Ianis Hagi a răbufnit. Nu mai suportă situația de la Glasgow Rangers

Ianis Iagi. Sursa foto: Arhivă EVZ

Ianis Hagi a fost din nou rezervă, sâmbătă, la Glasgow Rangers, a intrat pe teren în partea secundă, dar n-a convins. Internaționalul român vrea să joace mai mult.

Ianis Hagi (24 de ani) joacă din ce în ce mai puțin la Glasgow Rangers și arată că nu și-a revenit în totalitate după accidentarea care l-a ținut departe de gazon o bună perioadă de timp. Sâmbătă, internaționalul român a fost din nou rezervă și a intrat pe teren în minutul 57 al partidei pe care echipa sa a disputat-o pe teren propriu, în Cupa Ligii Scoției. „Alb-albaștrii” s-au impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Morton.

Ianis Hagi este dezamăgit de cum a început acest sezon, în care a evoluat foarte puțin. El a avut o răbufnire și a declarat că tot ce-și dorește este să joace.

Ianis Hagi, enervat pentru că e rezervă la Rangers

„Orice fotbalist își dorește să joace. Cu siguranță sunt dezamăgit de această situație, dar îi respect deciziile antrenorului. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu ele, dar le respect, el este antrenorul echipei.

Eu sunt un simplu jucător, iubesc fotbalul. Mă antrenez zilnic la sută la sută. M-am întors după o accidentare care m-a ținut un an departe de fotbal. Ei mă cunosc, îmi știu istoria la acest club. Vreau doar să joc”, a afirmat mijlocașul echipei Glasgow Rangers.

Ianis nu a impresionat sâmbătă și a fost notat cu 5 de ziariștii din Scoția. Care au observat că fotbalistul nu s-a simțit în largul său pe teren. „Nu a intrat cu adevărat în joc, dar a fost cât pe ce să înscrie cu un șut frumos cu stângul”, au notat scoțienii, conform digisport.ro.

Ianis Hagi nu se teme de concurență. Are planuri mari cu privire la cariera sa. Sursa foto: Facebook

Michael Beale este antrenorul lui Rangers, care îl ignoră din ce în ce mai mult, pe român, în ultima perioadă.

„Până acum, atmosfera care mi-a plăcut cel mai mult este cea de la Rangers, clubul la care sunt acum. Simt că este clubul pe care l-am căutat de când am devenit profesionist, la 16 ani. Mereu am vrut să fac parte dintr-un club care vrea să câștige orice competiție, orice meci pe care îl joacă.

Bucuria pe care o simți când câștigi, atunci când ai trofeul deasupra capului, nu se compară cu nimic. Să faci asta cu o echipă de legendă, cu istoria și jucătorii pe care îi avem, aduce și mai multă bucurie. Am intrat în acest sezon cu speranța să aduc mai multe trofee pentru echipă, într-o poziție nouă, având totul sub control”, afirma Hagi junior, anul trecut, în timp ce se recupera după accidentarea de la genunchi.