La vârsta de 19 ani, patronul echipei de fotbal Poli Timişoara a preferat să se facă mecanic auto, decât să joace la Steaua.
Marian Iancu, patronul echipei de fotbal Poli Timişoara, este un cunoscut şi înflăcărat rapidist. Povestea „Elefantului“ este una inedită. S-a născut în Bucureşti, în zona Giuleşti, dar a copilărit în afara hotarelor României până la nouă ani. N-a stat în ţară dintr-un motiv întemeiat: părinţii lucrau în străinătate, pentru regimul comunist, şi a trebuit să îi urmeze. Apoi a revenit în Capitală şi şi-a continuat şcoala primară, fiind ajutat de naşul său.
S-a apucat şi de fotbal: a jucat vreme de 10 ani. Venite din gura corpolentului preşedinte de la Poli, cuvintele par ireale. „Eram într-o clasă specială pentru fotbal. Am făcut sport de performanţă! Dirigintele mi-a fost şi antrenor. Era cel mai specializat centru din Bucureşti de creştere a fotbaliştilor. Aveam o viteză foarte bună. Fiind şi înalt, am evoluat pe postul de atacant central şi de libero. De la şcoala generală am trecut la Electroaparataj, iar apoi m-am mutat la Liceul „Spiru Haret“.
Antrenorii erau mai duri decât cei de acum, dar fotbalul se preda temeinic la acea vreme. Nu existau alte plăceri care ne puteau distrage atenţia de la programul de zi cu zi“, povesteşte patronul Politehnicii Timişoara. „Speram să devin mare jucător“
Ne puteți urmări și pe Google News
La un moment dat, şeful de pe Bega a avut şansa să evolueze pentru Steaua, însă a refuzat oferta şi s-a profilat pe o meserie la modă în acei ani: mecanic auto. „Am jucat în campionatul de tineret-speranţe. De la şcoală eram plasat pe la diverse echipe din Liga a II-a şi a III-a, cum ar fi Metalul, Mase Plastice, Mecanică Fină, Laromet... Aduceam totul de acasă, de la mâncare până la echipament. Aveam şi ghete din carton! Cine avea Adidas, era deja renumit. Eram privilegiat, fiindcă ai mei o duceau bine în străinătate şi îmi trimiteau cele necesare în Bucureşti. Speram să devin un mare jucător. La 19 ani am abandonat însă brusc fotbalul. Trebuia să ajung la Steaua şi să joc acolo. Mă luau în armată şi eram obligat să evoluez pentru echipe ale armatei, gen Steaua, ASA Târgu-Mureş, Gloria Buzău... Am refuzat Steaua. Am preferat să fac şcoala de şoferi şi să ajung apoi mecanic auto“, ne-a mărturisit Marian Iancu.
PE VREMEA LUI NEA NICU „Câştigam un salariu pe zi!“ Chiar dacă a trăit bine pe vremea regimului comunist datorită părinţilor săi, Marian Iancu a dorit să se angajeze şi să câştige bani pe cont propriu: „Simţeam nevoia să am o meserie, să lucrez. Mi-am dat seama că trebuie să merg pe acest domeniu al mecanicii şi al garanţiilor auto. Era foarte bănos. Eram specializat în mecanică, motoare şi cutii de viteză. Câştigam un salariu pe zi, dar regimul de lucru era infernal. Munceam de dimineaţa, de la opt, şi până spre seară. Reparam maşini Dacia 1300. Am fost angajat la cel mai important centru de autoservice din Bucureşti. Aşa m-am despărţit de fotbal. Nu regret că n-am mai jucat, fiindcă n-aş fi ajuns niciodată unde sunt acum“. Cum, în acea vreme, un salariu mediu era de aproximativ 2.000 de lei, Iancu lua 60.000 de lei pe lună înainte de 1989! „Făceam comerţ cu piese“
După Revoluţie, Iancu s-a profilat tot pe domeniul auto: „Aveam şapte magazine şi făceam comerţ cu piese pentru maşinile Dacia. Afacerea a prosperat. Am şi pus bani de-o parte din ceea ce câştigam ca mecanic auto, dar am şi cheltuit mult. Am risipit banii pe felurite lucruri, ca orice tânăr. Am şi economisit, pentru că în acea perioadă nu îţi permiteai orice... Aşa am ajuns ca, după Revoluţie, să am o stare financiară extraordinară. Averea mea s-a înzecit după afacerea cu magazinele. Am făcut apoi studii în economie, finanţebă nci şi comerţ internaţional. Totul se lega. De la maşini la carburanţi şi la petrol nu era decât un pas“.
AMBIŢIE
Obiectiv pentru 2009: Cupa şi campionatul
Preşedintele de la Balkan Petroleum povesteşte de ce s-a hotărât să intre în fotbal: „Ştiam că, prin fotbal, pot să fac o imagine ideală pentru BkP şi cu nişte costuri mai mici decât pe alte căi. Trebuia să aleg între Universitatea Craiova şi Poli Timişoara. Cum la Craiova erau tot timpul tensiuni, am preferat Timişoara. Dacă aş fi ştiut însă ce se întâmplă cu adevărat în fotbalul românesc, nu cred că aş fi intrat în joc“. Iancu susţine că, în acest sezon, Poli nu poate emite pretenţii pentru locul doi: „Acum vizăm locurile 3-5. Sezonul viitor vom avea un obiectiv clar: să luăm Cupa şi campionatul. Cu orice mijloace!“.
Recomandările noastre
