mai mulți jucători printre care Icardi, Mertens, Torreira sau Dubois. Antrenorul turcilor, Okan Buruk urmărește cu atenție recuperaea lui Ianis Hagi pe care ar dori să îl transfere la Galatasaray.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și tatăl său Gheorghe Hagi a evoluat la formația din Istanbul în perioada 1996-2001, alături de care a câștigat patru titluri și Cupa UEFA. El a și antrenat formația în două rânduri (2004-2005 și 2010-2011), potrivit hotnews.ro.

A reluat antrenamentele

Ianis Hagi a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior în timpul unei partide disputate în Cupa Scoției. La aproximativ două luni distanță de la acel negru episod, fotbalistul a ajuns pe masa de operație. A urmat o recuperare grea, dar fiul lui Gică Hagi abia așteaptă să revină în forță.

„Sunt bine din punct de vedere mental şi cred că asta este cel mai important pentru mine în acest moment. Fizic cresc în fiecare săptămână, văd progresul şi sunt fericit. Îmi amintesc de prima zi în care mi-am pus ghetele şi am început să alerg. Pe teren mă simt ca acasă. Mă bucur acum de o alergare de zece minute de două ori mai mult decât înainte de accidentare“, a spus Ianis Hagi.