Ian Gillan, vocea trupei Deep Purple, sustine eforturile trupei in era comerciala.

Multi stiu in amanunt furtunile prin care a trecut trupa Deep Purple in cei 40 de ani de istorie, a curs multa cerneala din stilourile celor care incercau sa gaseasca resorturile ascunse ale conflictului lui Ian Gillan cu chitaristul Ritchie Blackmore, au fost intrebati de mii de ori despre istoria piesei “Smoke On The Water”.

Sa-l intalnesc pe Ian Gillan, vocalul trupei, la Bucuresti, a fost, deci, o reala provocare. Probabil ca este una dintre cele mai importante trupe de rock in istorie, care a schimbat “fata” muzicii pentru totdeauna, dar nici pe asta nu sunt multi sa o conteste.

Am stat de vorba intr-unul dintre salonasele luxoase ale Carol Park Hotel din Capitala, cu doar cateva ore inainta concertului de pe Stadionul Cotroceni....  

 EVZ: Din nou in Romania…  Ian Gillan: Cu ce sa incepem noi…Pot sa cant putin, daca vrei… imi amintesc ca la prima mea venire am cantat intr-un loc destul de stramt, nu mai tin minte exact cum se numea arena, dar stiu ca nu era genul de stadion cu care eram obisnuit. Ce nu pot uita, insa, sub nicio forma este reactia publicului in momentul in care am iesit pe scena. Imi amintesc teribil de bine ca stateam in culise si aveam cate ceva pregatit, nu chiar o masa cu adevarat, ci niste apa, niste sandwisuri, ceva pentru gatul meu, auzeam rumoarea din arena si ne pregateam sa urcam pe scena.

Nu mi-as fi imaginat ca se va intampla ce s-a intamplat, o explozie incredibila. Despre ce-a fost dupa aceea, insa, ma tem ca nu pot spune prea multe, memoria nu ma ajuta, pentru ca trebuie sa admit ca m-am imbatat atunci… Am fost invitat la un party si am incercat seria bauturilor traditionale, inclusiv ceva facut din prune…, cum o numiti? Tuica, palinca... Mi-a placut si probabil ca mi-a placut prea mult...

Am decis ca de data aceasta sa revin ceva mai devreme in Romania, tineam neaparat sa vad Casa Poporului, pe care doream sa o vizitez inca de data trecuta, daca nu ma impiedica experimentul cu palinca. De data asta a fost totul in regula: am platit 50 de lei si am facut turul in limba engleza.. Impresionant.

 EVZ: Cate ceva din culoarea locala...  Ideea de a prinde intr-o secunda tot ce inseamna o tara sau un oras este, probabil, prea indrazneata. Cand ma duc in Marea Britanie, de exemplu, stiu exact care este definitia locului pe care-l vad ...

Londra este un centru cosmopolit, o metropola, foarte internationala si foarte agitata, dar, daca mergi 20 de kilometri mai spre vest, lucrurile se schimba, la fel si mentalitatile, viata isi pierde viteza, oamenii devin mai dispusi la conversatie. Imi place sa ma plimb cu cainele meu si imi ma tot mir cat sunt de diferiti acesti oameni, carora le place sa-mi spuna buna dimineata si, din cand in cand, sa ma intrebe ce mai fac.

Indivizii din marile orase nu pot vorbi. Nu sunt obisnuiti cu asta si cred ca lucrurile stau la fel peste tot, si la Londra, si la Bucuresti. Am cantat in peste 45 de tari anul trecut si, cand faci ceva de genul acesta, intelegi cu adevarat ce inseamna conceptul de “internationalizare”.

Exista si o familie muzicala internationala, dar nu ma refer la asta acum. Era o vreme in care nationalitatile erau foarte distincte, dar acum traim intr-o noua epoca. Pot da exemple chiar si din marea Britanie. New Castle, Glasgow, West Country, fiecare dintre aceste locuri are un accent diferit in acest moment.

Peste una sau doua generatii de acum incolo, e o chestiune de timp, isi vor pierde cu totii accentele regionale. Probabil definitiv… Si probabil ca principalul “vinovat” pentru asta este televiziunea, care-i obliga pe oameni sa vorbeasca cu asa numitul “accent general” pe care-l are lumea in acest moment.

