Fie că sunt în Afganistan, Siria, Irak sau Nigeria, femeile sunt considerate cel mai adesea victimele grupărilor salafiste-jihadiste.
Insurgența Boko Haram din regiunea Lacului Ciad nu face excepție. Dacă majoritatea populației feminine din această regiune este victimă a acestui conflict, o parte din aceste fete și femei au ales să se alăture grupului armat.
De la crearea sa, în 2002, de către Mohammed Yusuf, Jama'atu Ahl al-Sunna-li-Daw'a wa-l-Jihad (JAS, numele real al grupării Boko Haram) își propune să înființeze un Califat în regiunea Lacului Ciad, guvernat de legea sharia.
Pentru a atinge acest obiectiv, grupul a căutat încă de la înființare sprijinul populației musulmane, în special a femeilor. Soții, mame, susținătoare moral, femeile joacă un rol crucial în jihadul condus de JAS și fracțiunea sa disidentă, Statul Islamic în Africa de Vest (EIAO).
Faptul că femeile aleg în mod liber să se alăture acestor grupuri armate pare la prima vedere de neînțeles: de ce ar trebui să se alăture JAS, de exemplu, când această organizație este specializată în răpirea femeilor și transformarea fetelor în mod forțat în kamikaze?
Unele femei călătoresc până la sute de kilometri pentru a se angaja în Boko Haram. Mărturii în urma unor anchete pe teren sugerează că, pentru majoritatea lor, guvernanța propusă de aceste grupări jihadiste oferă o calitate a vieții mai bună decât ar putea ele spera rămânând pe teritoriile controlate de statele din rfegiunea Lacului Ciad.
Atracția femeilor către aceste grupări armate nu poate fi înțeleasă fără a se ține cont de contextul politic, social, economic și religios în care trăiesc. O analiză făcută de Nemrod-Ecds se concentrează asupra celor 6 state din nord-estul Nigeriei, care constituie principalul bazin de recrutare pentru JAS și EIAO.
Această regiune este afectată de o sărăcie la scară mare: în 2017, 76,8% din populația sa trăia sub pragul sărăciei naționale . La această stare precară se adaugă corupția endemică , care afectează toate instituțiile și care împiedică în mare măsură accesul femeilor la serviciile publice, și ele deja la pământ.
Femeile musulmane din nord-est sunt deosebit de vulnerabile, deoarece sunt supuse unei duble constrângeri: pe lângă faptul că trăiesc într-un mediu degradat, își duc viața într-o societate puternic patriarhală, care le consideră înainte de toate soții și mame.
Autonomia și oportunitățile lor economice și sociale sunt, prin urmare, foarte limitate. Educația lor, fie publică sau religioasă, este departe de a fi o prioritate în comparație cu statutul lor marital.
În timp ce vârsta medie a primei căsătorii pentru femeile din această regiune este de 16 ani , majoritatea sunt analfabete, fără școală: în 2013, 64,4% nu au mers niciodată la școală iar 69,9% nu erau capabile să citească o frază.
Drepturile și îndatoririle femeilor fiind definite în plus prin prisma căsătoriei și maternității, regimul legal aplicat în această regiune - care suprapune legile seculare, obișnuite și religioase - le plasează într-o poziție de subordonare în comparație cu bărbații. Siguranța lor, economică și fizică, depinde astfel de anturajul lor masculin.
Proprietatea funciară este o ilustrare foarte bună în acest sens: doar 4% dintre proprietarii din regiune sunt femei.
Datorită limitării lor la sfera privată, femeile sunt foarte puțin reprezentate în instituțiile politice. În 2007, doar 6 dintre cei 360 de deputați membri ai parlamentelor din cele 12 state din nord erau femei.
JAS și EIAO au exploatat perfect punctele slabe ale sistemului nigerian pentru a atrage tinerele în rândurile lor. Conform mărturiilor celor care au revenit, viața pe care o oferă aceste grupuri în taberele lor are mai multe avantaje în comparație cu cea oferită de stat.
Perspectiva unei îmbunătățiri a situației lor economice și sociale pare a fi principalul motor al angajamentului femeilor în grupări jihadiste. Accesul la statutul de soție este adesea singurul lor mijloc de a-și îmbunătăți statutul social. JAS și EIAO au făcut căsătoria cu luptătorii lor mai atrăgătoare pentru a tenta fetele tinere.
Unul dintre stimulentele majore create este plata zestrei direct viitoarei soții și nu familiei, ceea ce le permite femeilor să se bucure de o mai mare autonomie financiară.
Confortul material este o motivație suplimentară pentru a se alătura taberelor JAS și EIAO: datorită purtării vălului și practicării obligatorii a purdahului (practică de izolare parțială a soției), femeile sunt scutite de munci fizice grele pe care nu le-ar fi putut evita în alte circumstanțe. Un lux rar în această regiune, unele femei au acces la îngrijiri medicale la naștere.
Perspectiva de a participa la cursuri coranice este, de asemenea, o motivație importantă pentru ca femeile să se alăture acestor grupuri armate. Majoritatea lor, provenind din mediul rural, nu au avut niciodată ocazia de a cunoaște textele religiei lor și nici nu au avut acces la o formă de învățământ. Or, aceste cunoștințe religioase sunt foarte apreciate din punct de vedere social.
Pe lângă aceste stimulente economice și sociale, există protecția de care femeile speră să se bucure trăind în tabere reglementate de legea Sharia. Din punctul lor de vedere, aplicarea sa este atractivă din două motive.
Pe de o parte, legea islamică este considerată de mulți drept o garanție a unei societăți morale și a unor elite binevoitoare. Această opinie este împărtășită de o parte semnificativă a populației musulmane din nord-estul Nigeriei. În timp ce sistemul juridic și legislativ aplicat după dobândirea independenței țării este considerat responsabil pentru persistența sărăciei, corupției și lipsa serviciilor publice.
Pe de altă parte, anumite legi coranice garantează mai bine drepturile femeilor decât normele legale. Astfel, în cazul în care Codul Penal nigerian autorizează soțul „să ia măsuri pentru a-și corecta soția”, multe femei au declarat existența unor cursuri judiciare în taberele jihadiste pentru a le ajuta să depună plângeri împotriva soților lor abuzivi.
Aceste declarații sunt însă de nuanțat: violența conjugală sau prădătorii sexuali pot fi o realitate a vieții în cadrul JAS sau EIAO. Cu toate acestea, ele mărturisesc o îmbunătățire a securității femeilor, în comparație cu starea lor de siguranță cotidiană din în nord-estul Nigeriei.
Dacă factorii socio-economici sunt importanți în decizia femeilor de a se implica în aceste grupări, aceasta nu înseamnă că ele nu aderă la ideologia jihadistă salafistă susținută de aceste grupări armate.
Unele devin susținătoare fervente a jihadului împotriva statului nigerian, în general după ce au studiat textele coranice conform „grilelor” de lectură stabilite de JAS și EIAO. Foste membre intervievate și-au declarat astfel deschis sprijinul pentru califat și pentru violența împotriva musulmanilor considerați „infideli” .
Însă, alăturându-se JAS și EIAO, marea majoritate a femeilor intervievate au declarat că nu erau motivate de considerente religioase, ci doar atrase de perspectiva ameliorării nivelului de trai. Mărturiile lor pun în lumină factorii socio-economici în participarea și sprijinul femeilor la insurgență.
Departe de a se conforma unei viziuni binare care le-ar reduce, fie la victime neajutorate, fie la fanatice religioase, apartenența lor la jihad este, înainte de toate, un mijloc de promovare a propriilor interese.