La mulţi ani vouă, dragi locuitori ai acestui tărâm fantastic, numit România! Tărâm de poveste, unde de veacuri s-a tot iubit, s-a spurcat, s-a adulat (mai mult forţat), s-a urât (în tăcere) şi, la o adică, in corpore a fost mereu vitejește apărat în războaie.
E adevărat că, plaiul mioritic fiind cam mic, de voie-de nevoie, s-a aciuit întotdeauna sub umbrela unui plai mare, în funcţie de conjuncturi. Şi acum, iată, că am mai crescut cu încă un an! Roata morii senvârteşte, ţac, ţac, ţac..., adică „Pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii”, cum zicea odată nenea Tănase! Avea dreptate atunci, însă şi acum, destui dintre noi vor rămâne căzuţi în transă o vreme, hipnotizaţi de cântecele electorale ale sirenei de pe Dâmboviţa. Însă, mai mult ca sigur, trezirea treptată la realitate îi va şoca în reprize.
Nu pot uita imaginea de acum câteva zile a bătrânicii modeste, cu spatele adus de boli, de griji şi sărăcie, care strângea la piept, ca pe un nepreţuit cadou, un cofret cu cozonac ieftin, primit în ajun de An Nou de la cantina socială a cartierului. Şi, ca această femeie în vârstă, mai sunt cu sutele de mii de nevoiaşi asistaţi social, pe care-i vedem doar rar în jurnalele de ştiri ale televiziunilor. Aceştia formează mare parte a României profunde, de care uităm pe nedrept adeseori şi nu intenţionez să-i amestec cu ei pe falşii asistaţi social, pegra societăţii, care nu uită să-şi ceară ajutorul social, venind să-l ridice cu taxiurile sau cu maşinile personale. Nu sare prea departe de acei nevoiaşi asistaţi nici o bună parte dintre pensionari, foşti lefegii ai statului, ale căror pensii ridicole se epuizează mai mereu la numai câteva zile după ce au fost încasate, dacă acei oameni îşi plătesc facturile la întreţinere, merg la doctori şi-şi cumpără medicamentele recomandate. De va mai rămâne câte ceva pentru mâncare şi prime necesităţi în gospodărie, e bine. Dacă nu, nu-i a bine! Norocul unora dintre ei este că au copii şi chiar nepoţi în „câmpul muncii”, care îi pot ajuta. Dar cei care nu mai au pe nimeni?
Dacă este mult mai greu a se asigura pâinea cea de toate zilele, e cu mult mai uşor a se asigura circul. De asta au grijă tabloidele din mass-media, purtându-şi cititorii şi telespectatorii, avizi de cancanuri, într-o lume străină multora, opulentă şi plină de noutăţi picante, ale unor potentaţi dubioşi, lipsiţi de grija zilei de mâine şi ale unor rapandule siliconate ori pirande ezoterice, care ridică sigur ratingul emisiunilor tv în care-şi expun nurii sau iluziile magiei, asigurânduşi falsul statut de persoane publice. Ce-i mai curios este că, ameţiţi de toată această vânzoleală ostentativă şi foarte colorată, uităm, poate, de ceea ce ne mai aşteaptă mâine şi nici măcar autorităţile fiscale nu ies din transă (?), ca să-şi amintească dacă au aflat ce-i cu toate bogăţiile vânturate pe acolo, pentru a rupe gura târgului. Şi statul se plânge că nu găseşte banii să cumpere o mică sculptură de Brâncuşi!
Recomandările noastre