Oamenii incearca sa reziste, sa-si pastreze identitatea locala, dar reusesc cu greu sa se opuna miscarii globalizatoare. Este foarte interesant... Sa ne uitam la Republica Ceha, la Slovacia, si la schimbarile pe care le-au suferit economiile acestor tari. Daca incerci sa iti dai seama pe ce drum a se afla in acest moment Romania, probabil ca este usor sa realizezi ca nu face decat sa urmeze trendul general...   EVZ: Cat despre “comunitatile muzicale internationale”? Ce valori asimileaza ele acum? Este foarte complicat. Cred ca epoca de aur a muzicii s-a sfarsit. S-a terminat epoca de aur a lui Frank Sinatra, epoca de aur a altora ca el. Considerand ca fiecare element al istoriei are o anume reprezentare, daca analizezi ce s-a intamplat in spatiul cultural in ultimii, hai sa spunem 200 de ani, vei vedea ca toate, arta, muzica, pictura, dansul, mai tarziu filmul, devin, pe masura ce trece timpul, reprezentari din ce in ce mai acurate ale realitatii.

Ziarele si televiziunile au interese politice si, mai nou, asta a inceput sa se intample si cu marile case de discuri. |n 1992 inca mai eram in partea creativa a acestei industrii si toata lumea era foarte incantata, aproape ca puteai vedea tonomatul muzical din ceruri. Nu a trecut prea mult de atunci.

Managerii, artistii, agentii, producatorii, promoterii, cu totii erau fascinati de acel timp creativ. Dupa aceea, cand casele de discuri au devenit conglomerate uriase, ca EMI sau altele, ele insele s-au transformat intr-o adevarata amenintare pentru industrie, in masura in care nu mai pot fi controlate. Desi ar trebui sa mearga pe acelasi drum, au in permanenta interese divergente. Sa ne gandim la Polygram, la EMI. Intre timp a mai aparut i Internetul care copleseste totul... va exista si o nota de plata pentru toata aceasta forta risipita, pe care fara indoiala o va plati muzica.

Arta a devenit accesibila. E mult mai simplu sa ai o piesa acum decat era in urma cu 40 de ani si tocmai de aceea nu mai gasesc nimic divin. Cred ca s-a sfarsit... O sa continui cu exemplul EMI pentru ca este cea mai importanta casa de productie din Marea Britanie. Iau un artist si il pregatesc doi-trei ani pentru marketing si promovare. Testeaza asteptarile pietei, se asigura ca ziarele vor admite sa promoveze aceasta muzica. In consecinta presa este, de fapt, cea care decide ce artisti vor fi produsi de marile corporatii.

Trebuie sa acceptam realitatea: intri in acest sistem sau stai in afara lui. Cred ca viitorul celor care mai au inca amintiri cu privire la perioadele splendide ale muzicii din ’60, ’70, ’80 - prima parte a anilor ’80, e sumbru. Vreau sa spun, vor fi probabil dezamagiti sa afle ca totul s-a terminat. Asta cred. Ca s-a terminat.

Fragmentarea, ideea de a te muta, ca pionierii, intr-o era noua, intr-o lume atat de globalizata, este obositoare... Deep Purple a fost foarte norocos sa aiba un succes asa mare cam peste tot, fara sa faca concesii comercialului. Suntem iubiti in tari ca Japonia, in tarile de dupa asa numita Cortina de Fier, in tarile latine din America de Sud...

AVENTURI  "DUPA CORTINA DE FIER" "Cunosc realitati din Europa de Est"

EVZ: Aveti multe concerte in spatiul odinioara dupa Cortina de Fier. Se poate spune ca aveti o afectiune particulara pentru aceasta regiune?Am cantat in Bulgaria, am cantat in Armenia, in multe locuri de pe teritorilor fostei Uniuni Sovietice. Imi amintesc de toti oamenii aceia, care se straduiau, imediat dupa ’89, sa invete limba engleza doar ca sa ne poata canta versurile. Pentru mine toate acestea au semnificatii speciale.

Stii, am intalnit un tip in Berlinul de Est care fusese condamnat la trei ani de inchisoare doar pentru ca detinea cateva albume Deep Purple. O istorie de genul acesta este dincolo de orice forma de intelegere pentru cineva din Occident, noi am crescut avand libertatea...

Pe de alta parte, libertatea este o responsabilitate uriasa. Este foarte important sa ne dam seama ca a fost o vreme in care muzica era un motiv sa-ti fie frica. Ii stiu pe copiii astia care ascundeau te miri pe unde albumele venite din Vest, ii stiu din Rusia, din Romania, din tot spatiul asta care a trait profund niste experiente, nu le-a vazut, ca vestul, la televizor.

