Hoţii din Afumaţi au fost prinşi. Suspectul împuşcat în cap - în stare gravă

Hoţii din Afumaţi au fost prinşi. Suspectul împuşcat în cap - în stare gravă

Ofiţerii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., coordonaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sprijiniţi de luptători S.I.A.S., şi jandarmi de la B.S.I.J. „Vlad Ţepeş” au reţinut astăzi şi ultimul suspect din cazul furtului de la Afumaţi.

Miercuri, un echipaj de poliţie a surprins, în localitatea Afumaţi, cinci perssoane care încercau să fure un laptop dintr-o autoutilitară parcată pe marginea Drumului Naţional 2. În acel moment au urcat într-un Opel înmatriculat în Franţa şi au încercat să fugă.

Pentru a-i opri, poliţiştii au tras nu mai puţin de 16 focuri de armă. Unul dintre suspecţi a fost împuşcat în ceafă, fiind transportat la spital, iar ceilalţi patru s-au baricadat într-o casă din localitatea Albeşti. Ajutaţi de proprietarii casei, cei patru suspecţi au reuşit să fugă.

Joi noapte, unul dintre aceştia a fost depistat în Vama Nădlac, când încerca să părăsească ţara, iar un alt suspect la predat vineri, la Poliţia din Voluntari (judeţul Ilfov). Un al treilea suspectat a fost depistat de oamenii legii în urma a şase percheziţii domiciliare, efectaute la Moviliţa (judeţul Ialomiţa).

Astăzi, ajutaţi de D.G.I.P.I. şi S.R.I., ofiţerii DGI, l-au identificat şi prins pe ultimul dintre ei.

Ne puteți urmări și pe Google News