Este extraordinar sa faci oamenii sa realizeze, intr-o perioada in care erau izolati, ca exista undeva cineva care gandeste in acelasi fel in care gandesc si ei dar nu o pot spune. Este extraordinar sa vezi cum se realizeaza empatia in emotii, in spiritul oamenilor. Da, inteleg foarte profund aceasta experienta....

EVZ: Esti interesat de politica? Daca muzica Deep Purple a avut o asemenea semnificatie dupa Cortina de Fier, pentru voi a avut vreo semnificatie caderea blocului comunist?Fara indoiala, desi eu inteleg ca libertatea, democratia, sunt, de fapt, responsabilitati uriase. Vorbeam cu niste oameni la Moscova si imi spuneau... “si la noi se va instala democratia, rapid”. “Ce inseamna democratia pentru tine?”, l-am intrebat... “Pai”, spunea el, “avem masini, avem proprietati, televizoare... deci avem democratie”.

De fapt, asta este doar o forma de invazie a comercialului. Fiecare individ trebuie sa-si asume mai multe responsabilitati decat o facea in regimul totalitar, cand nu aveai, practic, aproape nimic de facut in afara de a te supune...

Am fost intotdeauna interesat de politica, inca din copilarie. In primul rand tata era din Glasgow, interesat de politica, iar mama era profesoara de liceu, de asemenea interesata de politica. In cazul ei nu tocmai la modul extrem, dar ea dorea, in general vorbind, ca lumea sa fie frumoasa.

Cumparam ziarele de stanga, ziarele de dreapta, ziare verzi... le cumparam pe toate si citeam despre acelasi eveniment, prezentat din perspectiva fiecaruia. |ntotdeauna mi-am dorit sa inteleg. Imi amintesc ca vorbeam cu cineva din Afganistam care-mi spunea “da, acum avem democratie”, “puteti vota?” – l-am intrebat, “da” spune el. “Si ai hotarat cu cine o sa votezi”?, “nu”, imi raspunde, “unchiul Joseph o sa-mi spuna cu cine sa votez, cand s-o apropia referendumul”. Asta nu e democratie...

Urmaresc de o vreme ce face Putin, de cand a preluat puterea. As spune ca ca am o admiratie fantastica pentru tipul asta, care a reusit sa recapete ceea ce isi dorea mai mult Rusia, in termenii identitatii sale. Daca indepartezi o anumita disciplina si nu o inlocuiesti cu nimic, se intampla dezastre. Republiciile o duc acum foarte greu, pentru ca majoritatea sunt moarte, prin urmare, pentru ca tocmai vorbeam despre libertate, ele sunt doar pe jumatate libere. Toul se schimba in jur. Este interesant sa urmaresti acest proces.   EVZ: Cel mai negru moment in istoria unei trupe cu suisuri si coborasuri? Au fost nenumarate momente dificile, trebuie sa iau o decizie instinctiva ca sa pot raspunde la aceasta intrebare....

Ba nu, cred ca e destul de clar: cea mai grea incercare din toate timpurile a fost momentul in care a plecat Ritchie Blackmore, in 1993, la mijlocul turneului de promovare al albumului “The Battle Rages On”.

Am crezut ca totul se va scufunda. Ne intrebam daca vom reusi, pe vremea aceea nici nu mai adunam asa de mult public in stadioane, trupa nu canta muzica la fel de buna, era o atmosfera generala proasta in cabina, era o atmosfera proasta pe scena, peste tot se simtea tensiunea. Fiecare dintre noi era tensionat si chiar nu poti dansa cu adevarat daca esti chinuit de frica. In plus, pe o scena nu poti canta liber, trebuie sa canti profesionist.

Eram sigur ca acela era sfarsitul. Stateam in cabina in care ne schimbam si cred ca am vazut si lacrimi in ochii unora. Era o parte importanta a vietii noastre care se schimbase. Apoi am vorbit cu managerul nostru, care ne-a dezvaluit o gramada de lucruri pe care Ritchie le facuse impotriva noastra si pe care noi nu le stiam.

Brusc, incepand din acel moment, din cel mai rau moment al istoriei noastre, am simtit adevarata renastere a trupei Deep Purple.